ziar.md

În Moldova, permisele auto pentru persoanele de peste 70 de ani vor avea termen redus de valabilitate

Șoferii care au depășit vârsta de 70 de ani vor avea permise de conducere valabile pentru o perioadă de cinci ani. Măsura a fost anunțată odată cu lansarea noului permis de conducere, care va fi pus în circulație până la sfârșitul lunii mai 2026. Informațiile au fost comunicate de directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, în ediția din 28 mai a emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV. Astfel, noul model de permis va avea un termen de valabilitate de 10 ani pentru persoanele de până la 70 de ani și de 5 ani pentru cele de peste 70 de ani.

„Cam o jumătate din accidentele rutiere din statele europene (…) sunt cauzate de persoanele vârstnice. (…) Tocmai de asta, deja, permisele de tip nou, odată cu transpunerea directivei europene, de la vârsta de 70 de ani, perioada de valabilitate este de 5 ani a permisului. Asta este o chestiune obligatorie. (…) Noi am văzut state europene care își iau treaba extrem de serios: după vârsta de 75 poți să ai permisul, dar verificarea la medic, dacă nu-i în fiecare an, e o dată la doi ani. (…) Chiar dacă ai permis de conducere s-ar putea să fie suspendat de către medic”, a comunicat directorul ASP.

Menționăm că, pe 28 mai, ASP a prezentat noul model de permis de conducere din Republica Moldova. Instituția a precizat că permisele actuale rămân valabile până la expirare, iar noul document va fi pus în circulație până la sfârșitul lunii mai 2026. Noul permis are un design actualizat și elemente sporite de securitate, inclusiv un cod QR pe verso pentru verificarea rapidă a autenticității. De asemenea, va fi extins câmpul privind restricțiile medicale ale șoferilor. Termenul de valabilitate pentru noul model va fi de 10 ani pentru persoanele de până la 70 de ani și de 5 ani pentru cele de peste 70 de ani.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Rezultate preliminare în SUA: Democrații câștigă alegerile pentru Camera Reprezentanților și Senat. Reacția lui Trump

Reprezentanții Partidului Democrat obțin controlul asupra Camerei Reprezentanților și Senatului SUA, luând majoritatea de la republicani, relatează BBC cu referire la datele preliminare. Comentând rezultatele preliminare ale alegerilor, președintele Donald Trump a declarat că este „pe deplin pregătit să accepte aceste rezultate” și că este dispus să colaboreze cu adversarii politici.

În SUA se încheie votarea în cadrul alegerilor pentru Congres. Majoritatea secțiilor de votare s-au închis deja. Potrivit datelor preliminare, democrații vor obține majoritatea mandatelor în Camera Reprezentanților. În Senat, democrații vor obține cel puțin 51 din cele 100 de mandate, notează sursa citată.

O victorie categorică a democraților ar pune practic capăt agendei legislative a președintelui Donald Trump și ar deschide calea unei serii de anchete care să vizeze administrația acestuia și proiectele sale de afaceri în ultimii doi ani ai mandatului său de la Casa Albă, scrie CBS News.

Comentând rezultatele preliminare ale alegerilor, președintele Donald Trump a scris pe rețeaua de socializare Truth Social că numele său nu s-a regăsit pe buletinele de vot și a adăugat: „Dacă aș fi participat, am fi obținut o victorie categorică!”. Ulterior, după ce a devenit clar că reprezentanții Partidului Democrat câștigă în mai multe circumscripții și state considerate bastioane ale republicanilor, Trump a venit cu o nouă reacție, într-un interviu acordat publicației New York Times. El a declarat că este „pe deplin pregătit să accepte aceste rezultate” și că este dispus să colaboreze cu adversarii politici. „Știți, vom fi bucuroși să colaborăm cu ei. Probabil vom reuși să ajungem la vreun acord”, a adăugat Trump.

Pe fondul alegerilor, Trump a publicat pe rețeaua de socializare Truth Social o fotografie cu o șapcă roșie pe care scria VETO.

Noii membri ai Camerei Reprezentanților și ai Senatului își vor prelua mandatele la începutul lunii ianuarie 2027. Potrivit sursei citate, chiar dacă democrații vor obține majoritatea în ambele camere, o eventuală procedură de impeachment împotriva lui Donald Trump aproape sigur nu se va încheia cu demiterea acestuia din funcție. Pentru aceasta ar fi necesar votul a două treimi dintre membrii Senatului, adică 67 de voturi, iar, potrivit estimărilor generale, democrați nu vor reuși să obțină o asemenea majoritate.

În același timp, partidul care deține majoritatea, chiar și la o diferență de un singur vot, poate: bloca adoptarea proiectelor de lege înaintate de administrația prezidențială sau de cealaltă cameră a Congresului; poate iniția anchete privind diverse situații controversate pentru administrație, poate chema la audieri în comisiile parlamentare principalele persoane implicate și le poate interoga minuțios în fața camerelor de filmat; poate adopta sau respinge, cu majoritate simplă, legi privind alocările bugetare; în cazul în care deține majoritatea în Senat, poate respinge numirile în funcție ale miniștrilor federali și ale judecătorilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: