Consiliul municipal Orhei

Călătoriile cu transportul public din Orhei s-ar putea scumpi de două ori. Tariful propus

Tariful pentru o călătorie cu transportul public din Orhei ar putea fi dublat, de la 3 la 6 lei. Î.M. „Orhei Transport” a supus consultărilor publice un proiect în acest sens, pe 24 august. Pentru copiii cu vârste între 7 și 10 ani inclusiv este propus un tarif de 3 lei.

Întreprinderea motivează propunerea prin necesitatea ajustării tarifului la costurile reale ale serviciului și asigurarea funcționării transportului public municipal.

Propunerile și obiecțiile asupra proiectului pot fi prezentate până pe 14 septembrie. Decizia finală privind tariful urmează să fie luată de Consiliul municipal Orhei.

În prezent, o călătorie cu transportul public din Orhei costă 3 lei. Copiii cu vârste între 7 și 10 ani achită jumătate din tarif, adică 1,5 lei. Tariful actual a fost stabilit printr-o decizie a Consiliului municipal Orhei din martie 2024.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

România Liberă/Imagine simbol

Solicitare din Emiratele Arabe Unite pentru investiții în Moldova. Se așteaptă o ofertă de cel puțin 10 mii ha de teren agricol

Potențiali investitori din Emiratele Arabe Unite așteaptă de la Republica Moldova o ofertă de cel puțin 10 mii de hectare de teren agricol în care să investească. Informația a fost comunicată de directoarea Agenției de Investiții, Natalia Bejan, la ediția din 11 octombrie a emisiunii „Cutia Neagră PLUS” de la TV8. „Noi nu le putem oferi la moment”, a precizat Bejan, explicând că terenurile trebuie să fie comasate, în timp ce în Republica Moldova acestea sunt fragmentate și se află în diferite zone ale țării.

În timpul emisiunii, Bejan a fost întrebată dacă există investiții din Emiratele Arabe în Republica Moldova. „Noi, la sigur, avem foarte multe discuții care se duc cu potențiali investitori de acolo, inclusiv discuții despre așteptările lor. Deci, ei nu fac investiții mici. Investiție mică însemnând câteva milioane de euro. Chiar și câteva zeci de milioane de euro, pentru ei, este un efort mult prea mare la scara pe care o propunem noi. Noi avem nume din Emiratele Arabe, care așteaptă de la noi ofertă de cel puțin 10 mii de hectare de pământ în care ei să investească în domeniul agricol, pentru că, pentru ei, siguranța alimentară și investiția în domeniul acesta este o prioritate. Noi nu le putem oferi la moment”, a comunicat directoarea Agenției de Investiții.

Întrebată dacă Republica Moldova nu dispune de aceste terenuri sau nu dorește o asemenea investiție, Bejan a răspuns: „Noi nu le avem să le oferim, pentru că ele trebuie să fie comasate, alături cât de cât unul de altul. Noi avem la capitolul acesta bucățele de pământ în diferite colțuri ale țării”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: