riavrn.ru/foto simbol

Abuz într-o grădiniță din Anenii Noi? Educatoarea și asistenta, demise: ar fi lăsat un copil singur într-o odaie întunecată

Educatoarea unei grădinițe dintr-un sat din raionul Anenii Noi și asistenta sa au fost eliberate din funcție după ce s-a aflat că cel puțin un copil ar fi fost agresat. Cazul a fost comunicat de un părinte, care a făcut rost de imaginile de pe camerele de supraveghere, și confirmat de directoarea grădiniței, scrie IPN.

Potrivit sursei citate, imaginile surprind momentul în care copilul este dus și lăsat de unul singur într-o încăpere întunecată. Directoarea grădiniței, Violeta Spînu, a calificat incidentul drept unul regretabil. Potrivit ei, imediat ce s-a aflat despre el, educatoarea și asistenta sa au fost concediate. Directoarea spune că nu a fost informată despre caz de părinți, ci a aflat despre el la direcția educație din raion, unde a fost convocată împreună cu primarul localității.

Potrivit Violetei Spînu, educatoarea a explicat că fetița a fost condusă în dormitor ca să se calmeze. Managerul a mai declarat pentru IPN că, până la acest caz, nu s-a auzit vreodată ca educatoarea, care este un cadru didactic tânăr, să se fi comportat urât cu copiii.


Primarul localității, Vadim Bulgaru, a declarat că nu tolerează niciun fel de violență în raport cu copiii, motiv pentru care a și urmat concedierea persoanelor implicate. Părintele copilului vizat a fost la Primărie și a spus că nu are pretenții față de educatoare. Persoanele care au făcut rost de imagini, potrivit edilului, prin mituirea celor care instalau camerele de luat vedere, nu ar avea tangențe cu cazul de agresiune, ci un conflict personal cu educatoarea vizată. Aceleași persoane ar fi agresat-o pe femeie.

Poliția din raion a confirmat pentru IPN că un asemenea caz a fost înregistrat, dar fără să ofere detalii. Contactați de IPN, reprezentanții Ministerul Educației și Cercetării au declarat că vor reveni cu detalii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: