10000009pm 1080031, PM9

Alte 501 cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 13 decese în rândul pacienților care erau infectați. Din numărul total de cazuri, 8 cazuri sunt de import (Luxemburg-2, Belgia-1, Danemarca-1, Germania-1, Federația Rusă-1, Ucraina-1,

O moldoveancă în vârstă de 23 de ani, anunțată în căutare internațională, a fost reținută pe Aeroportul Internațional Chișinău de către polițiștii de frontieră. Tânăra fusese anterior condamnată la 7 ani de închisoare cu executare pentru trafic de ființe umane. Potrivit unui comunicat de presă emis de Poliția de Frontieră

Observatorii internaționali la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova vor putea intra în țară chiar dacă vin din statele clasificate ca zonă roșie din cauza pandemiei de coronavirus. Potrivit unui comunicat de presă emis de Comisia Electorală Centrală (CEC) în data de 8 septembrie, decizia a fost luată

VB24 Pay este o experiență digitală unică în Moldova. Numărul celor care plătesc doar cu telefonul, prin portmoneul mobil VB24 Pay de la Victoriabank, este în permanentă creștere, ajungând în prezent la aproape 12.000 de utilizatori. În acest an, prin aplicația VB24 Pay s-au făcut 10.000 de tranzacții/lună, aproape de

Oraşul italian Verona, din regiunea Veneto, a început testarea potenţialului vaccin italian pe primii şase voluntari, printre care se numără un tânăr de 18 ani şi un medic în vârstă de 54 de ani, relatează, marți, 8 septembrie, EFE, citat de AGERPRES. Este vorba despre un test clinic care se

În dimineața zilei de 8 septembrie angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au efectuat o misiune neobișnuită pentru localnicii satului Taraclia, raionul Căușeni. Salvatorii au demontat și coborât de la înălțimea de 29 de metri o cruce care risca să cadă în orice moment. Potrivit unui comunicat de

Importul medicamentului Remdesivir, cu denumirea comercială Covifor, utilizat în tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, a fost autorizat de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM). Medicamentul va fi livrat în Republica Moldova în termen de 10-20 zile de distribuitorul farmaceutic “Dita EstFarm” SRL., în cantitate de circa 2000 flacoane. “Vom face

Lucrările pe șantierul de la Țînțăreni sunt realizate în proporție de 50 la sută, iar stația de epurare cu o capacitate de 150m³/zi va asigura filtrarea lichidului fermentat de la gunoiște. Informația a fost publicată de Primăria capitalei, într-un comunicat din 8 septembrie. Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban,

Premierul Ion Chicu l-a convocat pe 8 septembrie într-o ședință pe directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în cadrul căreia Nicolae Furtună și-a anunțat demisia. „Premierul a apreciat profesionalismul domnului Furtună și i-a mulțumit pentru muncă și efortul depus în calitatea sa de manager al ANSP într-o perioadă extrem de

În ultimele 24 de ore, în Ucraina au fost testate pozitiv încă 2411 persoane. De la începutul pandemiei, peste 140 000 de oameni au contractat virusul. Situația este alarmantă și în România, unde numărul de cazuri se apropie de 98 de mii. 1 136 de cazuri noi de persoane infectate

Perioada publicării
Categorii cu noutăți