6 trofee de top! Kaufland Moldova, premiată în cadrul concursului „Marca Comercială a Anului 2023”

Pentru al patrulea an consecutiv, Kaufland Moldova a fost recunoscută ca lider în industria comerțului și a obținut premiul mare la 6 categorii în cadrul concursului «Marca Comercială a Anului 2023». Acest succes este o recunoaștere a eforturilor și implicării constante ale companiei în dezvoltarea comunităților locale și în asumarea responsabilității de a fi un partener economic și social de încredere pentru societatea civilă.

Premiile au fost decernate la evenimentul «Gala Businessului Moldovenesc», organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, care s-a desfășurat pe 5 iunie.

Kaufland Moldova a obținut trofee de top, fiind premiată cu Mercuriul de Aur la nominalizarea «Marca Comercială Responsabilă Social» și la categoria «INTER» pentru reușitele și contribuția economică obținute în calitate de investitor în Republica Moldova.

Pentru standardele înalte în domeniul politicilor de conformitate, Kaufland Moldova a obținut trofeul Integrității, acordat de către Centrul Național Anticorupție, la nominalizarea — «Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat».

O altă distincție obținută a fost Premiul — «Locuri de Muncă Prietenoase Familiei».

De asemenea, compania Kaufland a luat «Medalia de Aur» la categoria «Aprecierea Consumatorului» și «Economie Verde».

Scopul evenimentului este de a evidenția și promova cele mai competitive mărci de pe piața locală, precum și companiile care au implementat cu succes noile standarde ale managementului calității, afirmându-se prin calitatea produselor și serviciilor oferite pe piața națională și internațională.

«Distincțiile obținute în cadrul acestui concurs reconfirmă misiunea companiei de a fi un partener implicat și un susținător activ al comunității și al economiei locale. Cu siguranță, performanța și dedicarea echipei Kaufland se află în centrul succesului nostru. Vom continua în același ritm, pentru că acum mai mult ca niciodată înțelegem că, sustenabilitatea este singura și cea mai eficientă formă de a face business durabil. E o investiție într-un viitor mai bun», a declarat Cristina Aramă, Director Corporate Affairs Kaufland Moldova.

Concursul «Marca Comercială a Anului» este organizat de către Camera de Comerț și Industrie, în colaborare cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Centrul Național Anticorupție (CNA) și Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM). Acest eveniment reprezintă un cadru important pentru recunoașterea excelenței în domeniul comerțului și pentru promovarea standardelor ridicate ale calității.

Despre Kaufland Moldova
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 9 magazine în Republica Moldova. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Compania crede în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia. De aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma «Implicarea face diferența», sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.md.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

dsns_telegram

Rusia a atacat Kievul cu rachete și drone: opt persoane au murit

Militarii ruși au lansat în noaptea de 1 septembrie un atac masiv cu rachete și drone asupra Kievului și a regiunii Kiev. În capitala Ucrainei, opt persoane și-au pierdut viața, iar alte cinci, dintre care trei copii, au fost rănite, potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență.

Autoritățile ucrainene au anunțat că au fost afectate sectoarele Darnițki, Holosiivski și Solomianski ale orașului. În Darnițki au izbucnit incendii în două locații, în Holosiivski a fost avariată o clădire nelocativă, iar în Solomianski un bloc de locuințe a fost parțial distrus. Compania feroviară ucraineană „Ukrzaliznyția” a precizat că una dintre lovituri a vizat un depou feroviar și alte infrastructuri ale întreprinderii.

Atacurile au afectat și orașul Borîspil din regiunea Kiev. Potrivit șefului administrației militare regionale, Timur Tkacenko, un bloc cu cinci etaje a fost avariat. Din clădire au fost evacuate 48 de persoane, iar opt oameni, inclusiv un copil, au fost răniți. Mai multe automobile parcate în apropiere au fost cuprinse de flăcări. O altă lovitură a vizat o întreprindere, unde o persoană a murit și alta a fost rănită. Autoritățile nu au precizat despre ce companie este vorba.

Cu o seară înainte, pe 31 august, regiunea Kiev a fost atacată din nou cu drone. În satul Pohrebî, din raionul Brovarî, opt persoane au fost rănite, au anunțat autoritățile locale. Dronele au vizat depozite din raioanele Bucea, Brovarî și Borîspil, unde au izbucnit incendii. Potrivit administrației regionale, aceasta este a cincea zi consecutivă de atacuri asupra regiunii.

Anterior, Kremlinul a declarat că armata rusă va lovi Kievul „în fiecare zi și în fiecare noapte” ca răspuns la atacurile cu drone ucrainene asupra depozitelor unor platforme comerciale și a altor obiective economice de pe teritoriul Rusiei. Președintele rus Vladimir Putin a afirmat că „regimul de la Kiev și-a propus să provoace daune economiei ruse” și a „deschis cutia Pandorei”. El a afirmat că loviturile asupra infrastructurii civile din Kiev și din alte orașe ucrainene sunt „eficiente” și „la momentul potrivit”, notează The Moscow Times.

La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia bombardează țara în permanență, inclusiv zone rezidențiale. El a afirmat că Ucraina caută „răspunsuri juste” pentru fiecare atac rusesc. Totodată, Zelenski a cerut în repetate rânduri partenerilor occidentali să furnizeze Kievului rachete interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot.

Un bărbat, depistat împușcat mortal într-o suburbie a Chișinăului. Fiica sa de 17 ani a alertat poliția

Un bărbat de 51 de ani a fost găsit mort, cu o plagă prin împușcare, într-o suburbie a sectorului Buiucani din Chișinău în seara zilei de luni, 31 august. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Cazul a fost raportat la Serviciul 112 în jurul orei 22:00, iar la fața locului au intervenit polițiștii și echipajele de urgență.

Potrivit IGP, victima a fost găsită de fiica sa, în vârstă de 17 ani, care a alertat imediat autoritățile.

În urma cercetărilor preliminare, oamenii legii au stabilit că bărbatul nu figura în Registrul deținătorilor de arme. Arma depistată la fața locului aparține unei rude apropiate.

Poliția examinează toate circumstanțele cazului, iar versiunea principală este cea a unui suicid.

Investigațiile continuă.

***

Amintim că doi soți dintr-o localitate din raionul Criuleni au mai fost găsiți morți pe 31 august. Preliminar, bărbatul și-ar fi împușcat soția în urma unui conflict, după care s-ar fi sinucis.

În aceiași zi, într-un apartament din Cahul, care era încuiat din interior, au fost găsite fără viață o femeie de 64 de ani și fiica sa de 36 de ani, care avea grad de dizabilitate. Potrivit poliției, fiica prezenta semne de asfixiere, iar mama acesteia – de strangulare. În locuință a fost depistat și un bilet de adio, care ar fi fost lăsat de femeie.

Андрей Мардарь/ NewsMaker/imagine simbol

Mai mulți studenți, fără loc în cămin cu câteva zile înainte de facultate. Consiliul Național al Tineretului, apel către Ministerul Educației

Mai mulți studenți ai Universității de Stat din Moldova (USM) ar fi aflat că nu vor beneficia de locuri în cămine cu doar câteva zile înainte de începerea anului de studii. Într-o declarație emisă pe 31 august, Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) a solicitat USM și Ministerului Educației și Cercetării să identifice soluții pentru studenții afectați.

Potrivit CNTM, mai mulți studenți și viitori studenți ai USM ar fi fost informați pe 28 august că nu au primit un loc în cămin. Unii dintre aceștia susțin că problema se repetă de mai mulți ani.

Pentru foarte mulți tineri, în special cei care vin din raioane și locuiesc la zeci sau sute de kilometri de Chișinău, accesul la un loc în cămin poate fi un factor decisiv în alegerea universității și chiar în posibilitatea de a continua studiile. Unii dintre studenții care au semnalat problema menționează distanțe de 100–190 km și imposibilitatea de a suporta costurile unei chirii private în Chișinău. Faptul că un tânăr află cu două-trei zile înainte de începerea studiilor că nu are unde locui reprezintă o problemă serioasă de predictibilitate și comunicare”, a menționat organizația.

Astfel, CNTM a solicitat Universității de Stat din Moldova, Ministerului Educației și Cercetării și altor instituții responsabile să identifice soluții temporare de cazare pentru studenții afectați și să revizuiască procedura de repartizare a locurilor în cămine, astfel încât tinerii să fie informați din timp despre situația lor.

Problema nu trebuie privită doar prin prisma numărului de paturi disponibile în cămine. Este vorba despre accesul tinerilor la educație, despre costurile pe care familiile trebuie să le suporte și despre încrederea studenților în instituțiile de învățământ”, a spus Consiliul Național al Tineretului din Moldova.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Marea Dictare Națională: 3 500 de persoane, inclusiv elevi cu deficiențe de vedere, au participat la ediția din acest an. Ce text au scris concurenții

3 500 de persoane au participat, duminică, la cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale, organizată cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și în cel puțin 16 raioane ale țării.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la dictare au participat elevi, profesori, părinți, bunici și persoane de diferite vârste, care și-au testat cunoștințele de limbă română.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Vasile Tofan a vorbit despre rolul limbii române în păstrarea identității naționale și a amintit că revenirea la alfabetul latin și readucerea limbii române în centrul vieții publice au reprezentat unele dintre cele mai importante realizări ale renașterii naționale.

Limba pentru care atunci s-a luptat este astăzi limba în care putem trăi liber. Limba noastră ne-a trecut prin vremuri mult mai grele decât cele de astăzi, ne-a păstrat identitatea când alții au încercat să ne-o schimbe și ne-a ajutat să ne recâștigăm demnitatea. Astăzi, ne însoțește în drumul nostru înainte, ca o țară liberă și europeană”, a spus prim-ministrul.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

O premieră a ediției din acest an a fost participarea elevilor cu deficiențe de vedere. Ministerul Educației și Cercetării a asigurat condițiile necesare pentru ca aceștia să poată lua parte la concurs.

Participanții au scris un fragment din lucrarea „Testamentul”, semnată de Gheorghe Urschi. Textul dictării a fost făcut public în dimineața concursului, pentru a asigura condiții egale tuturor participanților.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Lucrările vor fi evaluate de o comisie specială constituită de Ministerul Educației și Cercetării. Participanții care vor obține cele mai bune rezultate vor fi premiați în cadrul unui eveniment festiv.

Marea Dictare Națională a fost lansată în anul 2023 de Ministerul Educației și Cercetării, în scopul promovării limbii române și al încurajării utilizării corecte a acesteia. Ediția de anul trecut a reunit peste 2 000 de participanți.

Facebook/Ion Ceban

Ceban spune că se va deplasa prin Chișinău în scaun rulant în perioada de recuperare după operația la picioare: „Ne vedem în șantiere” VIDEO

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, care a suferit un accident în vacanță și a fost operat la picioare, a anunțat că își va exercita atribuțiile în regim online în următoarele aproximativ trei luni. Edilul a menționat că, peste trei săptămâni, va începe să se deplaseze cu un scaun rulant și va vizita șantiere din Chișinău, iar în cadrul acestor deplasări va evalua inclusiv condițiile de accesibilitate și mobilitate pentru persoanele cu mobilitate redusă. Declarațiile au fost făcute în cadrul ședinței operative a Primăriei Chișinău din 31 august, la care a participat prin videoconferință.

Ceban a mulțumit persoanelor care i-au transmis mesaje de susținere și a precizat că starea sa este bună, deși în prezent nu se poate deplasa și urmează zilnic recomandările medicilor, precum și un program de recuperare.

Deocamdată nu pot merge. Dar asta nu mă încurcă să fiu prezent în fiecare zi în viața orașului nostru drag. (…) Amintesc că, aproape doi ani, capitala a fost administrată în regim online și proiectele au crescut. (…) Așa va fi și pentru perioada următoarelor 3 luni”, a spus edilul.

Ion Ceban a mai declarat, peste trei săptămâni, ar urma să înceapă să se deplaseze cu ajutorul unui scaun rulant și să participe la vizite pe șantierele din capitală. „Voi vedea cum stau lucrurile în oraș, amenajarea orașului, atât prin prisma persoanelor cu mobilitate redusă sau mamele cu copii mici sau oamenii în etate care se pot deplasa cu dificultate. (…) Ne vom întâlni în șantiere, iar acolo vom vedea și partea legată de aspectele de incluziune și mobilitate pentru persoane cu anumite deficiențe”, a menționat el.

Amintim că Ion Ceban a anunțat pe rețele, pe 15 august, că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța și să revină de urgență în Republica Moldova după ce a suferit un „incident neplăcut”. Edilul nu a oferit detalii despre cele întâmplate, dar a precizat că urmează să fie operat la picioare.

Pe 18 august, edilul a comunicat că intervenția chirurgicală a fost efectuată și că aceasta a durat aproape 7 ore.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: