Accident grav în raionul Florești: Un mort și patru răniți, printre care un copil

Accident grav în raionul Florești. Un bărbat a decedat, iar patru persoane au fost transportate la spital cu traumatisme grave, după ce mașinile în care se aflau s-au lovit. Incidentul s-a produs în această dimineață pe traseul dintre localitățile Cenușa și Vărvăreuca

Potrivit Poliției, șoferul unui automobil de marca Mercedes, un bărbat de 61 de ani, care se deplasa pe un drum secundar, nu a acordat prioritate unui Citroën, care circula regulamentar pe drumul principal, cele două autovehicule intrând în coliziune.

În urma impactului, pasagerul din Mercedes, un bărbat de 59 de ani, a decedat pe loc. Alte patru persoane — șoferul din Citroën, de 58 de ani, pasagerul acestuia, de 38 de ani, fiul lui de 8 ani, precum și conducătorul automobilului Mercedes — au suferit traumatisme grave și au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Oamenii legii se află la fața locului și investighează cazul pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele producerii accidentului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Candidat-surpriză în Transnistria/ Temerile lui Dodon la Moscova/ Chișinăul trage Moldova după el?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Chiveri acuză Tiraspolul că oferă răspunsuri formale la implementarea proiectelor
— Comisia de la Veneția cere revizuirea regulilor Parlamentului
— Vadim Cravciuc, primul pretendent la fotoliul lui Krasnoselski
— Experți: reforma teritorială a Moldovei, cu impact asupra fondurilor UE
— 135 de candidați pentru 35 de mandate în APG
— O navă care se îndrepta spre Moldova, lovită de drone în Marea Neagră
— Fără manipulare cu AI și bani pentru voturi la alegerile din Găgăuzia
— Arest preventiv pentru cei 8 reținuți în dosarul de escrocherie cu criptomonede
— Candidatul PAS la Primăria Chișinău: Hajder, Bolea sau Belous?
— Liniștit, verde și cu ambuteiaje: cum văd oamenii Chișinăul?
— Moldova deschide negocierile pentru 17 capitole de aderare la UE
— PL cere ca SIS și Procuratura să verifice vizita lui Dodon la Moscova
— Grosu, despre serverele Yandex: „Legal, în Țările de Jos, dar fizic…”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: