protv.md

Angajații CFM au revenit la muncă după aproape cinci luni de concediu forțat 

Angajații de la întreprinderea „Calea Ferată din Moldova” (CFM) au revenit la muncă din 4 mai, după aproape cinci luni în care s-au aflat în șomaj tehnic. Informația a fost comunicată pentru Moldova 1 de directorul general al întreprinderii, Serghei Cotelnic.

Totodată, directorul general al întreprinderii a precizat pentru sursa citată că toate restanțele salariale au fost achitate, în total 260 de milioane de lei.

Amintim că, în decembrie 2025, directorul CFM, Serghei Cotelnic, anunța că între 700 și 1 000 de angajați ai întreprinderii vor fi trimiși în concediu forțat în perioada 22 decembrie 2025-12 ianuarie 2026, din cauza scăderii semnificative a volumului transporturilor în perioada de iarnă și pentru a evita acumularea de datorii suplimentare ale CFM. Cotelnic preciza că angajații vor primi 55% din salariu și că aceștia nu sunt implicați direct în circulația trenurilor și în organizarea transportului.

În ianuarie 2026, Cotelnic preciza că 1 100 de angajați se aflau în concediu forțat. Totodată, el a anunțat că șomajul tehnic se prelungește până pe 2 februarie. La începutul lunii martie, directorul CFM menționa că aproape 600 de angajați erau în concediu forțat și că măsura se prelungește până la sfârșitul lunii. Totodată, el anunța că angajații aflați în șomaj lucrează după un program special, fiind chemați periodic la serviciu, în funcție de necesitățile întreprinderii. La sfârșitul lunii martie, Cotelnic anunța că 600 de angajați ai întreprinderii rămân în concediu forțat până la sfârșitul lunii aprilie.

***

CFM se confruntă cu dificultăți financiare din august 2022, când tranzitul feroviar din Ucraina s-a redus semnificativ după redeschiderea portului Odesa. Pierderile generate au dus la diminuarea veniturilor și la întârzieri de luni întregi la plata salariilor angajaților. În încercarea de a face rost de bani, întreprinderea a scos la licitație vagoane de pasageri, locomotive și fier vechi. La începutul lunii mai 2025, Guvernul a aprobat un contract multianual cu CFM, pentru ca întreprinderea să poată beneficia anual, în premieră, timp de maxim 5 ani, de 400 de milioane de lei de la stat pentru întreținerea și modernizarea rețelelor feroviare.

În prezent, la întreprindere activează aproximativ 3 500 de angajați.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rusia: cei care nu își pot dovedi cetățenia riscă să fie tratați ca cetățeni ai statelor „neprietenoase”. Decretul, semnat de Putin

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat un decret, potrivit căruia persoanele fizice care nu au prezentat un document care să confirme cetățenia rusă sau cetățenia unui stat „prietenos” ori un permis de ședere sunt considerate persoane din state care „desfășoară acțiuni neprietenoase”, scrie The Insider. Decretul a intrat în vigoare joi, 5 noiembrie, odată cu plublicarea pe portalul informațiilor juridice.

Modificările vizează șase decrete privind contramăsurile adoptate în perioada 2022–2024. Este vorba despre decretul nr. 81, privind măsurile temporare suplimentare pentru asigurarea stabilității financiare, decretul nr. 95, privind modul de executare a obligațiilor față de creditorii străini, decretul nr. 254, referitor la obligațiile financiare din domeniul relațiilor corporative, decretele nr. 618 și nr. 737, care reglementează procedura specială pentru anumite tipuri de tranzacții, precum și decretul nr. 198, privind plățile aferente unor categorii de valori mobiliare.

În toate cele șase documente a fost introdus un punct formulat aproape identic. În decretul nr. 81, acesta prevede: „În sensul prezentului decret, sunt considerate persoane din state străine care desfășoară acțiuni neprietenoase inclusiv persoanele fizice care nu au prezentat un document care să ateste cetățenia Federației Ruse sau cetățenia unui stat străin care nu desfășoară acțiuni neprietenoase împotriva Federației Ruse, a persoanelor juridice și fizice ruse, un permis de ședere în Federația Rusă sau un permis de ședere ori un alt document care confirmă dreptul de ședere permanentă pe teritoriul unui stat străin care nu desfășoară (…) acțiuni neprietenoase”.

Anterior, în categoria persoanelor considerate „neprietenoase” erau incluși, printre alții, cetățenii statelor respective, precum și persoanele înregistrate în aceste țări, care își desfășoară acolo activitatea principală sau obțin cea mai mare parte a veniturilor. Acest lucru reiese din explicațiile Băncii Centrale a Rusiei. Banca Centrală va oferi explicații oficiale privind noua prevedere introdusă în decretul nr. 618, în timp ce Ministerul Finanțelor va clarifica celelalte aspecte legate de aplicarea acestuia.

În iunie, Putin a extins asupra depozitelor bancare prevederile decretului nr. 95, potrivit cărora creditorii străini din țările considerate „neprietenoase” primesc plățile în ruble, prin intermediul unor conturi de tip „C”. Astfel, noul decret include în această categorie și persoanele fizice care nu au prezentat un document care să confirme cetățenia rusă sau a unui stat „prietenos” ori un permis de ședere corespunzător.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: