Poliția de Frontieră

44 de teste COVID-19 cu semne vizibile de falsificare, identificate de vameși în primele cinci zile ale lunii aprilie

44 de teste COVID-19 cu semne vizibile de falsificare au fost identificate în primele cinci zile ale lunii aprilie. Documentele au fost ridicate din punctele de trecere a frontierei Briceni, Palanca, Sculeni, Tudora și Aeroport Internațional Chișinău.

Potrivit Poliției de Frontieră, incidentele au fost consemnate pe ambele sensuri de deplasare, fiind documentați cetățeni moldoveni și doar trei străini.

În cadrul audierilor, puțini au fost cei care au recunoscut că și-au perfectat actul prin intermediul persoanelor terțe. Ceilalți s-au eschivat de la declarații sau și-au arătat indignarea față de cele depistate, comunicând că nu sunt în cunoștință de cauză.

Ofițerii de investigații cercetează fiecare caz în parte pentru a elucida toate circumstanțele, identificarea și atragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea infracțiunii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Temperaturile urcă până la +33°C. Cum va fi vremea sâmbătă, în Moldova

Vremea în Republica Moldova va fi călduroasă sâmbătă, 18 iulie. Potrivit Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab.

În nordul țării, temperaturile vor urca până la +29°C pe parcursul zilei, iar noaptea vor coborî până la +17°C.

În centrul țării și la Chișinău, maximele vor ajunge la +31°C, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de +19°C.

În sudul republicii, meteorologii prognozează până la +33°C în timpul zilei și aproximativ +21°C pe timpul nopții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: