10000003pm 720042, PM3

Președintele Igor Dodon a publicat sâmbătă, 28 martie, o fotografie cu familia sa, din timpul unei plimbări în aer liber. Șeful statului nu a precizat unde a fost făcută aceasta. La scurt timp, Igor Dodon a șters postarea de pe pagina sa oficială și a păstrat-o doar pe cea personală

Bilanțul deceselor din Italia, provocate de infecția cu COVID-19 a trecut de 10 mii. Numai în ultimele 24 de ore, au murit 889 de oameni, informează sâmbătă, 28 martie, Euronews. Datele au fost prezentate de către șeful Agenției Protecție Civilă din Italia, Angelo Borrelli. În total, au fost înregistrare peste

Dintre cele 32 de cazuri noi confirmate azi, 14 sunt lucrători medicali, inclusiv 4 angajați ai unui laborator privat. Informația a fost oferită de reprezentanții Ministerului Sănătății, sâmbătă, 28 martie. Asfel, numărul lucrătorilor medicali infectați a ajuns la 49. Totodată, unul din asistenții medicali diagnosticați cu noul Coronavirus a fost

Guvernul Republicii Moldova a autorizat încă două curse charter pentru a transporta la Chișinău cetățenii Republicii Moldova. Informația a fost publicată de premierul Ion Chicu, după ședința Comisiei Situații Excepționale din 28 martie. Astfel, au fost autorizate cursele aeriene charter: – ISRAIR AIRLINES, din 30 martie 2020, TEL-AVIV – CHISINAU

Încă 32 de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19 de sâmbătă, 28 martie. Astfel, bilanțul a ajuns la 231 de îmbolnăviri.

Autoritățile Republicii Moldova au participat la ședința de sâmbătă, 28 martie, a Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19. Acestea prezintă cel mai recent bilanț privind numărul de îmbolnăviri.

Vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), deputatul Alexandr Slusari, a publicat sâmbătă, 28 martie, prețurile la legumele vândute angro și cele din magazine. Acesta a reiterat poziția formațiunii pe care o reprezintă ca, în perioada stării de urgență, adaosul comercial cumulativ la tot lanțul valoric pentru cartofi, morcovi, sfeclă roșie,

Un preot din municipiul Soroca a fost amendat pentru că a oficiat slujbe divine, în pofida interdicției impuse de autorități. Informația a fost confirmată pentru NM de către ofițerul de presă al IP Soroca, Svetlana Talpă. Potrivit oamenilor legii, preotul a oficiat slujba divină pe 22 martie, sfidând astfel prevederile

Mai multe camioane moldovenești au fost blocate la frontiera cu Turcia. Subiectul a fost abordat de în cadrul unei video-conferințe organizate de Ministerul Economiei și Infrastructurii cu asociațiile de transportatori auto, responsabilii de la Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și reprezentanții mediului de afaceri. Reprezentantul Asociației Internaționale a Transportatorilor

Bărbatul infectat cu COVID-19 care a fugit noaptea trecută din Spitalul Republican a fost găsit de poliție. Informația a fost confirmată pentru NM de către primarul satului Dănceni, raionul Ialoveni, Victoria Butuc-Guranda. Bărbatul era pastor al bisericii „Poarta Cerului” din Dănceni. Acesta a fost internat la Spitalul Republican, fiind diagnosticat

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x