Parlamentul Republicii Moldova

MAN solicită convocarea de urgență a Parlamentului și audierea premierului demisionar Alexandru Munteanu

Deputații „Mișcării Alternativa Națională” (MAN) solicită convocarea de urgență a Parlamentului într-o ședință extraordinară, cu un singur subiect pe ordinea de zi – audierea raportului premierului interimar privind activitatea Guvernului. Formațiunea susține că șeful Executivului, Alexandru Munteanu, nu a prezentat niciun raport în fața Legislativului de la începutul mandatului și cere explicații inclusiv în legătură cu scandalurile din ultima perioadă.

„Deși prim-ministrul continuă să își exercite atribuțiile, timp de opt luni acesta nu a prezentat niciun raport în fața Parlamentului și a cetățenilor, iar societatea nu a primit explicații privind motivele plecării din funcție”, a declarat deputatul MAN, Gaik Vartanean

Vartanean a amintit că președintele Parlamentului a declarat anterior că Executivul își continuă activitatea până la învestirea unui nou Guvern. În aceste condiții, susține deputatul, premierul interimar poate participa la ședința Legislativului pentru a prezenta raportul privind activitatea Guvernului și pentru a răspunde întrebărilor legate de scandalurile apărute în ultima perioadă.

Contactată de NewsMaker, Augustina Badica, consultant principal în Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului, a confirmat că solicitarea MAN a fost recepționată și înregistrată la Cancelaria Parlamentului. Deocamdată, instituția nu a precizat dacă și când va fi examinată cererea.

De precizat că Parlamentul se află în prezent în sesiune ordinară de primăvară, care, potrivit Regulamentului, se desfășoară până la sfârșitul lunii iulie. Regulamentul Parlamentului prevede că o sesiune extraordinară poate fi convocată doar atunci când Legislativul nu se află în sesiune ordinară. În asemenea cazuri, convocarea poate fi solicitată de președintele Republicii Moldova, președintele Parlamentului sau de cel puțin o treime din numărul deputaților.

Reamintim, prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia pe 3 iulie. În mesajul prin care și-a anunțat plecarea, Munteanu a scris că a ales să demisioneze „în momentul în care a înțeles că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile” sale.

Potrivit informațiilor obținute de NewsMaker din două surse apropiate guvernării, interimatul funcției de prim-ministru va fi asigurat de vicepremierul pentru economie și digitalizare, Eugeniu Osmochescu. Anunțul oficial este așteptat pe 8 iulie.

Pe 3 iulie, președinta Maia Sandu a anunțat că va începe, în această săptămână, consultări cu partidele parlamentare în vederea desemnării unui nou prim-ministru. MAN și PSRM au anunțat deja că nu vor participa la discuții.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

пресс-служба Вадима Красносельского

Krasnoselski: În Transnistria vor fi deschise 17 secții de votare pentru alegerile în Duma de Stat a Rusiei. Reacția Chișinăului

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile din septembrie în Duma de Stat. În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova fără acordul autorităților constituționale este ilegală.

În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 28 august, Krasnoselski a declarat că serviciile responsabile din regiune pregătesc spațiile unde se va desfășura votarea.

Pentru comparație, în Republica Moldova va fi deschisă o singură secție de votare, la Chișinău”, a spus el.

Între timp, Biroul politici de reintegrare a afirmat pentru Realitatea.md că deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul rus pe teritoriul Republicii Moldova, fără consimțământul autorităților constituționale, contravine principiului suveranității și integrității teritoriale a statului.

Autoritățile naționale competente au evocat în repetate rânduri despre necesitatea abținerii de la deschiderea secțiilor de votare în perimetrul temporar necontrolat de autoritățile constituționale, adică, în regiunea transnistreană a țării, unde nu doar că nu pot fi garantate măsurile de securitate corespunzătoare, ci și e imposibilă reflectarea obiectivă a procesului electoral de către mass-media liberă, în condițiile menținerii în regiune a unei cenzuri informaționale acerbe și a persecutării libertății de exprimare”, a adăugat Biroul

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate pentru perioada 18–20 septembrie 2026.

Potrivit lui Krasnoselski, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: