screenshot

Încă șase rețineri în dosarul „Car Vertical”: cei vizați ar fi furnizat imagini cu fostele prietene

Încă șase persoane au fost reținute în dosarul „Car Vertical”. Acțiunile au avut loc în urma unor percheziții la Chișinău, Orhei și Sîngerei. Informația a fost comunicată pe 26 iunie de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Conform PCCOCS, cei reținuți sunt bărbați cu vârste între 24 și 39 de ani. Patru dintre ei au mai fost cercetați pentru diferite infracțiuni: păstrare și vânzare de droguri, furt, amenințarea cu omor. În cadrul acestui dosar, persoanele sunt investigate pentru încălcări legale împotriva fostelor prietene, pe care au hotărât să se răzbune și să furnizeze imagini cu conținut sexual cu acestea pe fostul canal de Telegram denumit „Car Vertical”, a comunicat procuratura.

„Aceștia sunt investigați pentru încălcarea inviolabilității vieții personale a fetelor vizate, pornografie infantilă în cazul fetelor care încă nu împliniseră vârsta de 18 ani, hărțuire sexuală, amenințare cu moartea, șantaj și spălare de bani”, au comunicat reprezentanții PCCOCS.

Conform procurorilor, pe lângă trimiterea imaginilor administratorului fostului canal, care le publica, doi dintre bănuiți au fost și parte a schemei mai largi desfășurate de membrii acestui grup infracțional, inclusiv prin spălarea banilor proveniți din aceste infracțiuni. În privința acestora, PCCOCS a depus demersuri la judecătorul de instrucție pentru aplicarea arestului preventiv. În ceea ce-i privește pe ceilalți patru, procurorii PCCOCS le-au prezentat învinuirile pentru continuarea cercetărilor.

În contextul perchezițiilor, procurorii au menționat că au fost ridicate patru mașini pentru asigurarea acoperirii prejudiciului cauzat victimelor, inclusiv peste 25.000 de euro, muniții de vânătoare deținute ilegal, un pistol modificat artizanal, cartușe, telefoane și alte dispozitive cu informații potențial relevante cauzei penale, precum și acte false.

Conform PCCOCS, în acest dosar sunt investigate alte 16 persoane, cu statut de învinuit.

***

Amintim că, în 2024, în atenția publică au ajuns canale de Telegram, unde erau distribuite imagini intime cu femei și fete din Republica Moldova. Unul dintre cele mai cunoscute grupuri a fost „Car Vertical”, care a devenit ulterior indisponibil, iar administratorul acestuia a fost anunțat în căutare internațională. Cu toate acestea, mișcarea în sine nu a dispărut. În decembrie 2025, un bărbat de 41 de ani din Nisporeni a fost trimis pe banca acuzaților, după ce a publicat pe internet un video intim de 90 de secunde cu fosta sa parteneră, filmulețul ajungând pe mai multe canale de Telegram, inclusiv pe „Car Vertical”. Acesta a cerut ulterior o „taxă” de 300 de euro pentru ștergerea acestuia.

Pe 27 martie 2026, procurorii au anunțat reținerea administratorului de facto al canalului de Telegram „Car Vertical”, în vârstă de 19 ani, și închiderea canalului. Atunci, procurorii declarau că, în total, 10 persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, erau cercetate penal după publicarea imaginilor intime ale peste 1900 de fete și femei din Moldova. Nouă dintre acestea au fost reținute. Printre aceștia se regăsesc trei studenți la un colegiu, inclusiv administratorul, persoane casnice, un agent imobiliar, un muncitor la un centru de deservire a mașinilor și un administrator de spălătorie. Între timp, a fost anunțat în căutare și administratorul precedent al acestui canal.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Realitatea/imagine simbol

Focarul de salmonella de la hotelul de lux Radisson Blu: bilanțul persoanelor afectate a urcat la 59

Numărul persoanelor afectate de focarul de toxiinfecție alimentară izbucnit la hotelul de lux Radisson Blu Leogrand din Chișinău a crescut la 59, a anunțat Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) pe 3 iulie. Potrivit sursei citate, la 13 dintre acestea a fost confirmată prezența bacteriei Salmonella. Opt pacienți rămân, în prezent, internați în spital.

Potrivit ANSP, dintre cele 59 de persoane care au prezentat simptome de boală după participarea la evenimentele organizate în perioada 22–26 iunie, 25 de cazuri au fost identificate în urma intervievării active realizate de specialiștii instituției.

Din totalul pacienților, 20 au avut nevoie de spitalizare, iar opt persoane rămân internate pentru îngrijiri medicale.

Până în prezent, analizele de laborator au confirmat prezența bacteriei Salmonella la 13 participanți.

ANSP anunță că probele prelevate de la personalul implicat în prepararea și manipularea bucatelor sunt negative. În același timp, probele din produsele alimentare utilizate, testele de salubritate, precum și restul probelor biologice colectate sunt în continuare în proces de investigare.

Agenția mai precizează că monitorizează permanent evoluția situației și informează că ancheta epidemiologică este în desfășurare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii focarului și pentru identificarea exactă a sursei de contaminare.

***

Amintim, pe 30 iunie, portalul Diez a scris că mai multe persoane au fost internate la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, fiind suspecte de infecție cu Salmonella, după un eveniment desfășurat la hotelul Radisson Blu Leogrand. Detalii AICI.

Ministerul Sănătății anunța atunci că, în total, au fost afectate 36 de persoane, inclusiv un copil. În urma investigațiilor de laborator, la 30 iunie, infecția cu Salmonella Enteritidis a fost confirmată la 12 pacienți, iar celelalte probe biologice sunt în curs de examinare. Detalii AICI.

Printre persoanele care au prezentat simptome de intoxicație și au solicitat asistență medicală s-au numărat și câțiva reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE), care au participat la o recepție organizată de Ambasada Statului Israel. La eveniment a fost prezent și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, care, potrivit MAE, „se simte bine”. La spital a ajuns și jurnalistul NewsMaker Denis Borșevici. Detalii AICI.

Reprezentanții hotelului Radisson Blu Leogrand din Chișinău au declarat, într-un comentariu pentru NewsMaker, că cooperează cu autoritățile din domeniul sănătății care desfășoară o anchetă. „Sănătatea și siguranța oaspeților noștri și a membrilor echipei rămân prioritatea noastră principală”, au adăugat aceștia. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: