Getty Images/Andrrew Harnik

Administrația Trump nu renunță la ideea privind anexarea Groenlandei: „Trebuie să devină parte a SUA”

Administrația președintelui SUA, Donald Trump, consideră că Groenlanda – teritoriu autonom aflat în cadrul Regatului Danemarcei – este parte a sistemului de securitate american și crede că ar trebui să intre în componența Statelor Unite ale Americii. Declarația a fost făcută de adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe, Stephen Miller, într-un interviu pentru CNN din 5 decembrie.

„Pentru ca SUA să poată asigura securitatea regiunii arctice, să protejeze și să apere interesele NATO, Groenlanda trebuie să devină parte a Statelor Unite ale Americii”, a spus Miller, transmite DW.

El a numit, de asemenea, SUA o „superputere”. „Iar sub președintele Trump ne vom comporta ca o superputere”, a subliniat acesta.

Totodată, Stephen Miller a evitat să dea un răspuns direct la întrebarea privind posibilitatea anexării Groenlandei prin forță. În schimb, el a pus sub semnul întrebării legitimitatea controlului Danemarcei asupra insulei. „Adevărata întrebare este: pe ce bază Danemarca și-a declarat controlul asupra Groenlandei? Pe ce se întemeiază pretențiile lor teritoriale? În ce temei Groenlanda este o colonie a Danemarcei?”, a spus Miller.

Donald Trump pledează de mult timp ca Groenlanda să devină parte a SUA, argumentând că acest lucru ar fi o necesitate strategică pentru țara sa, și a refuzat să excludă posibilitatea obținerii controlului asupra teritoriului prin forță. Președintele american și-a reluat retorica în privința Groenlandei pe 4 ianuarie, când a spus: „Avem nevoie de Groenlanda dintr-o perspectivă de securitate națională. Ne vom ocupa de Groenlanda în aproximativ două luni. Să vorbim despre Groenlanda peste 20 de zile”.

Declarațiile lui Trump au venit la o zi după o operațiune americană în Venezuela, în urma căreia președintele țării, Nicolas Maduro, și soția sa au fost capturați și duși la New York, unde vor fi judecați pentru acuzații legate de droguri. Intervenția militară a provocat temeri în Europa că Washingtonul s-ar putea simți încurajat să anexeze Groenlanda următoarea, notează Politico.

Pe 4 ianuarie, prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, a cerut Washingtonului să înceteze amenințările. Ulterior, oficiala a spus dacă Statele Unite ale Americii vor decide să anexeze Groenlanda, acest lucru va însemna sfârșitul NATO și va duce la prăbușirea arhitecturii de securitate formate după sfârșitul celui de-al doilea război mondial.

Groenlanda, care are o populație de aproximativ 57 000 de locuitori, este un teritoriu autonom aflat în cadrul Regatului Danemarcei. Deși beneficiază de un grad ridicat de autoguvernare, apărarea și politica externă rămân, în mare măsură, responsabilitatea Danemarcei.

Majoritatea groenlandezilor pledează pentru independenței față de statul danez, însă sondajele de opinie indică o opoziție covârșitoare față de o eventuală aderare la Statele Unite ale Americii.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

„Sunt false”. SFS dezminte informațiile despre pierderea datelor privind impozitele achitate pentru 2026

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) dezminte informațiile apărute într-un videoclip distribuit pe TikTok, potrivit cărora instituția ar fi pierdut datele privind impozitele achitate de cetățeni în urma atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale din luna octombrie. Instituția precizează că incidentul nu a afectat baza de date privind plățile contribuabililor, iar persoanele care și-au achitat deja impozitele pentru anul 2026 nu trebuie să le plătească din nou.

Potrivit SFS, videoclipul sugerează că cetățenii ar trebui să repete achitarea impozitelor pentru anul 2026, însă instituția afirmă că nu a făcut asemenea comunicări, iar informațiile prezentate „sunt false”.

Serviciul Fiscal de Stat a menționat că, deși materialul este prezentat sub forma unui pamflet, acesta poate induce în eroare cetățenii. Totodată, instituția susține că videoclipul prezintă indicii de generare cu ajutorul inteligenței artificiale și nu reflectă situația reală.

SFS a amintit contribuabililor că își pot verifica online situația fiscală prin intermediul SIA „Contul curent al contribuabilului”. Pentru aceasta, aceștia trebuie să acceseze serviciul și să genereze un raport detaliat, care conține informații despre obligațiile fiscale calculate, achitate și restante.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: