unimedia.info

(DOC) Uzina Metalurgică din Râbnița va primi autorizație de mediu privind gestionarea deşeurilor valabilă până în octombrie

Uzina metalurgică din Râbnița va obține autorizație de mediu pentru gestionarea deșeurilor, valabilă până în data de 30 septembrie 2023. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), întrunită în ședință pe 3 aprilie.

Potrivit deciziei CSE, „Uzina Metalurgică Moldovenească” va executa obligația de raportare a emisiilor de poluanți până în data de 30 aprilie 2023.

Știre în curs de actualizare

Amintim că, la sfârșitul lunii august 2022, Agenția de mediu a refuzat să acorde autorizație de mediu pentru gestionarea deșeurilor Uzinei Metalurgică de la Râbnița, din cauza constatării unor neconformități și necesitatea de ajustare a condițiilor tehnice. Ulterior, CSE a prelungit termenul de valabilitate al autorizației.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu a întreprins 17 vizite peste hotare, în primele șase luni din 2026. Cât au costat

În prima jumătate a anului 2026, angajații administrației prezidențiale au efectuat 34 de deplasări oficiale peste hotare, potrivit unui raport publicat de instituție. Președinta Maia Sandu a participat la 17 dintre acestea. Costul total al vizitelor s-a ridicat la aproape 720 mii de lei, cele mai mari cheltuieli fiind pentru biletele de avion, cazare și diurne.

Conform raportului, în perioada ianuarie–iulie 2026, Maia Sandu a efectuat câte două vizite în Franța și Belgia și a mai călătorit în Ucraina, România, Polonia, Germania, Cipru, Lituania, Letonia, Slovacia, Finlanda, Irlanda, Turcia, Armenia, Estonia și Cehia. Deplasările delegațiilor oficiale conduse de șefa statului au costat aproximativ 690 mii de lei, în timp ce vizitele externe ale angajaților Administrației Prezidențiale la care aceasta nu a participat au însumat circa 29 mii de lei.

Cea mai costisitoare deplasare a fost cea la Dublin, efectuată la începutul lunii aprilie 2026. Vizita delegației conduse de Maia Sandu, din care au făcut parte și trei consilieri prezidențiali, a generat cheltuieli de aproape 80,6 miii de lei. Pe locul doi se află vizita la Paris și Strasbourg, din mai 2026, care a costat bugetul de stat 78,9 mii de lei.

La polul opus, cea mai puțin costisitoare a fost deplasarea la Kiev, de la sfârșitul lunii aprilie, pentru care au fost cheltuiți 14,9 mii de lei. Totodată, administrația prezidențială nu a avut cheltuieli pentru vizitele unor consilieri prezidențiali la Copenhaga și Helsinki, întrucât costurile de transport și cazare au fost acoperite integral de părțile gazdă.

deplasari_2026_1 by Ana-Maria

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: