screenshot

Deputații Republicii Moldova, invitați să îndeplinească dorințele a 101 copii (FOTO)

Deputații Parlamentului Republicii Moldova au primit câte o scrisoare de la 101 copii cu dizabilități severe din țară. În scrisori, copiii și-au exprimat dorințele, iar parlamentarii au fost îndemnați să le îndeplinească în mod voluntar. Inițiativa aparține Ludmilei Adamciuc, deputată a Partidului Acțiune și Solidaritate, și a fost prezentată în cadrul ședinței plenare din 18 decembrie.

„Aici avem 101 scrisori de la 101 copii cu dizabilități severe din toată țara. Astăzi, deputații din parlament vor avea ocazia să fie Moș Crăciun pentru ei”, a comunicat Admaciuc pe 18 decembrie, pe pagina sa de Facebook, înainte de ședința Parlamentului.

La ședința plenară, Adamciuc s-a adresat deputaților. „Indiferent de partidul politic din care facem parte, există momente în care este important să facem abstracție de diferențele dintre noi. (…) În perioada sărbătorilor de iarnă vorbim foarte mult despre generozitate și propun să transformăm această dorință de a dărui într-un gest comun și să creăm o tradiție. (…) 101 copii cu dizabilități severe din întreaga țară au fost invitați să creeze o scrisoare pentru Moș Crăciun, împreună cu părinții lor și împreună cu îngrijitorii. Noi, fiecare deputat, avem posibilitatea să luăm câte o scrisoare și să îndeplinim această dorință în mod voluntar”, a declarat parlamentara.

Ulterior, deputata a împărțit scrisorile deputaților prezenți în sală. „Vinerea viitoare, când o să venim la ședința plenară, o să vă invit să aduceți cutia și să o lăsați sub brad. (…) Împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, prin agențiile teritoriale, vom avea grijă ca darurile să ajungă la acești copii în siguranță. (…) Înțelegem cu toții că această inițiativă nicidecum nu înlocuiește responsabilitățile noastre legislative și nici politicile publice necesare pentru a asigura un sprijin corespunzător familiilor în care cresc copii cu dizabilități”, a declarat parlamentara.

„Nu știu cum vouă, dar mie mi-a nimerit un pământean de la Cahul”, a spus președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Liderul fracțiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a propus ca fiecare deputat să meargă la copii pentru a oferi darurile în mod personal. „Eu salut această inițiativă venită de la doamna deputat, dar nu-mi place procedura: să lăsăm sub brad. Fiecare din acești copii are o speranță și eu cred că fiecare deputat, nu contează din care localitate i-a venit scrisoarea, poate să ajungă la această familie acasă”, a declarat Usatîi. „Dacă rămân plicuri, dați-le încoace”, a mai spus acesta. „Este o idee absolut fantastică și eu încurajez, dacă avem posibilitatea. Eu am vrut să fac acest lucru să fie cât mai ușor pentru dumneavoastră”, a reacționat deputata Ludmila Adamciuc.

Ulterior, pe rețelele de socializare, unii deputați s-au referit la inițiativa deputatei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ar trebui Moldova să blocheze Telegramul? Consilierul președintei Maia Sandu pe securitate: „Putem să alergăm după Rusia sau…”

Telegram nu cooperează cu autoritățile din Moldova și este folosit de Rusia pentru operațiuni hibride, inclusiv recrutarea oamenilor pentru acte de sabotaj, susține consilierul prezidențial pentru securitate națională și apărare, Stanislav Secrieru. Întrebat la Moldova Security Forum, care are loc la Chișinău, dacă autoritățile intenționează să închidă platforma, Secrieru nu a oferit un răspuns explicit, dar a pledat pentru consolidarea comunicării strategice.

„Telegram nu înseamnă dezinformare. (…) Este o platformă care îi oferă Rusiei posibilitatea de a desfășura operațiuni hibride. Închidem sau nu închidem Telegram? Putem să ne concentrăm pe alergatul după Rusia și să închidem tot felul de canale sau putem să ne concentrăm pe propria comunicare strategică și pe propriile mesaje pe care dorim să le transmitem populației. Din experiența noastră am descoperit că, în loc să tot alergăm din urma Rusiei și să închidem pe ici pe colo canale, trebuie să ne concentrăm mai bine pe comunicarea noastră strategică, care trece dincolo de ceea ce comunică Guvernul”, a declarat Secrieru.

Consilierul președintei Maiei Sandu consideră că autoritățile nu ar putea să combată atacurile hibride fără ajutorul societății civile și a mass-mediei independente. Potrivit lui, „frumusețea democrației” constă într-o societate civilă și presă care nu primește ordine de la guvernare, dar se implică în combaterea atacurilor doar „când împărtășește aceleași valori ca și guvernul de la putere”.

„Nu ne concentrăm foarte mult pe ce putem închide – și, apropo, Telegram nu cooperează cu noi. Trebuie să ne contrăm pe modul în care ne comportăm, comunicăm și propagăm mesajele. Nu doar prin conferințe de presă, ci și prin implicarea atleților, cântăreților, artiștilor, care pot ajunge la categorii specifice de populație. Bineînțeles, această problemă nu va fi rezolvată în Moldova și de Moldova. Problema este atât de mare încât avem nevoie de un efort colectiv pentru organizarea reglementărilor care să fie impuse acestor platforme de rețele sociale”, a conchis Secrieru.

Amintim că, în septembrie, directorul SIS, Alexandru Musteața, a avertizat asupra creșterii tentativelor de recrutare a cetățenilor moldoveni pe Telegram pentru activități diversioniste, în special în Ucraina. Potrivit lui, persoanelor li se oferă inițial între 20 și 100 de euro pentru sarcini aparent inofensive, precum fotografierea unor obiective. Ulterior, sarcinile devin mai riscante, iar recompensele cresc.

Autoritățile au semnalat și utilizarea platformei pentru dezinformare, cumpărarea voturilor și mobilizarea la proteste contra unor recompense financiare. În septembrie 2025, jurnaliști BBC s-au infiltrat și au documentat recrutarea pe Telegram a unor persoane plătite pentru a distribui propagandă și informații false înaintea alegerilor parlamentare din Moldova, în cadrul unei rețele finanțate din Rusia.

Chișinăul a declarat în repetate rânduri că Telegram nu cooperează pentru eliminarea conținutului legat de dezinformare și activități ilegale. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat, la scurt timp după alegerile parlamentare de anul trecut, că spațiul digital din Republica Moldova ar putea fi reglementat, astfel încât să fie prevenită manipularea opiniei publice, propaganda și corupția electorală. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: