00000009pm 1080058, PM9

Cifre contradictorii. În timp ce Partidul „ȘOR” se laudă că la manifestația anti-guvernare organizată azi în fața Președinției au participat „peste 45 de mii” de persoane, Poliția spune că a numărat de șapte ori mai puțini oameni. Într-un comunicat emis, oamenii legii declară că au protestat în jur de 6

Sute de simpatizanți și membri ai Partidului „ȘOR”, condus de deputatul fugar Ilan Șor, s-au adunat azi, 25 septembrie, în fața Președinției. Manifestanții au scandat lozinci împotriva președintei Maia Sandu și a Guvernului Gavrilița, cerând demisia conducerii de vârf a țării și declararea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate. Oamenii spun

Naționala Moldovei a învins Liechtenstein cu 2-0 în ultimul meci din grupa D1 a Ligii Națiunilor, ediția 2022/23. Ambele goluri au fost marcate de Victor Stînă în minutele de prelungiri ale meciului, anunță Federația Moldovenească de Fotbal. În celălalt meci din grupa noastră, Andorra – Letonia 1-1. Echipa antrenată de

Partidul de guvernământ nu își va da demisia de la conducerea țării – cerere solicitată în repetate rânduri de Partidul „ȘOR”, dar și socialiști și comuniști. Într-un comentariu pentru NM, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Adriana Vlas, a dat asigurări că formațiunea politică va continua să

Nemulțumiți de prețurile mari și de politica conducerii de la Chișinău, mai mulți oameni au ieșit în stradă azi, 25 septembrie, la Comrat. Organizatorul mitingului, activistul Mihail Vlah, a declarat că circa 10.000 de locuitori ai regiunii Găgăuzia au semnat deja în favoarea trimiterii unui apel de ajutor pentru autonomie

Membri și simpatizanți ai Partidului „ȘOR” s-au adunat astăzi, 25 septembrie, la un nou protest în fața Președinției și a Parlamentului de la Chișinău. Participanții la protest scandează lozinci împotriva președintei Maia Sandu, cerând organizarea de alegeri parlamentare anticipate. „Jos Maia Sandu!”, „Demisia!”, „Anticipate!” – scandează mulțimea. UPDATE 16:50: Altercații

Partidul „ȘOR”, organizatorul unui nou miting anti-guvernare planificat pentru azi după-amiază, se plânge că mai multe autobuze și microbuze, pline cu oameni din nordul și sudul țării, au fost oprite și împiedicate să se îndrepte spre Chișinău. Formațiunea politică dă vina pe actuala guvernare, care, spun ei, ar fi dat

Sute de femei au protestat duminică, 25 septembrie, la Iakuțk, capitala Iacutiei din Federația Rusă, împotriva mobilizării bărbaților ruși în războiul din Ucraina. Mame, bunici și iubite au încins o horă anti-război, înconjurând forțele de ordine prezente la eveniment. Este vorba de tradiționalul dans în cerc „osuohai”. Potrivit canalelor de

Peste 10 mii de persoane participă astăzi, 25 septembrie, la cel mai mare eveniment sportiv, organizat anual în capitală – Chișinău Big Hearts Marathon. Startul maratonului a fost dat în Piața Marii Adunări Naționale – acolo de unde tineri, persoane în scaune cu rotile, sportivi şi simpli amatori au pornit

Fostul deputat în Rada Supremă a Ucrainei, Aleksei Juravko, a murit în urma unei lovituri cu rachete asupra unui hotel din centrul orașului Herson. Anunțul a fost făcut de agenția rusă Tass, care îl citează pe șef adjunct al administrației militar-civile din regiunea Herson, Kirill Stremousov. „Da, Juravko a murit,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți