Tudor Mardei | NewsMaker

„Absolut regretabil”: Ministra Justiției, despre magistratul atacat. Ce spune despre crearea poliției judecătorești VIDEO

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a calificat drept regretabil atacul cu o cheie de gaz asupra unui judecător și a subliniat că sunt necesare măsuri suplimentare. Referitor la crearea poliției judecătorești, ministra a declarat că acest subiect reprezintă un obiectiv în sectorul justiției și că anterior s-a discutat intens cine ar trebui să preia aceste competențe. Totuși, ea a precizat că asemenea incidente s-au întâmplat și anterior, „dar nu tot timpul se discuta despre acest lucru”. „Atunci când se vorbește despre o problemă și soluțiile vor fi găsite mai rapid”, a adăugat oficialul.

„Este un caz absolut regretabil și este necesar de a lua, prin acțiuni proactive, măsuri suplimentare”, a comunicat ministra Justiției în timpul unor declarații de presă.

În continuare, ea s-a referit la subiectul creării poliției judecătorești. „A fost setat ca un obiectiv pe sectorul justiției și în privința acestui subiect au avut loc mai multe ședințe în cadrul Ministerului Justiției, împreună cu reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii și a Ministerului Afacerilor Interne. A fost analizată practica comparativă a altor state, cum să fie constituit acest mecanism și cine să fie responsabil de exercitarea atribuțiilor de protecție, pază. Instituirea unui astfel de mecanism implică mai multe resurse financiare și resurse umane adiționale. (…) S-a discutat mult ca aceste competențe să fie preluate sau, cel puțin, partajate cu Ministerul Afacerilor Interne, urmând a se ajunge la un consens pe marginea acestui subiect”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.

Revenind la cazul judecătorului, ministra a spus că „este unul mai neobișnuit, având în vedere că incidentul s-a petrecut din informațiile din presă pe care le-am citit în biroul judecătorului și în cazul dat nu este suficientă doar poliția judecătorească, care să asigure securitatea în incinta judecătoriei”. „Este necesar de a se lua în calcul și măsuri suplimentare, ca persoanele să nu intre cu obiecte care pot pune în pericol securitatea judecătorilor. Ne preocupăm de acest subiect și urmează să accelerăm măsurile în acest sens”, a adăugat Mihailov-Moraru.

Întrebată dacă va fi elaborat un regulament prin care fiecare persoană care intră în judecătorie să fie verificată, ministra a declarat: „Noi, de fapt, am elaborat deja un concept care a fost discutat. A fost și o analiză comparativă cu alte state. De exemplu am analizat practica Portugaliei, Spaniei, inclusiv din țările europene de mai aproape, dar nu s-a ajuns la un consens cine să gestioneze acest domeniu. Dacă vorbim de poliție judecătorească înseamnă că aceste persoane au un statut special, fie de colaboratori de poliție, fie de agent de constatare sau un alt specific”.

În ceea ce privește posibilitatea instalării, la intrarea în judecătorii, a unor echipamente precum detectoarele de metale, Mihailov-Moraru a comunicat: „Și acest aspect a fost discutat, însă trebuie estimat cu calcule exacte, fiindcă înseamnă și resurse bugetare suplimentare”.

„Aceste fenomene s-au întâmplat și anterior, dar nu tot timpul se discuta despre acest lucru. (…) Atunci când se vorbește despre o problemă și soluțiile vor fi găsite mai rapid”, a conchis oficialul.

***

Pe 22 august, un judecător a fost atacat cu o cheie de gaz în timpul unei ședințe la Judecătoria Centru din Chișinău, a relatat TVR Moldova. Incidentul a avut loc imediat după ce magistratul a pronunțat o decizie, iar agresorul este un bărbat acuzat de violență în familie. Acesta a atacat și o altă persoană, martor în dosar, care a fost spitalizată.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrew Leyden/NurPhoto/picture alliance

Donald Trump spune că fiul său i-a restituit banii oligarhului apropiat de Putin care i-a finanțat nunta

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că fiul său i-a restituit banii lui Umar Kremlev, un oligarh apropiat de președintele rus Vladimir Putin, care a achitat o parte din cheltuielile pentru nunta lui Donald Trump Jr. în Bahamas. Afirmația a fost făcută vineri, 18 septembrie, în cadrul unor declarații de presă.

Din câte înțeleg, i-a restituit banii”, a declarat Donald Trump, transmite DW. Președintele american a adăugat că i se pare „o practică perfect normală” ca „un prieten să plătească pentru petrecerea de nuntă a cuiva”.

Întrebat dacă este potrivit ca Umar Kremlev, despre care se spune că este apropiat de autoritățile ruse, să fi contribuit la finanțarea nunții fiului său, Trump a răspuns că acest lucru este „cu siguranță acceptabil”.

Amintim că, pe 14 septembrie, ProPublica a publicat o investigație care arată că oligarhul Umar Kremlev ar fi suportat o parte din cheltuielile pentru nunta lui Donald Trump Jr. și a Bettinei Anderson, organizată în luna mai în Bahamas. Acesta ar fi plătit sute de mii de dolari pentru închirierea unei insule private, cazarea invitaților, spectacolul de artificii și alte servicii. După publicarea materialului, mirii au confirmat că omul de afaceri rus a finanțat două seri ale evenimentului, dar au respins speculațiile potrivit cărora gestul ar fi avut o motivație politică: „Prietenia nu necesită o motivație politică”.

Ulterior, Axios a scris că democrații din Congresul SUA au început o anchetă privind plata cheltuielilor pentru nunta lui Donald Trump Jr.

În același timp, procurorul general al SUA, Todd Blanche, a declarat că Departamentul Justiției nu vede motive pentru a deschide o anchetă privind plata cheltuielilor pentru nuntă de către oligarhul rus.

Cine este Umar Kremlev

Umar Kremlev, în vârstă de 43 de ani, conduce Asociația Internațională de Box din 2020. Organizația a fost finanțată anterior de compania rusă de stat Gazprom. Potrivit biroului său de presă, acordul de sponsorizare cu gigantul energetic „a expirat demult”.

În 2023, Comitetul Internațional Olimpic a retras IBA dreptul de a organiza competițiile olimpice de box, invocând probleme de guvernanță și lipsa de transparență privind sursele de finanțare.

Cu o lună înaintea nunții lui Trump Jr., Vladimir Putin l-a decorat pe Kremlev cu Ordinul Prieteniei. Omul de afaceri se află sub sancțiunile Ucrainei, care invocă legăturile sale cu liderul de la Kremlin și cu serviciile ruse de securitate. Kremlev nu figurează însă pe listele publice de sancțiuni ale Statelor Unite.

În septembrie 2025, Donald Trump Jr. și Kremlev au participat împreună la o discuție despre box, organizată de IBA la Istanbul. Ulterior, asociația a anunțat că „această alianță nu va rămâne simbolică” și că vor urma „mai multe inițiative comune”.

Experții în securitate citați de ProPublica și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu acceptarea unui asemenea cadou de către fiul președintelui american.

Dacă eu îți plătesc nunta, la un moment dat îmi vei datora ceva”, a declarat Frank Montoya Jr., fost oficial FBI care a ocupat funcții de conducere în domeniul contrainformațiilor.

Jared Kushner, care participă la negocierile administrației americane cu Rusia privind războiul din Ucraina și care s-a numărat printre invitații la nuntă, nu a răspuns solicitării de comentarii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: