„Niciodată război”: Primul apel al Papei Leon al XIV-lea către liderii lumii

Papa Leon al XIV-lea, ales în această săptămână, a rostit prima sa binecuvântare duminicală și s-a adresat credincioșilor adunați în Piața Sfântul Petru din Vatican, lansând un apel pentru încetarea conflictelor din Ucraina, Gaza și de la granița dintre India și Pakistan. Înainte de aceasta, Suveranul Pontif s-a rugat la mormântul predecesorului său, Papa Francisc.

Papa Leon al XIV-lea a apărut duminică, 11 mai, la balconul Bazilicii Sfântul Petru pentru primul său mesaj. Noul Papă a spus că poartă în inimă „suferința poporului iubit al Ucrainei” și a făcut apel la negocieri pentru obținerea „unei păci autentice, juste și durabile”.

„Niciodată război!” – a spus Papa, repetând apelul frecvent al răposatului Papa Francisc și evocând cea de-a 80-a aniversare a încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial, conflict în care au murit aproximativ 60 de milioane de oameni.

„În contextul dramatic de astăzi, al unui al treilea război mondial desfășurat pe bucăți… mă adresez și eu celor puternici ai lumii, repetând aceste cuvinte mereu actuale: niciodată război! Să fie eliberați toți prizonierii, iar copiii să se întoarcă la familiile lor”, a adăugat Papa.

Papa a declarat, de asemenea, că este „profund îndurerat” de războiul din Gaza și a cerut o încetare imediată a focului, acordarea de ajutor umanitar și eliberarea ostaticilor care sunt încă deținuți de gruparea armată Hamas.

Pontiful a adăugat că s-a bucurat să afle despre recenta încetare a focului între India și Pakistan și și-a exprimat speranța că negocierile vor duce la un acord durabil între aceste două state dotate cu arme nucleare.

***

Amintim că, cardinalul american Robert Prevost a fost ales noul papă în a doua zi de conclav, pe 8 mai. El și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea. În vârstă de 69 de ani, este primul papă american din istoria Bisericii Catolice și face parte din Ordinul Sf. Augustin. 

Leon al XIV-lea este un lider cu experiență globală, și-a petrecut o mare parte din carieră ca misionar în America de Sud și, cel mai recent, a condus un puternic birou al Vaticanului pentru numirile episcopale. Se așteaptă ca el să continue reformele papei Francisc.

Fostul papă, Francisc, a decedat pe 21 aprilie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: