Interpreta din Belarus, Meryem Gerasimenko, a fost arestată după ce a interpretat în centrul Minskului celebra melodie a trupei ucrainene Okean Elzî „Обійми”. Cei prezenți și-au aprins lanternele telefoanelor și au ridicat mâinile în sus, susținându-i pe muzicieni, potrivit zerkalo.io. Între timp, canalele de telegram proguvernamentale au reacționat la reținerea
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari anunță că autoritățile vor acorda compensații semnificative la iarnă pentru consumatorii casnici. Oficialul a declarat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV că prețul trebuie să fie comparabil cu cel de anul trecut, iar creșterea de tarif să poată fi acoperită din
Procurorii care instrumentează dosarul lui Igor Dodon s-au autosesizat după ce fostul şef de stat, aflat in arest la domiciliu, a primit în vizită doi tineri, pentru a-și da acordul organizarii unui referendum. În cazul în care se stabileşte că vizitatorii au legătură cu Partidul Socialiştilor sau au transmis informaţii
22 tone de ajutor umanitar va fi distribuit refugiaților din Ucraina și familiilor gazdă din Republica Moldova. Primele două loturi de ajutor umanitar au ajuns astăzi la Strășeni și Anenii Noi. Donația conține produse alimentare, soluție de dezinfectant și scutece pentru copii. În următoarea perioadă, Centrul Unic de Gestionare a
Pe 29 septembrie 2022, în cinematografele din Chișinău va avea loc premiera filmului regizorului moldovean Valeriu Jereghi – „Pandemia.md”. Un anunț în acest sens a fost făcut de Jereghi, pe 5 august curent. În rolul principal sunt Nicolae Jelescu, Olivia Furtună, Emilia Jereghi și Ronin Terente. Premiera filmului „Pandemia.md”. Din
Un cercetător francez a declanșat un scandal după ce a publicat pe Twitter o fotografie cu o felie de salam chorizo, despre care a pretins c-ar fi o imagine a stelei Proxima Centauri, realizată cu ajutorul telescopul spațial James Webb. Persoanele care îl urmăresc pe Twitter pe cercetătorul Etienne Klein,
Problemele locuitorilor din Gura Bîcului, raionul Anenii Noi – localitate amplasată în perimetrul Zonei de Securitate – au ajuns în atenția autorităților. Aflat într-o vizită la Gura Bîcului, viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a discutat situația la zi cu reprezentanții administrației publice locale și ai subdiviziunilor desconcentrate, locuitori ai satului,
Orașul Nikolaev a fost suspus unor noi bombardări. Atacul a avut loc pe 5 august curent. Potrivit autorităților locale din regiune se înregistrează atât răniți, cât și morți. Între timp, 91 de persoane din Nikolaev pe parcursul zilei de astăzi au tranzitat teritoriul Moldovei. Șeful administrației regionale Nikolaev, Vitali Kim,
Agenția de Stat pentru Protecția Moralității va fi desființată. Un proiect de hotărâre în acest sens figurează pe agenda Cabinetului de miniștri. Actul urmează a fi examinat pe data de 10 august. Potrivit inițiativei, bunurile aflate în gestiunea Agenției și patrimoniul arhivistic al acesteia vor ajunge, după lichidare, în posesia
Pe 5 august, președintele rus Vladimir Putin se întâlnește la Soci cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, iar liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a sosit și el ca parte a delegației ruse, potrivit Pravda. Potrivit sursei citate subiectul principal al discuțiilor ar fi încetarea războiului în Ucraina și perspectiva unei