Piața Marii Adunări Naționale a devenit astăzi, 4 octombrie, gazda principală a Zilei Naționale a Vinului. Zeci de vinificatori și viticultori din toată țara, împreună cu sute de turiști și vizitatori, celebrează tradiția, munca din vie și cramă, dar și rezultatele obținute de-a lungul anilor. Evenimentele dedicate acestei sărbători au
Inspectoratul de Poliție Cahul este în căutarea proprietarului unei sume de bani uitate la un bancomat din municipiu. Incidentul s-a produs vineri, 4 octombrie, în jurul orei 13:25. Potrivit oamenilor legii, un bărbat în etate a retras numerar, însă, după ce și-a luat cardul, a plecat fără a ridica banii.
Armata rusă a lansat pe 4 octombrie un atac cu dronă asupra gării din orașul Șostka, regiunea Sumî. Președintele Volodimir Zelenski a condamnat public loviturile, în urma cărora „zeci de persoane” au fost rănite, conform unui bilanț preliminar. Liderul de la Kiev susține că „rușii nu puteau să nu știe
(UDATE 15:23) Constantin Țuțu a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Fostul deputat este acuzat de traversarea ilegalǎ a frontierei şi corupere. Decizia a fost luată de judecători pe 4 octombrie, la solicitarea procurorilor pentru Combaterea Criminalitǎții Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS). Potrivit PCCOCS, Țuțu este acuzat de
Autoritățile cehe au semnalat sute de conturi cu comportament neautentic, iar TikTok a eliminat zeci dintre acestea, raportate pentru încercări de a influența alegerile parlamentare din Cehia desfășurate vineri și sâmbătă, transmite Politico. Potrivit sursei, campania electorală a fost marcată de știri false și propagandă, folosindu-se tactici variind de la
Cei mai buni educatori, învățători și profesori din Republica Moldova au fost premiați, pe 4 octombrie, cu până la 50 de mii de lei. Prezentă la eveniment, președinta Maia Sandu a reiterat că „educația este cel mai puternic instrument de apărare a democrației și libertății”. Șefa statului susține că școala
Republica Moldova a dat start astăzi, 4 octombrie, Zilei Naționale a Vinului – o sărbătoare devenită deja tradiție. Peste 100 de vinificatori își prezintă produsele în Piața Marii Adunări Naționale, unde sunt așteptați și aproximativ 15 mii de turiști. Evenimentul se va desfășura pe parcursul a două zile, până pe
Un grav accident rutier s-a produs noaptea trecută, în jurul orei 23:30, la Ungheni. Potrivit Poliției, un BMW, condus de un bărbat de 37 de ani, a intrat în coliziune frontală cu un camion. În urma impactului, șoferul mașinii a murit pe loc, iar doi pasageri – bărbați de 31
Una din surprizele alegerilor parlamentare din acest an a fost rezultatul neașteptat de modest al blocului „Alternativa”, în care în prim-plan se află Ion Ceban și partidul său MAN. Blocul a obținut un scor redus chiar și la Chișinău, unde Ceban a câștigat ultimele alegeri pentru primărie din primul tur.
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a obținut o victorie definitivă în instanță, după aproape cinci ani de procese cu deputata socialistă Alla Darovannaia. Decizia în procesul intentat pentru defăimare a fost pronunțată pe 1 octombrie, de Curtea Supremă de Justiție. Procesul a fost intentat de Ala Nemerenco în martie 2021, după