publika.md

Polița de asigurare medicală în Moldova 2026: cât costă și unde poate fi cumpărată

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a demarat procesul de achitare a poliței de asigurare medicală pentru 2026, începând de astăzi, 1 ianuarie. Valoarea acesteia a rămas la nivelul anilor precedenți, adică 12 636 lei.

Potrivit unui comunicat al CNAM, cetățenii care nu sunt angajați și nici asigurați de Guvern sunt obligați să achite prima de asigurare medicală în mod individual în primele trei luni ale anului.

Unele categorii de persoanele obligate să se asigure în mod individual beneficiază în continuare de facilități la plata primei în primele trei luni ale anului.

Astfel, de reducere de 80% din valoarea poliței medicale beneficiază și vor plăti suma de 2 527 de lei: proprietarii de teren cu destinație agricolă, persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor, fondatorii de întreprindere individuală și de gospodărie țărănească, deținătorii de patentă, arendașii, arendatorii, persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal, cetățenii străini cu drept de ședere provizorie sau permanentă în Republica Moldova, alți cetățeni care nu sunt angajați și nici asigurați de Guvern.

Persoanele neangajate care exercită profesia de notar, avocat, executor judecătoresc, expert judiciar, mediator, interpret, traducător și administrator autorizat, care au obținut atestat, licență sau autorizație în modul stabilit de lege, persoanele care exercită independent profesia de medic de familie vor achita 12 636 de lei.

Categoriile de persoane asigurate de Guvern care concomitent sunt și fondatori de întreprindere individuală și de gospodărie țărănească, avocați, notari, executori judecătorești, mediatori sau desfășoară activitate independentă etc. au obligația să achite prima de asigurare în sumă fixă pentru anul 2026.

Prima în sumă fixă poate fi achitată online prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay. Cei care nu pot achita online au posibilitatea să se adreseze la oficiile poştale, băncile comerciale. De asemenea, prima de asigurare poate fi achitată prin MPay la terminalele de plată ori se pot adresa la serviciile teritoriale relaţii cu beneficiarii ale CNAM.

„Persoanele care nu se asigură în termenul legal vor plăti de la 1 aprilie prima în mărime deplină, adică 12 636 de lei, și penalitate pentru fiecare zi de întârziere”, a sublinat CNAM.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Arătăm că respectăm Bulgaria, respectăm bulgarii”: Tofan, întrebat de ce Taraclia va deveni în municipiu

Întrebat de ce Taraclia urmează să fie transformat în municipiu, premierul Vasile Tofan a declarat că în raion există o comunitate susținută de un partener important al Republicii Moldova – Bulgaria. Potrivit oficialului, Moldova are nevoie de prieteni care să promoveze interesele țării în procesul de aderare la UE. „Decât să-ți faci un dușman în cazul dat, ei investesc mult în acel municipiu, cred că este o soluție foarte elegantă. Noi și beneficiem de o dezvoltare mai mare în acea regiune și arătăm că respectăm Bulgaria, respectăm bulgarii”, a comunicat Tofan. Totodată, el a spus că, dacă Taraclia ar fi fost inclusă în regiunea sud, s-ar fi pierdut din caracterul identitar al comunității. Declarațiile au fost făcute la ediția emisiunii „7 Zile”, publicată pe 10 octombrie, la Cinema 1.

În timpul emisiunii, premierul a fost întrebat de ce raionul Taraclia urmează să fie transformat în municipiu de nivelul II în cadrul reformei administrativ-teritoriale.

„Avem o realitate. Este o comunitate acolo care, inclusiv, este susținută de un partener important al Moldovei – Bulgaria. Și noi am văzut un sentiment de apreciere importantă, pentru ca să păstrăm din specificul acesta identitar. Noi avem nevoie de prieteni în Uniunea Europeană care ar promova interesele noastre în avansarea noastră în Uniunea Europeană. Noi ne-am gândit: știți, decât să-ți faci un dușman în cazul dat, știți, am lucrat cu bulgarii împreună, ei investesc mult în acel municipiu, investesc în educație, cultură, infrastructură și eu cred că, decât să transformăm relația asta într-una de conflict și una de lipsă de investiții, cred că este o soluție foarte elegantă în care, știți, noi și beneficiem de o dezvoltare mai mare în acea regiune și arătăm că, uitați-vă, respectăm Bulgaria, respectăm bulgarii”, a răspuns Tofan.

Potrivit lui Tofan, prin această reformă, Taracliei nu i se acordă autonomie.

„Noi nu le dăm niciun fel de autonomie, foarte important. Vor fi municipiu, la fel cum sunt și alte municipii în Moldova. Mie mi se pare o soluție elegantă, pentru că, într-adevăr, dacă i-am fi mixat în regiunea sud, s-ar fi pierdut din caracterul acesta identitar. Să nu uităm: ei au avut raionul lor și raionul lor a fost cu specific cultural. Ni s-a părut de bun simț să-l menținem”, a conchis premierul.

***

Anterior, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a anunțat că raionul Taraclia va fi transformat în municipiu de nivelul II în cadrul reformei administrativ-teritoriale. Întrebat dacă Guvernul Bulgariei a influențat decizia, Buzu a spus că autoritățile moldovenești au discutat cu partea bulgară la acest subiect: „Noi am discutat cu colegii noștri de acolo. Inclusiv, Guvernul va finanța o parte din acele centre de prestare a serviciilor. Am discutat, totul este ok”. Detalii AICI.

Ulterior, în luna octombrie, premierul Vasile Tofan a anunțat propunerea Guvernului ca cele 32 de raioane ale Republicii Moldova să fie înlocuite cu 3 regiuni – nord, centru și sud. Oficialul a precizat că municipiile Chișinău și Bălți își vor păstra statutul actual. UTA Găgăuzia își va păstra și ea statutul special. Iar Taraclia, după cum s-a anunțat, va fi reorganizată într-un municipiu de nivelul II. Detalii AICI.

Aflată într-o vizită în Republica Moldova în luna septembrie 2026, ministra afacerilor externe a Bulgariei, Velislava Petrova, a declarat, în contextul raionului Taraclia, că, prin această reformă, este „demonstrată hotărârea fermă a Guvernului Republicii Moldova de a asigura comunității noastre din țară recunoașterea pe care o merită”. Ea a adăugat că „minoritatea națională bulgară din Republica Moldova, care locuiește în partea de sud a țării – în raionul Taraclia – ocupă un loc special în relațiile dintre statele noastre” și că „acolo locuiesc aproximativ 50 000 de bulgari”. „Aceștia reprezintă un element important al relațiilor noastre bilaterale și unul dintre stimulentele puternice pentru dezvoltarea cooperării noastre”, a comunicat Petrova, potrivit Logos Press.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: