„Acuzațiile sunt absurde”: Vlah sare în apărarea colegilor de partid, reținuți pentru finanțare ilegală a unui partid. Reacții

UPDATE: Lidera partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a anunțat că Judecătoria Cahul a eliberat din izolator membrii reținuți.

Lidera partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, critică acuzațiile Procuraturii aduse împotriva a patru membri ai formațiunii, reținuți după perchezițiile din 2 septembrie desfășurate în sudul țării. Potrivit politicianei, colegii săi de partid ar fi învinuiți „că ar fi instruit contra bani activişti privind participarea în diverse acţiuni de propagandă“. Vlah susține că instanța ar urma să se pronunțe astăzi pe cazul acestora.

Solicitată de NewsMaker, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru, a precizat că procurorii din cadrul Procuraturii Cahul au înaintat demersuri de aplicare a măsurii preventive arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile in privința celor patru persoane învinuite de finanțare ilegala a partidelor politice.

„Astăzi, instanța decide soarta a patru colegi de-ai noștri reținuți după percheziții. Acuzațiile procurorilor sunt absurde: vina lor constă în faptul că instruiesc activiști și critică puterea. Dar de când a devenit critica guvernării o crimă în Moldova? Încă și mai absurd sună a doua acuzație: chipurile reprezentanții noștri au instruit contra bani, despre proveniența și suma cărora chiar procurorii scriu că nu știu nimic. Dar lipsa oricărei informații nu îi împiedică să invoce finanțare în proporții deosebit de mari”, afirmă Vlah.

Lidera partidului „Inima Moldovei” susține că dosarele „ar fi fabricate la comandă politică”.

„Este absolut clar că aceste dosare sunt cusute cu ață albă la comandă politică. Colegii noștri au devenit victimele regimului dictatorial PAS, care vrea să reducă la tăcere pe toți cei care nu sunt de acord”, a declarat aceasta.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la serviciul de presă al PAS privitor la declarațiile Irinei Vlah.

„PAS va spune ori de câte ori este nevoie – toți trebuie să fie egali în fața legii și instituțiile trebuie să-și facă munca independent și onest”, a declarat purtătoarea de cuvânt a partidului, Adriana Vlas.

***

Amintim că Irina Vlah a anunțat că în dimineața zilei de 2 septembrie au avut loc percheziții la unii colegi de-ai săi din partid. Anunțul a fost făcut la scurt timp după ce Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat 60 de descinderi în sudul Republicii Moldova, într-un dosar de corupere electorală.

„După cum am avertizat ieri, guvernarea a trecut la o nouă etapă în încercarea de a ne reduce la tăcere. De dimineață la unii colegi din Partidul Republican „Inima Moldovei” au loc percheziții. Motivul, evident, e inventat și formal. Scopul real – încercarea de a ne intimida și a ne discredita”, a scris Irina Vlah pe Facebook.

NewsMaker a solicitat poliției confirmarea sau infirmarea perchezițiilor la reprezentanții „Inima Moldovei”. „Noi documentăm persoane vizate în corupere și finanțare electorală ilegală. Chiar nu cunosc datele fiecărei persoane documentate, iar dacă doamna Vlah se regăsește în acest gen de ilegalitate – îi aparține”, a declarat șefa Secției Comunicare și Protocol a IGP Diana Fetco.

Reprezentanții IGP au anunțat că, în dimineața zilei de 2 septembrie, în sudul Republicii Moldova, au avut loc 60 de percheziții „în contextul unei cauze penale pentru corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice/a grupurilor de inițiativă/ a concurenților electorali săvârșită în proporții mari și spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/ Zelenskiy Official

Zelenski: aliații nu au avertizat din nou Ucraina despre atacul cu rachete asupra Kievului

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că partenerii occidentali nu au avertizat, din nou, Ucraina în legătură atacul cu rachete asupra Kievului din ajun. Potrivit acestuia, în seara zilei de 13 octombrie, armata rusă a lansat un atac cu rachete balistice asupra capitalei, pe care forțele ucrainene le-au detectat „practic când erau deja în apropiere”. Una dintre rachete a lovit un bloc de locuințe, iar alta a vizat CET-4, un obiectiv important al infrastructurii energetice a Kievului.

„Faptele arată că rușii nu consideră necesar să respecte ceea ce a declarat președintele SUA. Ucraina a susținut încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Rusia țintește o altă centrală electrică și pune în pericol viețile oamenilor noștri”, a declarat Vladimir Zelenski.

Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, două persoane au murit, iar alte 21, inclusiv un copil, au fost rănite în urma atacului asupra unui bloc cu nouă etaje din raionul Desnianski, Kiev. Incendiul s-a extins pe opt etaje ale clădirii, iar salvatorii au evacuat 16 locatari.

O altă persoană a murit, iar una a fost rănită în urma unui atac asupra unei clădiri nerezidențiale din raionul Holosiivski.

Atacurile rusești cu rachete balistice au continuat pe parcursul nopții și în dimineața zilei de 14 octombrie. Primarul Kievului, Vitalii Kliciko, a anunțat că mai multe obiective energetice au fost lovite.

„În capitală au loc întreruperi ale alimentării cu energie electrică”, a scris Kliciko pe Telegram.
Potrivit companiei energetice DTEK, deconectările au afectat raioanele Darnîțki, Niprului, Pecerski și Solomianski, precum și o parte a raionului Holosiivski.

Amintim că, pe 13 octombrie, Zelenski a declarat că nici în seara precedentă, pe 12 octombrie, aliații nu au avertizat Kievul cu privire la un atac cu rachete lansat de Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Iurii Ignat, a precizat că Ucraina primește informații de intelligence nu doar din partea SUA, ci și de la alte state membre NATO.

„Se întâmplă ca aceste informații să nu ajungă la destinație. Nu este primul caz de acest fel. Dacă de această dată au existat anumite probleme tehnice, cred că specialiștii vor clarifica situația”, a declarat Ignat.

Politico scrie că SUA au explicat lipsa informațiilor de intelligence prin condițiile meteorologice nefavorabile. Anterior, surse citate de Financial Times au relatat că Washingtonul a amenințat că va suspenda schimbul de informații de intelligence cu Kievul dacă Ucraina nu acceptă să oprească atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia. Cu toate acestea, Washingtonul nu a făcut un anunț oficial în acest sens.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: