IGSU/imagine simbol

Grav accident rutier la Strășeni: 5 persoane au murit și 6 au suferit răni. Printre victime sunt 5 copii

Două automobile s-au tamponat în localitatea Codreanca, raionul Strășeni, în data de 10 august. În urma accidentului rutier, cinci persoane s-au stins din viață. De asemenea, șase persoane, dintre care cinci sunt copii, au suferit răni și au fost transportate la spital. Informațiile au fost confirmate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat pe 10 august, ora 09:23. Autoritățile au fost informate că în urma unui accident produs în satul Codreanca, raionul Strășeni, în două automobile, în care au rămas blocate mai multe persoane, au fost cuprinse de flăcări.

La fața locului au intervenit trei echipe de pompieri. Acestea au stabilit că un automobil de model Mitsubishi, în care se aflau cinci persoane, printre care trei maturi și doi copii, s-a tamponat cu un Opel, în care se deplasau șase oameni – trei adulți și trei minori. Ulterior, vehiculele au luat foc.

În urma accidentului și incendiului, în interiorul mașinilor au decedat cinci persoane.

Până la intervenția salvatorilor, oamenii au reușit să evacueze din automobilul Mitsubishi un matur și doi minori, dar și alți trei minori din automobilul Opel. Victimele au fost preluate de urgență de medici la spital.

Сauza și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi investigate de organele de resort.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/Poliția Republicii Moldova

Accident cu trei automobile în apropiere de Peresecina: 4 persoane au fost rănite

Un accident rutier în care au fost implicate trei automobile s-a produs în dimineața de duminică, 4 octombrie, pe traseul R6 Chișinău–Orhei–Bălți, în apropierea localității Peresecina. Patru persoane au fost rănite și transportate la spital. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), într-un comunicat.

Accidentul a avut loc în jurul orei 08:40.

Preliminar, un automobil Audi, condus de un bărbat de 36 de ani, care se deplasa spre Bălți, ar fi ieșit pe contrasens, din motive care urmează să fie stabilite. Mașina s-a ciocnit frontal cu un Mitsubishi, condus de un bărbat de 31 de ani.

În urma impactului, Mitsubishi-ul a fost proiectat într-un automobil Dacia Logan, la volanul căruia se afla un bărbat de 62 de ani. În mașină se afla și o pasageră.

Cei trei conducători auto și pasagera au fost transportați la Spitalul Raional Orhei pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Potrivit IGP, toți cei trei șoferi au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative.

Poliția documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: