000000010pm 1080029, PM10

Președintele Maia Sandu va efectua, în perioada 16 – 19 octombrie, vizite oficiale în Cehia și Elveția, a anunțat instituția prezidențială. Printre altele, șefa statului va avea întrevederi cu omologul său ceh Petr Pavel și cel elvețian Alain Berset. Pe 16 octombrie, Maia Sandu își va începe vizita oficială în

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod galben de intensificări ale vântului pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Avertizarea meteo va fi valabilă pentru ziua de 16 octombrie, între orele 03:00 și 17:00. „În intervalul menționat pe arii extinse se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la

Sportiva moldoveancă Daniela Tcaci a cucerit medalia de bronz la Balcaniada de judo U23, care s-a desfășurat în Turcia. Informația a fost confirmată pe 15 octombrie de Comitetul Național Olimpic și Sportic din Republica Moldova. Potrivit Comitetului, Daniela Tcaci, care este eleva antrenorului Igor Neagu, a concurat în cadrul competiției

Președintele Parlamentului Igor Grosu a comentat în cadrul unui interviu pentru ZdG, publicat pe 15 octombrie, informațiile potrivit cărora șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) Rosian Vasiloi nu a fost demis în urma tragicului atac de la Aeroportul Internațional Chișinău pentru că a fost „protejat” de el. Șeful

În Republica Moldova, săptămâna viitoare se așteaptă vreme înnorată, cu posibile ploi în unele regiuni ale țării. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în perioada 16 – 22 octombrie, temperaturile vor atinge maxime de +25 de grade °C. În nordul țării termometrele vor indica temperaturi +12 și +16 de grade

Ambasadorul SUA în Moldova Kent Logsdon și primarul suspendat al capitalei Ion Ceban au participat la concertul dedicat Hramului Chișinăului, care a avut loc ieri, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Cei doi oficiali au fost surprinși în timp ce dansează în mulțime. În imaginile video publicate de Realitatea.md, Kent

Două automobile s-au ciocnit în seara de 14 octombrie la ieșire din orașul Ialoveni. În urma impactului, unul dintre șoferii celor două vehicule – în vârstă de 18 ani – a decedat în timp ce era transportat la spital. Potrvit Inspectoratului General al Poliției (IGP), pe 14 octombrie, în jurul

În timpul vizitei sale la Universitatea Nottingham, prințesa Kate a Marii Britanii a purtat un costum tricotat produs la fabrica românească Augsburg, care este amplasat în orașul Piatra Neamț. Informația a fost confirmată de proprietara fabricii Monica Pecheanu într-o postare pe rețelele de socializare. Monica Pecheanu a publicat pe pagina

Dictatorul rus Vladimir Putin a comentat în cadrul unei conferințe de presă din 13 octombrie, în Kîrghizia, furnizările de gaz ale concernului Gazprom, controlat de regimul de la Kremlin, către Republica Moldova. Putin a spus că în timpul negocierilor contractului de furnizare a gazului din 2021, Gazprom a răspuns nevoilor

Minsitrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu a avut o conversație telefonică cu omologul său egiptean Sameh Hassan Shoukry despre cetățenii Republicii Moldova din Fâșia Gaza – teritoriu de unde gruparea teroristă palestiniană Hamas lansează atacuri asupra Israelului. Șeful diplomației de la Chișinău a declarat că a primit asigurări

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x