Максим Андреев, NewsMaker

„Aceste dispoziții reflectă experiența altor state”. Reacția BNM la criticile lui Ion Chicu

Banca Națională a Moldovei (BNM) a reacționat la declarațiile premierului Ion Chicu, privind eliminarea „privilegiilor” de care se bucură funcționarii instituției. Într-un comunicat publicat pe 9 iunie, reprezentanții BNM argumentează că instituția are un statut special deoarece joacă un rol important în menținerea stabilității financiare.

„Statutul special, dar și necesitatea unor mecanisme de protecție care să asigure exercitarea deplină a atribuțiilor corespunzătoare ale autorității de supraveghere și rezoluție bancară, inclusiv suportarea de către aceasta a costurilor aferente proceselor intentate împotriva angajaților săi, sunt recunoscute și consacrate la nivel internațional în principalele documente sectorial”, se arată în declarație.

Potrivit documentului, suficiența cadrului legal de asigurare a independenței Băncii Naționale face parte din verificările efectuate de donatorii și partenerii internaționali (FMI, UE) înainte de disbursarea mijloacelor bănești.

În context, BNM menționează că dispozițiile alineatului (2) din art. 35 al Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei transpun principiile și standardele internaționale aplicabile domeniilor de competență ale BNM, inclusiv ca urmare a evaluărilor cadrului legal național realizate de organismele internaționale.

„Aceste dispoziții reflectă experiența altor state și reprezintă o condiție indispensabilă pentru asigurarea independenței și exercitarea atribuțiilor băncii centrale care sunt foarte complexe și au un impact pregnant asupra securității economice naționale”, subliniază BNM.

Reacția vine după ce, luni, 8 iunie, prim-ministrul Ion Chicu a criticat acțiunile BNM, căci din banii statului este asigurată asistența juridică a funcționarilor săi, suspectați de implicare în furtul miliardului din sistemul bancar al RM. El a menționat că guvernul va pregăti un proiect de modificare a legislației „pentru a elimina privilegiile absolut neîntemeiate de care beneficiază funcționarii BNM”.

https://www.facebook.com/ionchicu.md/posts/180896686716513?__tn__=-R

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Oficiului Avocatului Poporului/Facebook

Reforma Codului muncii: Avocatul Poporului cere garanții pentru angajații ajunși la vârsta pensionării. Reacția Guvernului

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, solicită Guvernului să revizuiască legislația muncii, astfel încât angajații să nu poată fi concediați doar pentru că au ajuns la vârsta de pensionare. Ombudsmanul atrage atenția că prevederea actuală poate favoriza concedierile abuzive și discriminarea pe criteriul vârstei. Propunerea a fost înaintată luni, 9 noiembrie, în contextul planurilor Guvernului de a modifica Codul muncii.

Mai exact, este vorba despre articolul 86, alineatul (1), litera y¹) din Codul muncii, care permite angajatorilor să înceteze raporturile de muncă cu salariații care au obținut dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit Avocatului Poporului, legislația nu obligă angajatorul să demonstreze că există o necesitate reală de concediere, să evalueze individual activitatea angajatului sau să justifice proporționalitatea acestei măsuri. Astfel, o persoană poate rămâne fără loc de muncă chiar dacă își îndeplinește corespunzător atribuțiile și dorește să continue să muncească.

„Dobândirea dreptului la pensie nu trebuie confundată cu pierderea capacității de muncă sau cu intenția persoanei de a se retrage din viața profesională. Statutul de pensionar reprezintă exercitarea unui drept de protecție socială și nu ar trebui să constituie, prin el însuși, o justificare suficientă pentru concediere”, a menționat Ceslav Panico într-un comunicat.

Avocatul Poporului a subliniat că pierderea locului de muncă poate afecta serios situația financiară a persoanelor în etate, pentru care salariul reprezintă adesea un venit important pe lângă pensie.

„Problema principală a reglementării actuale constă în posibilitatea aplicării arbitrare a temeiului de concediere, în absența obligației angajatorului de a demonstra o justificare concretă și a unor garanții suficiente pentru salariat”, a spus el.

Pentru a preveni astfel de situații, ombudsmanul propune ca angajatorii să fie obligați să justifice în scris necesitatea concedierii, să evalueze individual activitatea salariatului și să discute în prealabil cu acesta despre intenția de a continua munca. De asemenea, sunt solicitate garanții suplimentare care să le permită angajaților să conteste deciziile de concediere și să obțină compensații.

Oficiul Avocatului Poporului a menționat că, în unele state europene, precum Franța și Germania, simpla atingere a vârstei de pensionare nu reprezintă un motiv suficient pentru concediere.

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că „Guvernul va analiza toate propunerile pe acest subiect, atunci când procesul va ajunge în această etapă”.

Amintim că, pe 5 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în prezent, se lucrează la reforma Codului muncii, menționând că acesta este „antic” și că „limitează posibilitatea de a lua decizii”. Șeful Guvernului a spus că modificările vor viza inclusiv simplificarea procedurilor de concediere.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a criticat planurile Guvernului de a simplifica procedurile de concediere a angajaților și a cerut autorităților să clarifice ce modificări pregătesc la Codul muncii. Sindicaliștii susțin că nu au fost informați despre inițierea acestui proces și avertizează că modificarea legislației nu trebuie să ducă la diminuarea garanțiilor oferite salariaților.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: