Pe teritoriul Republicii Moldova se așteaptă temperaturi săptămâna viitoare, între 14 și 20 iulie. Cu toate acestea, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, vremea s-ar putea răcori în a doua jumătate a săptămânii, iar în unele regiuni s-ar putea înregistra ploi torențiale cu descărcări electrice. În nord țării, mercurul din termometre
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a fost filmat pe 13 iulie în timp ce se afla lângă un cort al Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) și discuta cu un bărbat. Un videoclip cu scena respectivă a fost publicat de Victor Pruteanu, membru al Blocului Alternativa și
Pe malul râului Tigheci, în comuna Cania, au fost plantate 9 hectare de puieți în această primăvară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Mediului. Potrivit instituției, puieții cresc sănătoși și au atins o rată de prindere de peste 80%. „Noua pădure aduce beneficii atât pentru mediu cât și
Susținătorii și opozanții independenței teritoriului francez de peste mări Noua Caledonie, situat pe un arhipelag din Oceanul Pacific, au semnat pe 12 iulie un acord privind crearea unui nou stat. Acordul prevede că Noua Caledonie va obține autonomie, dar nu și independență deplină față de Franța. Înainte ca documentul privind
Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate, a participat pe 12 iulie la Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) din România. Politicianul a susținut un discurs în timpul reuniunii, în care a urat succes PNL-ului și a făcut apel la liberali să fie alături
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a transmis pe 13 iulie un mesaj cu ocazia împlinirii a trei decenii de la aderarea Republicii Moldova la Consiliului Europei. Diplomatul a menționat că Consiliul Europei a fost un „pilon esențial” al progresului Republicii Moldova și și-a exprimat convingerea că parteneriatul din acestea va
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a strâns pe 12 iulie gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi liberali în sala Congresului extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL), în cadrul căruia a fost ales pentru a conduce formațiunea politică. Un videoclip care surprinde scena a fost publicat de HotNews.ro. Congresul extraordinar al
Municipiul Focșani a suspendat procedurile de înfrățire cu municipiul Chișinău, după reacțiile care odată cu aplicarea interdicției de intrare pe teritoriul României în privința primarului capitalei Republicii Moldova, Ion Ceban. Anunțul a fost făcut de primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, pe pagina sa de Facebook. Cristi Valentin Misăilă a menționat
Pe teritoriul Republicii Moldova se vor înregistra temperaturi ridicate pe 13 iulie. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, maximele vor ajunge până la +32°C. Precipitații nu se prevăd, iar cerul va fi variabil. În nordul țării, valorile termice vor indica până la +30°C în timpul zilei. Noaptea, temperatura aerului va coborî