10000005pm 1080041, PM5

În pridvorul bisericii noi, care se afla în preajma Spitalului Clinic Bălți, urmează să fie pictat „chipul medicului îmbrăcat în haine de protecție anti-COVID-19”. O decizie în acest sens a fost luată de către consiliul bisericesc al bisericii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din municipiul Bălți. Pictura murală urmează să fie

Fostul procuror anticorupție, Roman Statnîi a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Acesta este învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari și exces de putere, săvârșite în interesul unui grup criminal organizat. Potrivit Procuraturii Generale, acesta a fost reținut luni, iar complicele acestuia – conducătorul SA

Alți 33 de lucrători medicali s-au infectat cu noul tip de coronavirus, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Este vorba despre trei medici, 22 de asistenți medicali și 8 persoane care fac parte din personalul medical. Menționăm că până în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate 6553 de

Programul de reparație a drumurilor publice naționale și locale, elaborat de Ministerul Economiei și Infrastructurii a fost aprobat de guvern în ședința de astăzi, 20 mai. Programul a fost elaborat în temeiul Legii bugetului de stat pe anul 2020 și include două subprograme. Subprogramul de reparație a drumurilor publice naționale,

Un nou focar de coronavirus a fost înregistrat la Spitalul Raional Strășeni. Despre acest lucru a anunțat secretarul de stat, Constantin Rîmiș în cadrul unui brifing de presă, astăzi, 20 mai. Focarul de COVID-19 a fost înregistrat în cadrul secției de chirurgie și terapie intensivă, unde s-au confirmat 12 cazuri

Alte trei decese cauzate de infecția COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Deces 226: Bărbat de 68 ani, din Ștefan Vodă. Internat la data de 14 mai, la Insitutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: infarct miocardic vechi, diabet zaharat tip II, insuficiență renală.

Noaptea trecută, mai mulți conducători auto s-au adunat pentru a participa la curse ilegale pe străzile din municipiul Chișinău și în suburbii, informează Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP). Cu toate acestea, oamenii legii i-au dispersat. INSP a anunțat că unii dintre ei s-au deplasat dintr-un punct în altul, unde

Încă un medic s-a stins din viață în urma infecției cu COVID-19. Este vorba despre medicul stomatolog, șef al filialei Sculeni, Gheorghe Popa, în vârstă de 69 de ani. Informația a fost confirmată pentru NM de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătății, Cristina Stratulat. La data de 10 mai,

213 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova. Astfel, bilanțul cazurilor a ajuns la 6553, dintre care 3372 sunt cazuri active. Astăzi au fost procesate 1238 de probe. Precizăm că până în prezent, 2953 de pacienți s-au tratat de COVID-19, iar 228 de persoane au

Guvernul a aprobat un proiect de lege privind inițierea negocierilor cu guvernul Germaniei în vederea semnării unui acord în valoare de 8,6 milioane de euro. Tratatul are drept scop acordarea asistenței tehnice adiționale. Mai exact, este vorba despre finanțarea următoarelor proiecte: – modernizarea serviciilor publice locale (4,6 milioane de euro)

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x