00000003pm 720021, PM3

Președintele Rusiei Vladimir Putin s-a adresat pe 3 martie Consiliului de securitate al țării. Discursul liderului de la Kremlin a durat 11 minute. Acesta a menționat că „operațiunea specială” din Ucraina „decurge conform agendei”. De asemenea, acesta a anunțat că fiecare membru al familiilor celor decedați vor primi compensații în

Liderul de facto de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a negat informațiile publicate pe rețelele de socializare și unele surse mass-media, cu privire la aducerea contingentului militar al regiunii în deplină pregătire de luptă. „În Transnistria situația este pașnică și stabilă și continuăm să îi ajutăm pe toți cei care au

Președinta țării Maia Sandu susține că, la modul practic, semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană înseamnă începutul unui drum lung, pe parcursul căruia, autoritățile vor trebui să depună eforturi considerabile pentru a se ridica la „standardele UE”. De asemenea, șefa statului a precizat, în contextul războiului din Ucraina, că

Încă 30 de zile de arest pentru patru foști deputați cercetați pentru îmbogățire ilicită: Artur Reșetnicov, Sergiu Sîrbu, Anatolie Zagorodnîi și Vladimir Vitiuc. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de către Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Informația a fost confirmată pentru IPN de către procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski l-a chemat din nou pe omologul său rus Vladimir Putin să se așeze împreună la masa de negocieri. Declarația a fost făcută pe 3 martie, în cadrul unei conferințe de presă cu participarea jurnaliștilor străini. „Noi nu atacăm Rusia, nu intenționăm să o atacăm. Suntem în

„Sunteți bineveniți în Uniunea Europeană” – acesta este primul mesaj al europarlamentarului român Siegfried Mureșan, după ce șefa statului Maia Sandu, împreună cu președintele Parlamentului și prim-ministră, au semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Am spus mereu că Republica Moldova aparține Europei și are dreptul să

Cea de-a doua rundă de negocieri dintre Moscova și Kiev, care a avut loc pe 3 martie, în Belarus, s-a încheiat. Agenția belarusă Belta anunță că va avea loc a treia întrevedere. Potrivit jurnaliștilor belaruși, părțile au discutat mai multe subiecte cu caracter umanitar, inclusiv despre posibilitatea unui armistițiu temporar

Din cauza că suntem foarte aproape de Ucraina, problema unui război în Moldova a început să fie abordată tot mai mult. Panica este alimentată de „hărțile belaruse”. Și în timp de guvernul susține că „totul e sub control”, iată ce cred oamenii din Chișinău.  

Partidul Socialiștilor (PSRM) a publicat pe 3 martie un apel către conducerea țării. Socialiștii au menționat că apreciază dialogul constructiv stabilit între opoziție și guvernare în această situație tensionată. Totodată, politicienii înseamnă autoritățile să nu admită acțiuni care „ar putea să dezbine societatea, să pună în pericol pacea și liniștea

Ministrul de Externe al Germaniei Annalena Baerbock a îndemnat oamenii să înceteze atacurile asupra etnicilor ruși și belaruși care locuiesc în această țară. Pe contul său de Twitter, șefa diplomației germane a făcut un apel împotriva rusofobiei: „Războiul din Ucraina este războiul lui Putin. Cei care au o atitudine dușmănoasă

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x