Glavan
Максим Андреев, NewsMaker

„Adio, PDM”. Ruxanda Glavan a anunțat că se alătură grupului Pro Moldova

Deputata Ruxanda Glavan, ajunsă în parlament pe listele Partidului Democrat din Moldova, a anunțat vineri, 1 mai, că părăsește formațiunea și se alătură grupului politic Pro Moldova. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul ministru al Sănătății a menționat că „unii folosesc puterea strict pentru interese”, lucruri incompatibile cu valorile în care credea.

„Încă pe vremea când eram la Ministerul Sănătății am avut suspiciunea că încurc unor interese ascunse, inclusiv în unele așa-zise reforme care mi se impuneau. Eu nu credeam în oportunitatea acelor reforme, cel puțin nu în varianta și termenii pe care mi le impunea Guvernul și consilierii din umbră. Timpul a arătat că am avut dreptate. M-am opus deschis și vehement la toate ședințele partidului când se discuta reforma în medicina primară, în sănătate publică, iar ca răspuns mi s-a cerut urgentarea reformei spitalicești. Nimănui nu-i ardea de această reformă, au vrut doar să creeze un pretext public manipulant „că pregătim închiderea spitalelor”, forțând în cele din urmă plecarea mea din funcția de ministru”, a dezvăluit Ruxanda Glavan.

Deputata s-a referit și la „resetarea Partidului Democrat”.

„Bunica mea avea o vorbă – „lut cu pleavă”! Așa și resetarea Partidului Democrat din luna februarie. A fost o încercare disperată de a liniști spiritele și de a rămâne „măcar oleacă” deasupra apei. Apoi „măcar încă oleacă” la guvernare. Credeam că sunt intenții bune în declarațiile publice despre păstrarea cursului pro-european, despre democrație internă și condamnarea metodelor subversive de a face politică. Dar acțiunile care au urmat au demonstrat contrariul. Un fel de „fapte, nu vorbe”! Jocuri noi după reguli vechi: câțiva oameni decid, restul subsemnează și nu pun întrebări. Cel puțin așa am simțit-o eu. Niciun gram de coloană vertebrală REALĂ a partidului în raport cu partenerii de coaliție. Doar ofticări de ochii lumii!”, a scris Glavan.

Fostul ministru al Sănătății a mai adăugat că pandemia de coronavirus a fost „ultima picătură”. Aceasta a criticat felul cum a fost gestionată situația.

„Am avut tangență mulți ani cu domeniul medical, atât în funcții publice, cât și în cadrul partidului. În pofida acestui lucru, de la declararea stării de urgență, n-au binevoit să-mi ceară ajutorul, opinia, expertiza, sfatul, deși partidul “este la guvernare într-o alianță”. Le-au făcut pe toate de capul lor și adesea – anapoda: statistici în loc de strategie și plan de acțiuni, aprobarea tardivă a protocoalelor, remanierea absurdă de la SCR, infectări masive ale colaboratorilor din sănătate, acuzații că medicii nu pot folosi echipamentele de protecție, în timp ce ele lipseau, de rând cu instruirile adecvate; promisiuni deșarte despre indemnizații tuturor celor infectați sau testări ale cadrelor medicale etc. Acum vine anunțul despre relaxare în timp ce numărul de îmbolnăviri crește. O decizie pe care o critică însuși omul promovat de ei la șefia ANSP”, a scris aceasta.

La final, Ruxanda Glavan a anunțat că se va alătura „foștilor colegi” din grupul Pro Moldova.

„Mă retrag din partid și părăsesc fracțiunea parlamentară. Sunt conștientă că pentru a putea obține ceva concret în Parlament este nevoie de susținerea unei echipe, de aceea am decis că îmi voi continua activitatea alături de foștii colegi, care au constituit grupul parlamentar Pro Moldova. Le urez mult curaj colegilor deputați, încă rămași în PD, care știu cu certitudine că simt și gândesc la fel ca mine”, a conchis aceasta.

https://www.facebook.com/GlavanRuxanda/photos/a.106844073002390/1129738474046273/?type=3&theater

Prin urmare, după decizia luată de Ruxanda Glavan, fracțiunea parlamentară a PDM a rămas cu 21 de deputați.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: