Tudor Mardei | NewsMaker

Creșe, apă potabilă și infrastructură modernizată: Guvernul a aprobat încă 115 proiecte care vor fi realizate până la sfârșitul lui 2027

Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței din 1 iulie, includerea a 115 noi proiecte de dezvoltare locală și regională în Documentul unic de program pentru anii 2025–2027. Printre acestea se numără investiții în creșe, infrastructură socială și servicii publice, cu impact direct asupra a mii de locuitori din țară.

Cea mai mare parte a proiectelor – 99 la număr – fac parte din Programul Național „Servicii de creșe publice – Părinți angajați, copii la creșe”, ediția a III-a, 2026. Prin aceste investiții vor fi create, reabilitate sau dotate 155 de grupe de creșă, ceea ce va permite accesul la servicii moderne pentru peste 3 000 de copii din 142 de localități. În edițiile anterioare ale programului au fost create 59 de grupe, care deservesc 1 247 de copii din 37 de localități.

Alte 16 proiecte locale vor primi cofinanțare prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), fiind orientate spre domenii precum eficiența energetică, modernizarea școlilor, servicii medicale și sisteme de alimentare cu apă. Aceste investiții sunt realizate în parteneriat cu donatori externi.

Documentul mai include și un proiect regional de alimentare cu apă, care va conecta municipiul Chișinău și mai multe localități din raioanele Strășeni și Călărași la o sursă sigură de apă potabilă.

Valoarea totală a celor 115 proiecte locale depășește 587 de milioane de lei, dintre care aproape 259 de milioane de lei sunt acoperite din FNDRL. Proiectul regional de apă are o valoare de 23,6 milioane de euro, din care 7,6 milioane de euro reprezintă contribuți Guvernului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Dodon/Telegram

Socialiștii s-au lansat în campanie pentru alegerile din Găgăuzia. Dodon: „Împreună mergem spre victorie”

Partidul Socialiștilor și-a lansat pe 16 octombrie, la Comrat, campania pentru alegerile bașcanului și ale Adunării Populare a Găgăuziei. Formațiunea îl susține pe Fiodor Gagauz la conducerea autonomiei și are 23 de candidați pentru mandatele de deputat. La eveniment a participat și liderul PSRM, Igor Dodon.

„Sute de oameni în sală. Mii în întreaga Găgăuzie. Înainte ne așteaptă multă muncă și un scop comun. Începem!”, a scris Gagauz pe rețelele sociale.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că, în următoarea lună, echipa socialiștilor va merge din casă în casă pentru a discuta cu alegătorii. Parlamentarul a prezentat scrutinul drept „o luptă nu doar pentru Găgăuzia, ci și pentru Moldova, pentru viitorul și însăși existența sa”.

„Fără o Găgăuzie puternică, nu poate exista o Moldovă puternică. Fără dialog, dezvoltarea este imposibilă. Ideea națională trebuie să fie nu integrarea într-un anumit spațiu, ci pacea în interiorul țării. (…) Avem cea mai puternică echipă de candidați și împreună mergem spre victorie. Cu Doamne ajută! Pentru poporul găgăuz! Pentru Moldova!”, a scris Dodon pe rețele.

Amintim, inițial, PSRM anunțase că îl va susține pe Grigore Uzun la funcția de bașcan. Acesta și-a retras însă candidatura deoarece nu cunoaște limba română – condiție obligatorie pentru candidați începând cu acest scrutin.


Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI.

NewsMaker a explicat cine sunt favoriții acestor alegeri și unde apar PAS și Kremlinul în calculele electorale – AICI.

Reamintim, în total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: