Actorul francez Gérard Depardieu, condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală

Actorul francez Gérard Depardieu a fost găsit găsit de agresiune sexuală împotriva a două femei, în timpul filmărilor din 2021. El a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare, în absență. De asemenea, tribunalul i-a aplicat o pedeapsă de doi ani de interdicţie şi a dispus înscrierea sa în registrul agresorilor sexuali, la cererea procurorului general.

Potrivit acuzațiilor, Depardieu ar fi imobilizat o artistă-decorator între picioarele sale și ar fi făcut remarci de natură sexuală. O altă femeie, asistentă de regie, a declarat că actorul ar fi atins-o în mod repetat pe fese și sâni, peste haine.

Depardieu, în vârstă de 76 de ani, a respins acuzațiile, susținând că atingerile au fost accidentale. În instanță, el a declarat că nu consideră atingerile un act de agresiune sexuală, afirmație care a fost criticată de judecătoare.

Actorul nu a fost prezent la pronunțarea sentinței, fiind plecat la filmări în Azore. Avocatul său a anunțat că va contesta decizia.

Este primul caz împotriva lui Gérard Depardieu care a ajuns în fața instanței, deși în total aproximativ 20 de femei l-au acuzat până acum de comportament nepotrivit. Procurorii solicitaseră o pedeapsă de un an și jumătate cu suspendare și o amendă de 20.000 de euro.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția de frontieră

Moldova va amenaja adăposturi în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina. Ce măsuri ia MAI din cauza atacurilor cu drone

În mai multe puncte de trecere a frontierei dintre Moldova și Ucraina, aflate în apropierea localităților ucrainene atacate cu drone, vor fi amenajate adăposturi pentru angajați și călători. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat, pe 21 august, că lucrările au început deja în punctele considerate vulnerabile. Autoritățile pregătesc și proceduri de evacuare și suspendare a activității în cazul unor situații excepționale.

Potrivit MAI, în punctele de trecere vor fi amenajate, cu forțe proprii, spații de protecție pentru personalul aflat în serviciu. În același timp, vor fi identificate și amenajate în apropiere spații care să poată fi folosite drept adăposturi în situații de urgență.

Autoritățile vor elabora și planuri pentru evacuarea personalului și suspendarea activității punctelor de trecere în cazul unor situații excepționale, inclusiv dacă atacurile afectează infrastructura punctelor de frontieră de pe teritoriul Ucrainei.

MAI anunță, totodată, că va pregăti indicații practice privind răspunsul patrulelor de pe „frontiera verde” în cazul unor atacuri aeriene. Totodată, vor fi completate stocurile de echipamente și truse medicale, iar rezervele de combustibil vor fi mutate preventiv din zonele cu risc sporit.

Ministerul de Interne va coopera cu Ministerul Apărării pentru identificarea unor soluții care să permită detectarea și avertizarea timpurie în cazul unor eventuale atacuri asupra obiectivelor aflate în apropierea frontierei de stat.

Măsurile vor fi implementate treptat și în alte puncte de frontieră, în funcție de nivelul de risc. MAI precizează că acestea au caracter preventiv și că punctele de trecere continuă, în prezent, să funcționeze în regim normal.

„În cazul în care sunt auzite zgomote specifice aparatelor de zbor fără pilot sau explozii produse, recomandăm populației să se adăpostească într-un spațiu sigur, să evite apropierea de ferestre și să respecte indicațiile autorităților. Totodată, în cazul identificării unor obiecte sau fragmente necunoscute, acestea nu trebuie atinse sau deplasate, iar situația trebuie raportată imediat la Serviciul 112”, transmite MAI.

***

Măsurile sunt anunțate la o zi după ce Moldova a fost vizată în trei incidente urmare a atacurilor Federației Ruse asupra infrastructurii portuare din Reni, Ucraina, care au avut loc în proximitatea frontierei de stat.

În primul caz, o dronă a survolat ilegal spațiul aerian al țării noastre, timp de aproape 6 minute, în noaptea de 20 august.

Tot în timpul nopții, o dronă a lovit o parcare pentru camioane de pe teritoriul Ucrainei, la aproximativ 150 de metri de punctul de trecere Giurgiulești–Reni. În urma exploziei a izbucnit un incendiu de vegetație, care s-a extins pe o suprafață de aproximativ 70–100 de metri pătrați pe teritoriul Republicii Moldova.

La câteva ore distanță, la aproximativ un kilometru de frontieră, a fost descoperite două crater în care se aflau resturile unei drone, inclusiv motorul, placa de alimentare și elemente ale elicei. Preliminar, potrivit MAI, s-a prăbușit și a explodat o dronă de tip Geran. Toate cele trei incidente, potrivit MAI, au pus în pericol angajații de frontieră, inclusiv.

Incidentele din apropierea frontierei de stat au continuat și în noaptea de 20 spre 21 august. Activitatea punctului de trecere a frontierei Mirnoe– Tabachi a fost sistată, după ce aparate de zbor au căzut pe teritoriul Ucrainei, la aproximativ 300 de metri de linia frontierei de stat cu Republica Moldova. În urma atacului, punctul ucrainean de trecere a frontierei Tabachi a fost afectat, a anunțat MAI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: