Consiliul de asociere UE-Republica Moldova se reunește. Gavrilița va discuta cu oficialii europeni despre criza energetică

Cea de-a șaptea reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles. Aceasta va fi prima ședință a Consiliului de după obținerea de către țara noastră a statutului de candidat pentru aderarea la UE. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul Natalia Gavrilița, la începutul ședinței Guvernului, transmite Moldpres.

Potrivit premierului, printre subiectele abordate la reuniune se numără dialogul politic și reforme, cooperarea economică și sectorială, în special în sectorul energetic, chestiuni legate de comerț și cooperarea în domeniul politicii externe și de securitate.

„Un subiect important va fi armonizarea legislației naționale, acel plan de acțiuni asupra căruia lucrăm pentru implementarea celor nouă condiții formulate de Comisia Europeană pentru inițierea negocierilor. Împreună cu mai mulți miniștri vom continua să discutăm cu Comisia Europeană despre cum putem gestiona provocările cu care se confruntă cetățenii noștri. Vom discuta despre procurarea în comun a resurselor energetice, extinderea cotelor de export pentru produsele moldovenești și în general accesul antreprenorilor și produselor noastre pe piața UE. Vom discuta despre  proiecte de infrastructură și proiecte  pentru dezvoltarea comunităților locale”, a punctat Natalia Gavrilița.

Cea de-a șasea reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc în anul 2021.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul planifică să organizeze, în august, două concerte consacrate Zilei Independenței și Zilei Limbii Române. Spectacolele ar urma să coste peste 8,3 milioane de lei.

Cancelaria de Stat a plasat pe site-ul achizitii.md un anunț privind lansarea unei licitații publice, care vizează achiziționarea serviciilor pentru organizarea a două concerte dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova și Zilei Limbii Române în Piața Marii Adunări Naționale din capitală.

Potrivit informațiilor, pe 27 august, de Ziua Independenței, se planifică un concert de muzică pop cu participarea artiștilor locali și internaționali, în cadrul căruia să aibă loc și un foc de artificii de 20 de minute. De asemenea, pe 31 august, cu ocazia Zilei Limbii Române, se planifică un concert de muzică folc cu participarea trupelor locale.

Contractantul oferă un buget de 8,3 milioane de lei pentru organizarea spectacolelor.  Banii trebuie să fie utilizați pentru organizarea evenimentelor de concert, servicii de creare a scenografiei, moderatori, producție video, campanie de promovare, logistică, amenajarea PMAN, montarea și demontarea scenei și construcției scenice.

Dosarele pentru participarea la licitația publică vor putea fi depuse în perioada 20 iunie – 4 iulie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: