iloveyoucluj.ro

A fost lansat sistemul UE de verificare a certificatelor COVID. Șapte state membre s-au conectat deja la portal

Comisia Europeană a anunțat că a fost lansat sistemul tehnic la nivelul Uniunii Europene care permite verificarea certificatelor COVID în condiții de siguranță și cu respectarea vieții private. Șapte state membre s-au conectat deja la portal și au început să elibereze primele pașapoarte COVID, notează Digi24.

Portalul UE de verificare a pașapoartelor COVID asigură verificarea caracteristicilor de securitate conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor, garantând astfel autenticitatea documentelor. În timpul procesului de verificare nu se schimbă și nu se păstrează date cu caracter personal.

Șapte state membre – Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia – au decis să se conecteze chiar de marți la portal și au început să elibereze primele certificate ale UE. Alte țări au decis să lanseze certificatul digital al UE privind COVID numai atunci când toate funcțiile vor fi implementate la nivelul întregii țări.

Sursa citată mai notează că certificatul COVID a fost propus de Comisie pentru reluarea călătoriilor în condiții de siguranță în această vară. Acesta va fi gratuit, securizat și accesibil tuturor cetățenilor. Disponibil în format digital sau pe hârtie, certificatul va reprezenta o dovadă a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obținut un rezultat negativ la test sau s-a vindecat în urma unei infecții.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Tineri mobilizați pe Telegram pentru proteste violente în Moldova: oamenii legii au deconspirat o grupare care pregătea dezordini în masă

Un grup infracțional suspectat că pregătea acțiuni violente și dezordini în masă în Republica Moldova este investigat de oamenii legii. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat sâmbătă, 24 octombrie, că membrii grupării ar fi încercat să mobilizeze tineri la proteste care ar fi putut degenera în violențe.

Conform datelor preliminare ale anchetei, din octombrie, membrii grupului ar fi acționat coordonat, urmărind obținerea unor beneficii financiare și organizarea unor acțiuni violente, inclusiv distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor publice și private.

Pentru a atrage participanți, suspecții ar fi creat profiluri false pe TikTok și Facebook, precum și canale pe Telegram, inclusiv unul cu denumirea „ProtestMD”. Unele dintre acestea ar fi fost gestionate din afara țării. Prin intermediul lor, ar fi fost mobilizați în special tineri din instituțiile de învățământ profesional și superior.

Pe 23 octombrie, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS), împreună cu procurorii PCCOCS și cu sprijinul angajaților BPDS „Fulger”, au efectuat mai multe percheziții în Chișinău, precum și în centrul și nordu țării. Acțiunile au vizat persoane suspectate că ar fi lansat apeluri și ar fi instigat la violență și dezordini în masă.

„În urma acțiunilor desfășurate au fost obținute date care indică implicarea și atragerea tinerilor în activități de instigare, prin metode de manipulare, care ar fi urmărit diminuarea percepției asupra consecințelor acestor acțiuni”, a menționat IGP.

Persoanele suspectate cooperează în prezent cu oamenii legii, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea celorlalte persoane implicate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: