DOC Socialista Svetlana Popa, lipsită de mandatul de consilier în CMC și amendată. PSRM reacționează la decizia instanței

Cei 33 de consilieri municipali care au votat în decembrie anul trecut cele șase proiecte urbanistice zonale (PUZ) ar putea fi lipsiți de mandat pentru o perioadă de cel puțin opt luni. La fel, aceștia riscă să fie amendați cu câte cel puțin trei mii lei. Prima decizie a instanței de judecată în cazul consilierilor din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), cercetați pentru „exces de putere”, a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe 14 iulie. Hotărârea o vizează pe Svetlana Popa, vicepreședinta fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova în CMC.

Potrivit deciziei, Popa a fost găsită vinovată de „exces de putere”, conform articolului 313 din Codul Contravențional. Drept urmare, magistrații Judecătoriei Chișinău cu sediul la Buiucani au decis ca Svetlana Popa să fie sancționată cu o amendă de 3 mii lei. Totodată, aceasta este lipsită, conform deciziei, de dreptul de a-și exercita funcția în CMC pentru o perioadă de 8 luni. Precizăm că Hotărârea este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău.

„Din materialele cauzei contravenționale, cercetate în cadrul ședinței de judecată în instanța de fond, s-a constat că Popa Svetlana, deținând mandatul de consilier în CMC, a săvârșit acțiuni care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și a atribuțiilor acordate prin lege și care contravin intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice”, se arată în decizia instanței.

Contactat telefonic pentru o reacție, vicepreședintele fracțiunii PSRM din CMC, Dinari Cojocaru, a calificat decizia instanței drept „ilegală”. Cojocaru susține că atribuția consilierilor municipali este de a vota proiectele incluse pe ordinea de zi la cererea Primăriei Chișinău și că cel care trebuie să se asigure că proiectele care ajung pe masa consilierilor sunt legale este primarul general.

„Noi suntem siguri 100% că vom câștiga. (…) Este o decizie ilegală. (…) Atribuția consilierilor este de a vota proiectele propuse de Executiv – primar și echipa sa. Noi atunci am zis că votăm cu condiția că toate actele sunt aduse la normal și că daca instanța se va expune că este ilegal, ne vom retrage votul. Primarul este cel care face ordinea de zi, eu sunt medic, nu arhitect”, a declarat consilierul PSRM Dinari Cojocaru.

La rândul lor, consilierii PAS au salutat decizia instanței. În cadrul unei conferințe susținute pe 14 iulie, vicepreședinta fracțiunii PAS în CMC, Zinaida Popa, a solicitat ca hotărârea instanței de judecată să fie prezentată de către Cancelaria de stat ca probă în instanțele de judecată pentru anularea actelor normative votate la mijlocul lunii decembrie 2022.

„Această veste arată că nimeni nu este deasupra legii și că orice acțiune ilegală are consecințe. Este o dovadă că aceste PUZ-uri aprobate fără avizul Ministerului Infrastructurii nu sunt legale și nu pot fi considerate valabile. (…) Dacă este constatat faptul că consilierii municipali nu aveau dreptul să voteze aceste Planuri Urbanistice Zonale fără avizarea ministerului, înseamnă că și proiectul în sine votat nu poate fi perceput ca unul legal”, a declarat Popa.

Consilierii municipali PAS au atras atenția, în cadrul briefingului, că alte cel puțin șase PUZ-uri urmează a fi introduse pe ordinea de zi a ședințelor CMC și supuse dezbaterilor. Fracțiunea PAS din CMC susține că unele dintre complexele locative noi, construcția cărora urmează a fi supusă spre examinare, ar fi proiectate cu abateri de la legislația în vigoare. Ar fi vorba, în mod special, de blocul locativ care urmează a fi construit la intersecția dintre străzile Meșterul Manole și Maria Dragan, din sectorul Ciocana al capitalei.

„Peste 4500 de apartamente, fără grădinițe, fără școală în zonă. (…) Chișinăul trebuie să se dezvolte, dar normal, cu respectarea cadrului legal, în baza unui plan urbanistic general, care arată o dezvoltare previzibilă a municipiului, nu așa cum se întâmplă acum”, a declarat consilierul PAS Dumitru Ivanov.

unpaspentru.md

Purtătoarea de cuvânt a Primăriei Chișinău, Natalia Ixari, a venit cu o reacție. Ixari susține că declarațiile fracțiunii PAS din CMC se înscriu în campania electorală, pe care ar fi început-o „ilegal”.  Potrivit ei, municipalitatea nu a emis acte permisive pentru construcția blocului locativ de la Ciocana.

„Primăria nu a emis acte permisive referitor la subiectele menționate de PAS la tribuna electorală. Recomandăm consilierilor și deputaților PAS să nu împrăștie minciuni. Este regretabil faptul că un partid care deține toată puterea în stat tirajează minciuni, bârfe și zvonuri”, a declarat Ixari.

Amintim că pe 21 și 22 decembrie, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat șase noi Planuri Urbane Zonale concomitent. În prima zi, consilierii au reușit să aprobe doar patru din cele șase documente din cauza unor dispute îndelungate între susținătorii și oponenții acestui proces. Reprezentanții partidului socialiștilor, Platformei Demnitate și Adevăr, Partidul Comuniștilor, Partidul Unității Naționale și Partidul Social Democrat European, precum și mai mulți consilieri neafiliați, au votat în favoarea planurilor. Restul au fost împotrivă, dar au fost în minoritate. Ulterior pe 28 decembrie, CNA a anunțat că va investiga legalitatea celor 6 PUZ-uri. Un demers în acest sens a fost depus de către fracțiunea PAS din CMC.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

ProTV

Dan Perciun confirmă discuția cu Alexandru Munteanu înainte de demisie: „Am spus ceea ce gândesc”

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, confirmă că a avut, marți, o discuție cu premierul demisionar Alexandru Munteanu, în cadrul căreia și-a exprimat nemulțumirile față de politica bugetar-fiscală. Oficialul susține că unele măsuri incluse în document nu au fost discutate suficient în Guvern și au generat reacții „foarte aprinse” în societate.

„Am spus ceea ce gândesc. (…) Întotdeauna am considerat că atunci când există o opinie, ea trebuie spusă. Am făcut lucrul acesta și în raport cu alți prim-miniștri – și doamna Gavriliță, și domnul Recean. O fac de fiecare dată și în discuțiile cu doamna președintă, pentru că unul dintre lucrurile distinctive pe care le avem în PAS, în cultura noastră organizațională, sunt discuțiile și dezbaterile deschise, pe subiecte, chiar dacă câteodată asta înseamnă contestarea opiniei unei persoane sau alteia. Eu cred foarte mult în necesitatea unor astfel de discuții și nu trebuie să existe opreliști în acest sens. Bineînțeles, ele trebuie să aibă loc într-un mod respectuos și corect”, a declarat Dan Perciun într-un live pe rețele.

În ceea ce privește viitorul său politic, ministrul a declarat că intenționează să rămână la conducerea Ministerului Educației și Cercetării.

„După cele întâmplate, urmează să fie luate anumite decizii, dar ceea ce am spus-o dintotdeauna – obiectivul meu este să continui să fac ceea ce fac la Ministerul Educației. (…) Sunt multe lucruri pe care le-am început și pe care doresc să le duc la sfârșit aici, la MEC, ca să putem cu adevărat vorbi de un salt calitativ al sistemului nostru educațional”, a mai declarat Perciun.

Amintim că prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia pe 3 iulie, la scurt timp după o întrevedere cu președinta Maia Sandu, potrivit surselor NewsMaker. În mesajul prin care și-a anunțat plecarea, Munteanu a scris că a ales să demisioneze „în momentul în care a înțeles că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile” sale.

În aceeași zi, Maia Sandu a declarat că fostul premier „a avut mână liberă” să conducă Guvernul și a respins speculațiile potrivit cărora acesta ar fi plecat din funcție pentru că nu ar fi fost lăsat să combată abuzurile.

Totodată, șefa statului a respins informațiile potrivit cărora Munteanu și-ar fi condiționat demisia de adoptarea unui plan mai amplu de reforme. Potrivit Maiei Sandu, Alexandru Munteanu nu a pus nicio condiție înainte de a pleca din funcție, iar singura obiecție exprimată în discuțiile cu ea a vizat relația interpersonală cu ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Solicitați pentru un comentariu, reprezentanții Executivului au precizat că nu vor comenta alte declarații după demisia premierului.

***

Potrivit Constituției, demisia premierului atrage automat și demisia întregului Guvern. Până la învestirea unui nou Cabinet, Executivul va exercita doar atribuțiile necesare administrării treburilor publice, fără a mai avea un mandat politic deplin.

Președinta Maia Sandu a anunțat că va începe săptămâna viitoare consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

Reamintim, Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit în funcție la 1 noiembrie 2025, după ce a obținut, cu o zi înainte, votul de încredere al Parlamentului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: