00000008pm 1080038, PM8

O nouă explozie a avut loc în regiunea rusească Belgorod de la granița cu Ucraina. Autoritățile locale afirmă că aceasta a fost cauzată de căldură și „efectul de lupă”, relatează Ukraîinska Pravda. Populația este evacuată. Potrivit guvernatorului regiunii Belgorod Veaceslav Gladkov nu există victime, însă, spune el, unii săteni s-au

Centrul Agenției pentru Dezvoltare Regională și conducerea „Orheiul Vechi” au semnat un contract privind reabilitarea și modernizarea rezervației. Conform cererii de finanțare, proiectul va fi implementat în următorii 2 ani și prevede execuția lucrărilor de conservare și amenajare a accesului pentru vizitatori, inclusiv persoanele cu nevoi speciale, către obiectivele turistice

„Nici eu, nici Partidul „ȘOR” nu purtăm vreo vină pentru învinuirile care ni se aduc. Nu au fost prezentate probe care să demonstreze că ar trebui să fiu ținută sub stare de arest în penitenciar.” Declarațiile au fost făcute de deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, după ce marți, 23 august,

Indemnizația pentru îngrijirea copilului pentru persoanele neasigurate va crește de la 740 de lei până la 1000, iar părinții, care sunt asigurații și care sunt concediu de îngrijire a copilului, la fel, vor beneficia suplimentar de o indemnizație pentru îngrijirea copilului, de 1000 de lei. Anunțul a fost făcut de

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a aprobat standardul de calificare pentru noua profesie de „Asistent medical la domiciliu”. Aceasta va contribui la descărcarea sistemului de stat de servicii de îngrijire la domiciliu acordate persoanelor vârstnice sau vulnerabile, relatează MOLDPRES. Noul standard de calificare va permite universităților acreditate să

În Moldova, persoanele care primesc pensii și ajutoare mai mici de 5 mii de lei vor putea primi o asistență unică de 1,5 mii de lei. Cel puțin asta reiese dintr-un amendament propus pentru modificarea bugetului de stat, pe care Cabinetul de Miniștri urmează să le examineze în ședința din

Marin Eugen Sabău, românul rămas complet paralizat după un atac armat în care a tras asupra foștilor colegi de muncă, dar și asupra polițiștilor spanioli, a fost eutanasiat pe 23 august. Procedura a avut loc la Spitalul Penitenciar Terrassa, informează presa spaniolă, citată de Antena 3. Potrivit sursei citate, membrilor

Concernul rus Gazprom vine cu explicații după ce a dat curs solicitării Moldovagaz de a amâna plata avansului pentru furnizarea gazelor naturale în luna august. Într-o intervenție pentru postul rusesc Rossia 24, reprezentantul oficial al Gazprom, Serghei Kuprianov, a declarat că compania așteaptă, în schimb, ca Moldova să își respecte

Deputata și vicepreședinta Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, vizată în două cauze penale, rămâne în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13. Magistrații Curții de Apel Chișinău au menținut decizia primei instanțe și au respins recursul depus de avocații deputatei, care au solicitat anularea măsurii preventive. Informația a fost confirmată pentru NM

Scriitori, directori de biblioteci, antreprenori și ambasadori și-au dat întâlnire la Biblioteca Națioală a Republicii Moldova, care a împlinit 190 de ani de la fondare. Cu această ocazie, redacția NewsMaker a fost invitată să prezinte campania #citeșteMoldova, pe care am lansat-o la începutul acestui an. Biblioteca Națională a Moldovei a

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x