stirileprotv.ro/Imagine simbol

12 țări au înregistrat cazuri de hepatită de origine necunoscută la copii. Care este situația în Moldova

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) vine cu o declarație în contextul în care în mai multe țări au fost înregistrate cazuri de hepatită acută de origine necunoscută la copii. „În Republica Moldova nu au fost înregistrate, până la moment, astfel de cazuri”, dau asigurări autoritățile.

Reprezentanții ANSP declară că situația este monitorizată de către autoritățile competente, conform recomandărilor OMS și ale Centrului European de Control al Bolilor.

Cei de la Agenție menționează că începând cu 21 aprilie curent, 11 țări din Regiunea Europeană a OMS și o țară din Regiunea Americană a OMS au raportat cel puțin 169 de cazuri de hepatită acută de origine necunoscută la copii. Cazurile au fost raportate în: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – 114, Spania – 13, Israel – 12, Statele Unite ale Americii – 9, Danemarca – 6, Irlanda – 5, Țările de Jos – 4, Italia – 4, Norvegia – 2, Franța – 2, România – 1 și Belgia – 1.

Copiii au vârste cuprinse între o lună și 16 ani, iar aproximativ 10% dintre aceștia (17 copii), au avut nevoie de transplant hepatic. „A fost raportat cel puțin un deces”, comunică ANSP.

Copiii au avut simptome gastro-intestinale, inclusiv dureri abdominale, diaree, vomă și niveluri crescute de enzime hepatice. Majoritatea cazurilor au fost fără febră.

„Până în prezent, cauza exactă a hepatitei la acești copii rămâne necunoscută. Virușii obișnuiți care provoacă hepatita virală acută (virusurile hepatice A, B, C, D și E) nu au fost detectați în niciunul dintre aceste cazuri”, precizează cei de la Agenție.

De menționat că OMS nu a recomandat nicio restricție privind călătoriile și/sau comerțul cu țările în care sunt identificate aceste cazuri.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Students’ Fashion Day 2026 aduce la Chișinău designeri vestimentari din patru țări

Pe 26 iunie 2026, Chișinăul devine locul unde moda se vede prin ochii tinerei generații. Students’ Fashion Day revine cu o ediție care aduce pe podium idei, colecții și designeri aflați la început de carieră 

Evenimentul va avea loc la ora 19:00, la Tekwill, pe strada Studenților 9/1. Publicul este invitat să vadă colecții realizate de absolvenți UTM și tineri designeri din România, Ucraina și Serbia. Students’ Fashion Day este organizat de Facultatea de Design a Universității Tehnice a Moldovei. Evenimentul se desfășoară sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

Students’ Fashion Day se adresează publicului interesat de fashion, design și industrii creative. Sunt invitați elevi, studenți, profesori, creatori de conținut, designeri și reprezentanți ai industriei.

Ajuns la ediția a VIII-a, SFD reunește participanți din opt universități. Pe podium vor fi prezentate colecții care pornesc din ateliere universitare și ajung în fața publicului într-un show de modă. 

La ediția din acest an participă:

UTM – Universitatea Tehnică a Moldovei, Republica Moldova
UVT – Universitatea de Vest din Timișoara, România
UNAGE – Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, România
UAV – Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, România
UTGA – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, România
UO – Universitatea din Oradea, România
UNTDK – Universitatea Națională de Tehnologie și Design din Kiev, Ucraina
UNS – Universitatea din Novi Sad, Serbia

SFD este locul unde studenții își scot ideile din schițe. Le transformă în ținute, siluete, materiale și concepte vizuale. Fiecare colecție spune ceva despre felul în care tinerii văd moda.

Evenimentul aduce împreună educația, creativitatea și energia scenei fashion. Publicul va vedea piese create de tineri designeri aflați la început de carieră, pentru mulți dintre care podiumul SFD reprezintă prima apariție publică. Ediția 2026 pune accent pe colaborare internațională, iar participarea celor patru țări transformă evenimentul într-un spațiu de schimb între școli de design, fiecare cu propriul mod de a crea moda.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: