foodbusiness.net

Accesul producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii la fondurile de subvenționare va fi facilitat

Producătorii agricoli micro, mici și mijlocii vor putea accesa mai ușor sursele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural. În acest sens, Guvernul a aprobat, în ședința din 24 noiembrie, un proiect de modificare a Legii cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural. 

Documentul prevede ajustarea politicii de subvenționare la necesitățile economiei naționale și a populației, modificarea noțiunilor de producători agricoli mici, mijlocii și mari. La fel se propune completarea legii cu noțiunea de „producător agricol micro” – care deţine cu drept de proprietate sau posesie și folosință până la 2 de hectare de teren agricol arabil și/sau până la 1 hectar de teren ocupat de culturi perene în rod, ori 1 hectar de legume în câmp deschis, ori 0,1 hectar de legume în teren protejat, ori până la 40 de capete de bovine sau 50 de capete de porcine, ovine/caprine, şi, în orice caz, nu depăşeşte criteriile stabilite pentru întreprinderea micro prin Legea cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii.

Conform proiectului, principalele modificări constau în sporirea accesului producătorilor agricoli micro și mici, mijlocii la subvenții. De asemenea, pentru prima dată, va fi favorizat accesul la subvenții pentru instituțiile de învățământ cu profil agricol, cât și a celor din domeniul de cercetare-inovare. De suport din partea statului vor beneficia și asociațiile utilizatorilor de apă pentru Irigare care vor avea posibilitate să procure mașini și utilaje pentru exploatarea și întreținerea sistemelor de irigare și desecare.

Proiectul mai prevede păstrarea condițiilor existente de reglementare privind subvenționarea creditelor acordate producătorilor agricoli și excluderea prevederii cu referință la acordarea plăților directe per hectar.

Totodată, a fost extinsă lista categoriilor de producători care vor beneficia de subvenții majorate. Aceasta se referă la producătorii din sectorul zootehnic și producătorii care se asociază. Modificările sunt necesare în contextul în care sectorul zootehnic a fost declarat sector prioritar și necesită investiții mari, atât din partea agenților economici, cât și din partea FNDAMR. Acordarea subvențiilor majorate va stimula producătorii agricoli să investească sume mari în dezvoltarea acestuia.

Se propune și susținerea asocierii producătorilor prin alocarea subvențiilor majorate cu scopul de a spori competitivitatea sectorului agroalimentar, obținerea valorii adăugate, încurajarea și stimularea acestora.

În vederea urgentării procesului de redistribuire a mijloacelor financiare nevalorificate până la 1 septembrie a fiecărui an în curs, în cadrul unei măsuri sau submăsuri, categorii de producători agricoli, se propune aprobarea acestora de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în baza unei notificări din partea Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadorul Paun Rahovei, despre incidentele de pe Nistru: grănicerii ucraineni au fost predați Ucrainei, iar cazurile sunt investigate

Grănicerii ucraineni implicați în cele două incidente de pe Nistru au fost predați autorităților ucrainene, iar cazurile sunt investigate, a declarat ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rahovei. Diplomatul a precizat, în cadrul emisiunii „Forum” de la Vocea Basarabiei, că a aflat din presă despre incidentul surprins în imaginile devenite virale. Rahovei a dat asigurări că ambasada nu a intervenit pentru ca grănicerii să fie predați Ucrainei.

Potrivit diplomatului, investigațiile trebuie să stabilească atât circumstanțele traversării ilegale a frontierei de către cetățeanul ucrainean, cât și acțiunile grănicerilor care încercau să îl rețină.

„Considerăm că ambele cazuri sunt subiecte pentru cercetări, investigații, care ca rezultat ar trebui să aibă niște calificări juridice: ce s-a întâmplat de fapt acolo. În primul rând, cetățeanul care a trecut granița ilegal și, al doilea, grănicerii ucraineni care încercau să-l rețină, neintenționat au ajuns pe malul Republicii Moldova”, a declarat Rahovei.

Ambasadorul susține că imaginile distribuite pe internet au fost folosite pentru a alimenta ostilitatea față de țara sa: „Ucraina niciodată nu a avut nicio intenție agresivă de a viola frontierele Republicii Moldova”.

Întrebat dacă Ambasada Ucrainei a intervenit pentru eliberarea grănicerilor, Rahovei a răspuns negativ. El a precizat că misiunea diplomatică nu a fost informată oficial despre incident și că a aflat despre acesta din presă. Potrivit lui, comunicarea și cooperarea în asemenea situații au loc direct între instituțiile competente ale celor două state, în baza acordurilor existente.

„Partea ucraineană, împreună cu colegii din Moldova, investighează acest caz, inclusiv se investighează și cetățeanul Ucrainei care tot ilegal a trecut hotarul dintre Ucraina și Moldova și a nimerit în Moldova”, a mai declarat Rahovei.

Amintim că, în decurs de o săptămână, pe Nistru au avut loc două incidente în care grănicerii ucraineni au trecut frontiera Republicii Moldova în timp ce urmăreau cetățeni ucraineni care se eschivau de la încorporare. În cazul din raionul Soroca, incidentul a implicat folosirea forței, intervenția localnicilor și spitalizarea bărbatului urmărit. Au fost deschise și două dosare penale pentru trecerea ilegală a frontierei.

NewsMaker a analizat, împreună cu experții, unde se încheie atribuțiile reprezentanților străini ai forțelor de ordine, dacă sătenii aveau dreptul să-l „scape” pe fugar și să filmeze incidentul și dacă solicitanții de azil aflați în asemenea situații riscă extrădarea în Ucraina – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: