Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care se află într-o vizită la Paris, susține o conferință de presă alături de omologul său francez, Emmanuel Macron. NM transmite în direct declarațiile.
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a publicat pe 9 martie, pe rețelele de socializare, un mesaj în care a condamnat poziția Uniunii Europene în legătură cu confruntările sângeroase din Siria, între forțele guvernamentale și susținătorii alawiți ai fostului dictator sirian Bashar al-Assad. Politicianul consideră că aceasta ar
Știrile NewsMaker sunt din nou pe fir. În această ediție:— Circa 400 de copii, victime ale violenței sexuale în 2024— Prima casa plus: De la idee, până la cheie sunt doar 2 săptămâni— Krasnoselski critică noile manuale de istorie— 160 de ferovari din Bălți nu s-au prezentat la muncă— Prietenia
Fostul bancher Mark Carney a câștigat cursa pentru conducerea Partidului Liberal din Canada, care se află la putere. Astfel, acesta va deveni noul prim-ministru al țării, transmite G4Media. Mark Carney, care a condus anterior Banca Canadei și Banca Angliei, a câștigat alegerile pentru conducerea Partidului Liberal cu 85,9% din voturile
Un bărbat a fost condamnat, de o judecătorie din nordul Republicii Moldova, la 20 de ani de închisoare. Acesta și-ar fi abuzat sexual fiica vitregă. Sentința nu este definitivă. Conform Procuraturii Generale, s-ar fi probat că acțiunile cu caracter sexual neconsimțite au început încă din 2011, din frageda copilărie a
Scandalul din jurul ziarului pedagogic „Făclia”, care a început după publicarea controversatului articol „Bullying, sau debilism înnăscut?”, continuă. Angela Munteanu Pogoja, deputată PAS și secretară a Comisiei pentru drepturile copilului și relații interetnice, a comunicat că a identificat încă cinci materiale apărute în ziarul respectiv în care în adresa elevilor
Petrolierul „Stena Immaculate” al companiei Stena Bulk, care naviga sub pavilionul Statelor Unite, și nava container „Solong”, care naviga sub pavilionul Portugaliei, s-au ciocnit în Marea Nordului, scrie Meduza cu referire la The Telegraph. Coliziunea a avut loc în largul coastei East Yorkshire, la est de orașul Hull, la ora
În republica rusească Udmurtia, șase mame ale soldaților care au decedat pe frontul din Ucraina, au făcut un „curs de reabilitare” într-o mănăstire pentru femei. Anunțul a fost făcut de primarul orașului Ijevsk (capitala republicii Udmurtia), Dmitri Cistiakov, pe 9 martie, pe o rețea de socializare. „De Ziua Internațională a
Asociația Promo-LEX a comunicat, pe 10 martie, că Tiraspolul intenționează să interzică „propaganda vieții fără copii”. Asociația a atras atenția că, pe 4 martie, organul legislativ nerecunoscut de la Tiraspol a înregistrat șase „proiecte de lege” în acest sens, care ar interzice promovarea unui mod de viață fără copii. Conform
Știrile NewsMaker sunt din nou pe fir. În această ediție:— Prejudiciu de peste 6 mln lei în programul „Sat European”— Violențe la București, în susținerea lui Georgescu: „Cu furca, ieșiți!”— Grevă în Germania: Curse din și spre Chișinău – anulate— Nor de praf saharian deasupra Moldovei