Andrei Mardari | NewsMaker

„Acolo se ascund marii corupți, nu în „garderoba” Irinei Vlah!” Bașcanul Găgăuziei, indignată după ce ANI a început să-i verifice averea

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a demarat o anchetă în privința bașcanului Găgăuziei, Irina Vlah, după publicarea unei investigații jurnalistice privind valoarea garderobei guvernatoarei, care ar depăși substanțial veniturile obținute de aceasta. Informația a fost confirmată chiar de către Vlah, care a postat pe o rețea de socializare înștiințarea de la ANI. Totodată, politiciana susține că investigația jurnalistică și ancheta ANI ar face parte dintr-o „schemă” a președintei Maia Sandu, care are scopul de a o denigra.

Pe 6 iunie, Irina Vlah a postat pe pagina sa de Facebook scrisoarea ANI prin care i se aduce la cunoștință faptul că instituția a început să-i verifice averea.

În document se specifică faptul că controlul asupra averii a început în urma sesizării unei investigații, realizată de jurnaliștiii Nokta, privind garderoba bașcanului, valoarea căreia depășește cu mult veniturile obținute de aceasta. Totodată, Irinei Vlah i se cere să se prezinte la sediul ANI pentru a confirma sau infirma dacă valoarea bunurilor, specificate în investigația jurnalistică, și anume haine, bijuterii și accesorii depășesc 10 salarii medii lunare pe economie.

Pe lângă scrisoarea ANI, Vlah a publicat și un mesaj. Aceasta a acuzat-o pe președinta Maia Sandu că ar sta în spatele investigației jurnalistice și inițierii verificării averii sale. Acțiunile, potrivit lui Vlah, ar face parte dintr-o schemă a șefei statului, menită să o denigreze.

„Nicio surpriză pentru mine! După ce a demolat prin egoism bolnăvicios și invidie dreapta politică moldovenească, Maia Grigorievna trece pe centru – stânga politică. ÎI încurcă toți oponenții politici în calea spre al doilea mandat, pe care îl visează frenetic. (…) Schema Maiei Grigorievna de denigrare a oponenților politici funcționează ireproșabil: mai întâi presa afiliată cu așa – zise „investigații” făcute la comanda președintelui- dictator, ferma de troli, instituțiile de profil controlate, presa! Dragă Maia Grigorievna, ai confundat metodele de luptă politică specifice regimului democratic cu cele caracteristice regimul autoritar! MASURA, doamna președintă! Mai întâi, vezi „schemele” oamenilor din anturajul propriu. Acolo se ascund marii corupți, nu în „garderoba” Irinei Vlah!”, a scris aceasta.

(UPDATE 18:53) NM a solicitat un comentariu de la Președinție. Instituția a declarat că nu comentează acuzațiile Irinei Vlah.

Amintim că, pe 26 mai, portalul Nokta a publicat o investigație despre garderoba Irinei Vlah, care valorează mult mai mult de cât salariul ei anual. Insvestigația a scos la iveală faptul că șefa autonomiei are peste 40 de sacouri diferite costul cărora începe de la 200 de euro, bijuterii de 2 000 de dolari, 5 perechi de ceasuri elvețiene de sute și mii de euro și ochelari de 1 400 de euro. În același timp, salariul lui Vlah pentru 2022 s-a ridicat la 296 mii lei (sau aproximativ 15 mii euro).


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Legea lui Macron care interzice rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani, blocată. Consiliul Constituțional: „Nu este adecvată”

Consiliul Constituțional al Franței a respins, pe 14 august, legea adoptată în iulie care interzice utilizarea rețelelor de socializare de către minorii cu vârste sub 15 ani – o premieră în Europa și una dintre inițiativele cheie ale președintelui Emmanuel Macron la sfârșit de mandat, scrie agenția France Presse.

Potrivit DW, cea mai înaltă autoritate de control constituțional din Franța a ajuns la concluzia că legea respectivă reprezintă o restricție care „nu este nici adecvată, nici necesară, nici proporțională” în raport cu dreptul cetățenilor cu vârsta sub 15 ani la libertatea de exprimare și de comunicare.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a promovat activ proiectul de lege, i-a cerut acum premierului Sébastien Lecornu să pregătească un nou proiect de lege, „impecabil din punct de vedere juridic”.

Palatul Élysée a declarat că hotărârea lui Macron de a obține implementarea acestei reforme rămâne neschimbată.

Amintim că legea urma să intre în vigoare pe 1 septembrie pentru conturile noi și pe 1 ianuarie pentru cele existente. Aceasta prevedea interzicerea accesului persoanelor sub 15 ani la rețele sociale precum TikTok, Snapchat, X și Instagram, dar și la funcționalitățile sociale ale unor platforme populare, precum YouTube, la aplicații de mesagerie, inclusiv WhatsApp și Messenger, precum și la unele jocuri video online.

Legea prevedea excepții, între altele, pentru enciclopediile online și conținuturile educaționale sau științifice. Consiliul Constituțional a considerat însă că aceste excepții sunt prea „limitate”.

Franța a decis să introducă restricțiile pe fondul avertismentelor tot mai numeroase privind efectele negative ale rețelelor sociale asupra copiilor și adolescenților, inclusiv captarea excesivă a atenției și expunerea la conținuturi problematice. Și alte țări europene iau în considerare introducerea unor restricții similare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: