NewsMaker

Marian, despre solicitările privind anchetarea sa în scandalul numirii lui Vangheli la MoldATSA: „Este o aberație”

Deputatul PAS Radu Marian consideră că solicitările privind investigarea sa în legătură cu numirea la conducerea întreprinderii de stat a lui Dumitru Vangheli, care și-ar fi falsificat informații din CV-ul cu care a participat la concursul public pentru funcție, ar fi aberante. El a declarat că l-a recomandat pe Vangheli pentru funcție, însă nu ar fi fost implicat în „procedurile” și „modul în care a fost numit”. Afirmațiile au fost făcute joi, 2 iulie, la Parlament.

Este o aberație. (…) Nu am participat la numirea lui în funcția de director interimar, nu am participat la concurs. Eu am văzut acest CV și l-am transmis celor care se ocupă. În orice procese de lucru, fie la nivel de Parlament, fie la nivel de Guvern, fie la nivel de organizație privată, companie, întotdeauna se pot întâmpla „referrals” (în trad.: „recomandări”). Asta cu siguranță nu înseamnă că eu am avut vreo atribuție în audierea propriu-zisă. (…) Mi-am asumat responsabilitatea politică, dar nu am vreo responsabilitate pe proceduri, prevederi legale și modul în care acesta a fost numit”, a adăugat deputatul.

MoldATSA, responsabilă de securitatea traficului aerian din Republica Moldova, a ajuns în centrul unui scandal după o investigație a Ziarului de Gardă din 18 iunie, care a arătat că directorul Dumitru Vangheli ar fi inclus în CV informații despre studii de pilotaj în Canada și experiență la Air Canada, informații care, potrivit ZdG, nu corespund realității. În urma investigației, acesta a fost demis.

După mai multe informații apărut pe online, Radu Marian a recunoscut că îl cunoștea pe Vangheli înainte ca acesta să fie numit la conducerea MoldATSA și că l-a propus pentru această funcție, știind că are background în domeniul aviatic. Ulterior, deputatul a precizat că a copilărit într-o ogradă cu Dumitru Vangheli, subliniind însă că nu erau prieteni, ci doar se cunoșteau.

Președinta Maia Sandu a declarat că a avut o discuție cu Radu Marian, adăugând că acesta a venit cu cea mai bună intenție atunci când l-a propus pe Dumitru Vangheli la șefia MoldATSA. Sandu a menționat că nu poate să-l suspecteze pe deputat de nimic și că acesta „nu a tras niciodată foloase personale ilegale”. Ea a precizat că la conducerea MoldATSA au candidat șase persoane, în cadrul unui concurs, „doar că CV-ul acesta a fost desenat mai frumos”.

Pe 29 iunie, pe fondul scandalului din jurul MoldATSA, Radu Marian a demisionat din funcția de președinte al Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe la sfârșitul lunii iunie. Într-un mesaj pe rețelele de socializare, parlamentarul a spus că controversa „a lovit în credibilitatea întregii echipe”.

Între timp, în spațiul public au apărut mai multe solicitări privind anchetarea lui Radu Maria în legătură cu numirea lui Vangheli, inclusiv din partea ex-deputatului Alexandr Slusari și liderului Partidului Schimbării, Ștefan Gligor.

Pe 30 iunie, Ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție, au efectuat acțiuni de urmărire penală la sediul MoldATSA, într-o cauză penală inițiată pe faptul unor bănuieli rezonabile de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu în circumstanțe agravante.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Un copil a rămas paralizat după o anestezie generală la stomatolog: Moldova, condamnată la CtEDO

Republica Moldova a fost condamnată din nou la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO). Statul va trebui să achite peste 22.000 de euro despăgubiri după ce judecătorii de la Strasbourg au constatat, în unanimitate, că autoritățile au încălcat dreptul la viață, sub aspect procedural, în cazul lui Lilian Căldărari, un copil din Chișinău care a rămas paralizat și în stare vegetativă în urma unei anestezii generale administrate la o clinică stomatologică publică. Informația a fost comunicată de Promo-LEX, organizația care a reprezentat familia în fața CtEDO, pe 2 iulie.

Cazul a avut loc aproape 15 ani în urmă. Pe 23 noiembrie 2011, Lilian Căldărari, un băiat de opt ani din Chișinău, a fost adus de bunica sa la o clinică stomatologică publică pentru tratarea mai multor probleme dentare. Medicul stomatolog a recomandat intervenția sub anestezie generală, iar anesteziologul a solicitat efectuarea unor analize de rutină și consultarea medicului de familie.

Șase zile mai târziu, pe 29 noiembrie 2011, copilul a revenit la clinică împreună cu mama sa, Virgilia Căldărari. Potrivit Promo-LEX, deși femeia a informat medicul că băiatul suferise recent o reacție alergică, anesteziologul nu a identificat contraindicații și a apreciat că pacientul prezintă un risc redus pentru intervenție.

Imediat după administrarea anestezicului cu halotan, pulsul copilului a scăzut brusc, iar inima i s-a oprit timp de câteva minute. Minorul a fost resuscitat și transportat de urgență la Spitalul Municipal de Copii, unde a rămas în comă timp de mai multe luni.

Leziunile cerebrale provocate de lipsa de oxigen l-au lăsat complet paralizat și în stare vegetativă. Timp de peste zece ani, a fost țintuit la pat, hrănit prin sondă și îngrijit permanent de mama sa, confruntându-se cu episoade repetate de sepsis și bronșite. Lilian Căldărari a murit la 3 iulie 2022.

Cererea la CtEDO a fost depusă în 2017.

Prin hotărârea pronunțată pe 2 iulie 2026, Curtea a constatat, în unanimitate, încălcarea articolului 2 din Convenție (dreptul la viață) sub aspect procedural: autoritățile nu au oferit un răspuns adecvat și la timp la o acuzație credibilă de neglijență medicală, iar familia unui copil rămas paralizat după o anestezie generală nu a avut la dispoziție niciun mecanism efectiv prin care să afle adevărul și să obțină o reparație.

În consecință, Republica Moldova a fost obligată să achite familiei 20.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 2.520 de euro pentru costurile și cheltuielile de judecată.

Hotărârea nu este încă definitivă. În termen de trei luni, oricare dintre părți poate solicita trimiterea cauzei în fața Marii Camere a CtEDO. Dacă decizia va rămâne definitivă, statul va avea la dispoziție trei luni pentru achitarea despăgubirilor, iar executarea hotărârii va fi monitorizată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei.

Mai multe detalii despre cauză, aflați – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: