000000011pm 720053, PM11

Începând cu 1 noiembrie și până pe 31 martie inclusiv, conducătorii auto sunt obligați să circule și pe timp de zi cu lumina de întâlnire conectată, anunță Poliția Republicii Moldova. Măsura are scopul de a crește vizibilitatea vehiculelor și de a reduce riscul de accidente, mai ales în condițiile meteo

Premierul României, Ilie Bolojan, a transmis felicitări noului Guvern al Republicii Moldova, condus de Alexandru Munteanu, care a depus jurământul la 1 noiembrie. În mesajul său, Bolojan și-a exprimat încrederea că relația bilaterală va continua „cu aceeași determinare în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”. Șeful executivului român

Două vinării din Republica Moldova au fost incluse anul acesta pe lista indicativă UNESCO – prima etapă în procesul de înscriere a bunurilor în Lista Patrimoniului Mondial. Anunțul a fost făcut de consiliera municipală Anetta Dabija, care afirmă că o astfel de recunoaștere ar putea marca „începutul unei noi etape

Începând cu 3 noiembrie 2025, consumatorii casnici se pot înregistra pe platforma compensatii.gov.md pentru a beneficia de compensații la energie destinate perioadei reci a anului 2025–2026. Programul are scopul de a sprijini gospodăriile vulnerabile în acoperirea costurilor la energie electrică și termică. Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, mecanismul de

Bulgaria suspendă temporar exportul de motorină și combustibil pentru aviație pe fondul sancțiunilor impuse de SUA companiilor ruseștiBulgaria a decis să suspende temporar exporturile de motorină și combustibil pentru aviație, inclusiv către alte state membre ale Uniunii Europene, scrie DW. Măsura a fost adoptată în contextul noilor sancțiuni impuse de

Curtea de Apel din București a prelungit arestul lui Alexandru Balan, fostul adjunct al directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, reținut în România sub suspiciunea că ar fi transmis informații secrete către KGB-ul Belarusului. Potrivit relatărilor din presă din 1 noiembrie, Balan va rămâne în arest

Noul ministru al Finanțelor, Adrian Gavriliță, a declarat după învestirea Guvernului Munteanu că prioritatea sa este eficientizarea investițiilor publice și modernizarea sistemului financiar, într-un context favorabil, în care statul dispune de resurse ample pentru dezvoltare. Adrian Gavriliță a subliniat că Moldova se află într-o situație rară, având fonduri suficiente pentru

După opt ore de dezbateri aprinse și zeci de întrebări din partea deputaților, Guvernul condus de Alexandru Munteanu a primit votul de încredere al Parlamentului. Noul prim-ministru promite să fie „nu un populist, ci un premier care ascultă, respectă și muncește” și afirmă că obiectivul său este pregătirea Republicii Moldova

După ceremonia de investire a noului Guvern, premierul Alexandru Munteanu a răspuns primelor întrebări ale presei despre prioritățile cabinetului său. Oficialul a subliniat că echipa sa va pune accent pe reforme economice și combaterea corupției. Munteanu a promis transparență în gestionarea fondurilor publice și colaborare strânsă cu Parlamentul. De asemenea,

Membrii noului Guvern al Republicii Moldova, care au primit votul de încredere din partea Parlamentului pe 31 octombrie, au depus astăzi, 1 noiembrie, jurământul de învestire la Președinție. La ceremonia oficială au participat președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu. Președinta Maia Sandu le-a adresat membrilor cabinetului un mesaj

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x