PCCOCS

35 de victime ale traficului de ființe umane, identificate de oamenii legii. Care sunt rezultatele operațiunii „THESEUS”

Oamenii legii au identificat 35 de victime ale traficului de ființe umane, printre care și cetățeni ai Republicii Moldova.  În rezultat, 2 persoane au fost plasate în arest preventiv, iar alte 4 persoane sunt cercetate în stare de libertate. Mai mult, au fost depistați 84 de imigranți ilegali. Acțiunele au avut loc în cadrul operațiunii internaționale ,,THESEUS”, organizată sub egida Interpol, informează Procuratura Generală.

Potrivit sursei citate, ofițeri de investigație din Moldova, de comun cu cei din Grecia, Olanda și Spania, au fost identificate mai multe victime ale traficului de ființe umane printre care și cetățeni din Moldova – 35 la număr. Victimele au beneficiat de asistența necesară, iar ulterior au fost repatriate. În rezultat, au fost efectuate 13 percheziții, două persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv, iar alte 4 persoane sunt cercetate în stare de libertate.

De asemenea, în cadrul operațiunii internaționale ,,THESEUS”, la nivel național au fost monitorizate curse aeriene și pasagerii acestora și a fost sporit nivelul de control la punctele de trecere ale frontierei de stat și au fost efectuate raiduri și măsuri de profilaxie pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În rezultat, au fost depistați 84 imigranți ilegali din Ucraina, Rusia, Turcia, Georgia, Israel, Azerbaidjan și SUA.

Tot în cadrul acestei operațiuni, sub conducerea procurorilor pentru combaterea criminalității organizate și cauzelor speciale au fost desfășurate măsuri de orientare în cadrul cărora au fost localizate și reținute 7 persoane aflate în căutare la nivel național.

Scopul  operațiunii a fost prevenirea, combaterea și documentarea cazurilor de trafic de persoane, trafic de copii și infracțiuni conexe, organizarea migrației ilegale, cât și localizarea și reținerea infractorilor căutați la nivel național și internațional, familiarizarea și utilizarea mai eficientă a instrumentelor Interpol de către autoritățile naționale. La operațiune au participat conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauzelor Speciale, de comun cu angajații Inspectoratului General al Poliției, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Biroului Migrație și Azil.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadoarea UE la Chișinău joacă în „Fiica vinificatorului”: „Sper că filmul va ajuta la promovarea Moldovei” (VIDEO)

Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, va apărea în lungmetrajul „Fiica viticultorului”, o producție moldo-poloneză. Diplomata a anunțat despre participarea sa la film pe 18 octombrie, într-o postare pe Facebook.

„Există o „primă dată” pentru orice — iar pentru mine, acesta a fost debutul meu într-un film! „Fiica vinificatorului” este o poveste care celebrează acest pământ, oamenii săi și tradițiile sale viticole. Am fost bucuroasă să fac parte din distribuție, sperând că filmul va ajuta la promovarea Moldovei și o va face și mai cunoscută și apreciată în întreaga Uniune Europeană și nu numai. Noroc și urmăriți noutățile legate de această producție”, a scris Iwona Piorko, fără să dezvăluie ce rol joacă în producția cinematografică.

În imaginile publicate pe Facebook, Iwona Piorko apare sosind cu un automobil pe care este arborat drapelul UE la o vinărie din Republica Moldova. Ambasadoarea este originară din Polonia.

Filmările pentru „Fiica vinificatorului” au început la sfârșitul lunii septembrie și se desfășoară atât în Republica Moldova, cât și în Polonia. Proiectul este o coproducție moldo-poloneză, care beneficiază de sprijin financiar din partea Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova.

Filmul este produs de compania Realitatea Film din Chișinău, în colaborare cu parteneri polonezi. Regia este semnată de cineastul polonez Michal Szczesniak, iar scenariul, de scriitorul moldovean Mihai Mănescu.

Pelicula urmărește povestea unei femei care și-a construit o carieră de succes în Europa de Vest, dar care este nevoită să revină în Republica Moldova după moartea subită a tatălui său. Odată ajunsă acasă, aceasta descoperă că podgoria familiei este amenințată de o schemă de corupție în care sunt implicate interese străine influente și rețele locale. Protagonista trebuie să aleagă între viața confortabilă pe care și-a construit-o în străinătate și lupta pentru salvarea moștenirii familiei și a pământului natal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: