Facebook/Vasile Tofan

Tofan consultă mediul de afaceri înainte de prezentarea programului de guvernare. Ce i-a cerut sectorul HoReCa

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, a avut marți, 14 iulie, o întrevedere cu reprezentanți ai mediului de afaceri din Republica Moldova, în contextul procesului de elaborare a programului de guvernare. După discuții, oficialul a publicat un mesaj în care menționează că Guvernul trebuie să fie „un partener” pentru antreprenori, nu „o bâtă administrativă”.

„Economia nu se repornește din birourile Guvernului. Ea se construiește în fabrici, în sere și livezi, în companiile IT, în întreprinderile mici și mari care investesc, exportă și creează locuri de muncă. Doar o economie care crește poate finanța școli, spitale, drumuri și servicii publice mai bune. Rolul Guvernului este să deblocheze procesele, să ofere reguli clare și predictibile și să creeze condiții în care antreprenorii pot crește. Știu din experiență proprie cât de important este ca statul să nu încurce, ci să încurajeze inițiativa și productivitatea – să fie partener, nu bâtă administrativă. Le mulțumesc antreprenorilor pentru discuția sinceră, pentru ideile concrete și, mai ales, pentru optimismul și angajamentul lor față de Moldova”, a menționat Vasile Tofan.

La discuțiile cu premierul desemnat a participat inclusiv Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement – MĂR.

Potrivit unui comunicat al asociației, directorul executiv al MĂR, Olga Calmîș, a prezentat principalele provocări și priorități ale sectoarelor HoReCa și turism, accentuând necesitatea unui dialog permanent între autorități și mediul de afaceri.

Printre solicitările formulate de asociație se numără asigurarea unui cadru fiscal „predictibil și echilibrat”, care să ofere stabilitate investițiilor și să permită antreprenorilor să își planifice dezvoltarea pe termen lung. Totodată, reprezentanții industriei au pledat pentru politici fiscale bazate pe analize de impact și consultări cu mediul de afaceri, pentru a proteja investițiile, locurile de muncă și atractivitatea Republicii Moldova ca destinație turistică.

MĂR a mai cerut consolidarea parteneriatului dintre autorități și sectorul privat, inclusiv prin implicarea organizațiilor reprezentative în procesul de elaborare a politicilor publice și a reformelor economice.
Un alt subiect abordat a vizat dezvoltarea capitalului uman în industria ospitalității.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Hramul Chișinăului 2026: Cine va cânta și ce activități vor fi organizate în PMAN

Pe 14 octombrie 2026, când va fi marcat hramul orașului Chișinău, în centrul capitalei vor evolua mai mulți artiști și vor avea loc mai multe târguri și activități în zone tematice. Pe 11 octombrie, Direcția generală cultură și patrimoniu cultural a municipiului Chișinău a publicat programul evenimentului.

Potrivit Direcției, începând cu ora 08:30 și până la ora 10:00 va avea loc liturghia de hram, oficiată la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”.

Începând cu ora 10:30 și până la ora 12:00 va avea loc inaugurarea sărbătorii de hram, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”. Aceasta va include un program artistic, cu participarea: corului de bărbați, dirijat de Mihai Gandraman, și a corului de băieți „Andrieș” al Școlii de Arte „Alexei Stârcea”, dirijat de Tatiana Scerbatîi. Vor evolua următorii soliști: Mariana Bulicanu, Lilia Istratii, Sergiu Garabagii, Vadim Ceban, Constantin Moscovici, „Plăieșii”, Veta Ghimpu-Munteanu, Nătălița Munteanu și Gabriel Nebunu.

Începând cu ora 14:00 și până la ora 16:45, pe scena principală din PMAN vor evolua, cu un spectacol muzical, tinerii de la școlile de arte: Școala de Arte „Maria Bieșu”, Școala de Arte „Alexei Stârcea”, Școala de Arte „Valeriu Poleakov”, Școala de Muzică „Eugen Doga” și „Picături muzicale”. De asemenea, vor evolua Alex și Ariana Portnoi, alături de alți tineri interpreți.

Începând cu ora 17:00 și până la ora 19:30, pe scena principală din PMAN vor evolua Philharmonic Proactive Orchestra, dirijată de Mihail Agafița. În calitate de soliști vor urca pe scenă: Nina Crulicovschi, Lidia Botezatu și Radu Dolgan, Ricu Vodă, Anatol Mîrzenco, Gheorghe Țopa, Vitalie Dani, Maria Stoianov, Silvia Grigore, Tatiana Costiuc, Geta Burlacu, Sergiu Mușat, Aura, Vladimir Fotescu, Milla Danilceac, Costi Burlacu și Corina Țepeș, Cristofor Aldea-Teodorovici și AKORD.

Începând cu ora 19:45 și până la ora 22:00, concomitent, pe scena din PMAN vor evolua Orchestra municipală de muzică populară, condusă de frații Advahov, trupele Zdob și Zdub și LUPII lui Calancea. Alături de aceștia vor urca pe scenă: Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Igor Cuciuc, Adrian Ursu, Cătălin Josan, Pașa Parfeni, Natalia Barbu, Natalia Gordienco și Brio Sonores.

Potrivit Direcției, vizitatorii vor putea descoperi, de asemenea, mai multe târguri și zone tematice: zona gastronomică, târgul vinificatorilor, târgul apicultorilor, festivalul berii „Octoberfest 2026”, zona meșterilor populari, zone dedicate copiilor și târgul producătorilor autohtoni.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: