Vicepremierul pentru Reintegrare a vizitat o localitate din zona de securitate și podul avariat în timpul războiului de la Nistru

Problemele locuitorilor din Gura Bîcului, raionul Anenii Noi – localitate amplasată în perimetrul Zonei de Securitate – au ajuns în atenția autorităților. Aflat într-o vizită la Gura Bîcului, viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a discutat situația la zi cu reprezentanții administrației publice locale și ai subdiviziunilor desconcentrate, locuitori ai satului, fermieri, agenți economici.

Potrivit Guvernului, în cadrul dialogului au fost relevate unele probleme cu care se confruntă populația din localitate, precum necesități de îmbunătățire a condițiilor de funcționare a instituțiilor publice și de învățământ.

De asemenea, a fost atrasă atenția asupra unor aspecte care ar limita accesul populației la unele servicii publice din cauza neglijării de către agenții economici a obligațiilor prevăzute de legislația în vigoare.

În intervenția sa, vicepremierul a dat asigurări că problemele enunțate vor fi transmise autorităților competente pentru a fi analizate și soluționate.

Pe parcursul vizitei, vicepremierul a vizitat Gimnaziul „Gura Bîcului”, biblioteca publică din localitate, casa de cultură, oficiul medicilor de familie și muzeul de istorie și etnografie. Un popas a fost făcut și la podul peste râul Nistru care leagă localitățile Gura Bîcului și Bîcioc, deteriorat în anul 1992 și reconstruit în 2001, cu suportul partenerilor europeni.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu a discutat cu Péter Magyar: a mulțumit Ungariei pentru sprijinul acordat R. Moldova în parcursul european

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut pe 11 septembrie o discuție telefonică cu prim-ministrul Ungariei, Péter Magyar. Cei doi oficiali au vorbit despre relațiile bilaterale, cooperarea economică, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune, anunță Președinția.

Potrivit sursei citate, Maia Sandu a reafirmat, în cadrul discuțiilor, interesul Chișinăului pentru dezvoltarea parteneriatului strategic cu Ungaria, inițiat în 2020. De asemenea, au fost abordate posibilitățile de extindere a schimburilor comerciale și de atragere a investițiilor ungare în Republica Moldova.

În ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană, președinta a mulțumit Ungariei, potrivit comunicatului citat, „pentru sprijinul acordat parcursului european al țării noastre”. Totodată, șefa statului a reiterat angajamentul pentru reforme, modernizarea statului și alinierea la standardele europene.

Discuția a vizat și situația de securitate din regiune, afectată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Președinția precizează că cei doi oficiali au agreat să continue dialogul la nivel înalt.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, împreună cu Ucraina, iar negocierile au fost lansate oficial în iunie 2024.

Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis primul cluster de negocieri, „Valori fundamentale”, care vizează statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și combaterea corupției. Ulterior, pe 14 iulie, Chișinăul și Bruxelles-ul au deschis Clusterul 6, „Relații externe”.

Presa ucraineană a scris, pe la mijlocul lunii iulie, că deschiderea clusterelor 2 și 3 pentru Republica Moldova și Ucraina ar fi fost amânată din cauza poziției Ungariei. Potrivit sursei citate, Budapesta ar fi refuzat să aprobe rezultatele evaluării celor două clustere. Anterior, Ungaria ar fi acceptat deschiderea Clusterului 3 pentru Republica Moldova, dar nu și pentru Ucraina, variantă care nu a fost susținută de majoritatea statelor membre.

În reacție, Biroul pentru Integrare Europeană de la Chișinău a declarat că deschiderea fiecărui grup de capitole presupune „un proces firesc de consultări” și și-a exprimat încrederea că deciziile privind următoarele clustere vor fi adoptate în perioada următoare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: