Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, va efectua, în perioada 4-6 octombrie, o vizită de lucru la Bruxelles, unde va participa la cea de-a 10-a reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Informația a fost comunicată de reprezentanții Guvernului de la Chișinău. Potrivit Executivului, în cadrul reuniunii vor
În urma cercetărilor efectuate pe 3 octombrie, au fost identificate locurile de impact și explozie ale unor aparate de zbor fără pilot, care au generat cratere și au împrăștiat fragmente pe suprafețe extinse. Informația a fost comunicată de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit instituției, în toate cazurile au fost
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, pe 2 octombrie, o rezoluție privind protejarea pluralismului și independenței mass-mediei, elaborată de deputata italiană și raportoarea generală a APCE pentru libertatea presei și siguranța jurnaliștilor, Valentina Grippo. Documentul subliniază că libertatea de exprimare și diversitatea mediatică în Europa sunt, în prezent,
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, și i-a înmânat o notă de protest. Informația a fost comunicată pe 3 octombrie de reprezentanții Ministerului, care au adăugat că convocarea a avut loc în urma survolării neautorizate a spațiului aerian al Republicii
Circa 500 de oameni au format, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău, cea mai mare viță-de-vie umană din lume, stabilind un nou record Guinness World Records. Informația a fost comunicată de Guvernul Republicii Moldova. Pentru a stabili recordul, una dintre cerințe a fost ca vița-de-vie să fie reprezentată
O alertă de minare a fost anunțată, pe 3 octombrie, pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău. Serviciile aeroportuare și polițiștii de frontieră au intervenit pentru evacuarea pasagerilor și a personalului din aeroport. Între timp, procedura de înregistrare este suspendată și există posibilitatea unor modificări ale zborurilor planificate. Informația a
12 educatori, învățători și profesori din Republica Moldova au fost desemnați câștigători ai concursului republican „Pedagogul Anului 2026” și au fost premiați în cadrul unui eveniment desfășurat la Palatul Republicii. Aceștia au primit premii în valoare de 15 mii de lei, 25 de mii de lei și 50 de mii
Pe lângă cele cinci aparate de zbor care au survolat, pe 3 octombrie, Republica Moldova, a fost detectat un alt zbor neautorizat. Obiectul a pătruns în spațiul aerian din direcția regiunii Odesa, spre localitatea Palanca, și, la scurt timp, a părăsit teritoriul Republicii Moldova. Informația a fost comunicată de Ministerul
Ce se întâmplă în Găgăuzia, cu ce probleme se confruntă locuitorii autonomiei și ce soluții propun autoritățile locale și centrale? NewsMaker relatează despre principalele evenimente din autonomie: Limba română rămâne condiție obligatorie pentru candidații la funcția de bașcan Curtea Constituțională a respins sesizarea socialiștilor și a menținut cerința ca persoanele
Pe 3 și 4 octombrie 2026, Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău găzduiește cea de-a XXV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului. În acest context, circulația transportului în perimetrul PMAN este sistată. Ceremonia oficială de deschidere a Zilei Naționale a Vinului a avut loc la ora 12:00. Ediția din