Proteste Agricultorii
Максим Андреев, NewsMaker/imagine simbol

Agricultorii din Cahul ies la protest, cu tehnică agricolă. Forța Fermierilor: pe o perioadă nedeterminată

Pe 7 februarie, fermierii din raionul Cahul vor ieși la un protest pașnic, cu tehnică agricolă și pe o perioadă nedeterminată. Anunțul a fost făcut de Asociația Forța Fermierilor. Potrivit asociației, manifestația ar putea fi organizată sub formă de marș. 

Forța Fermierilor a anunțat că, miercuri – începând cu ora 10:00, agricultorii din raionul Cahul vor ieși „la un protest pașnic și exclusiv economic, cu tehnica agricolă, pentru o perioadă nedeterminată”.

„Fermierii sunt disperați și decapitalizați și nu au resurse minimale pentru lucrările de primăvară. Producătorii agricoli din sudul țării ne-au informat că tehnica agricolă cel mai probabil va fi concentrată în două puncte: 1. intersecția centurii Cahul-Oancea în mun. Cahul. 2. traseul Cantemir – Cahul, între satele Tretești și Roșu”, a menționat Asociația, adăugând că „posibil vor fi organizate marșuri cu tehnica”.

***

Amintim, agricultorii din cadrul Asociației „Forța Fermierilor” au protestat la sfârșitul anului 2023 pentru că autoritățile nu pun în aplicare cele trei revendicări pe care le-au înaintat. Aceștia cer impunerea unui moratoriu băncilor asupra aplicării amenzilor, înființarea unei comisii speciale care să analizeze cazurile fermierilor care nu pot să-și plătească datoriile și alocarea a 50% din fondurile Agenției Naționale de Plăți pentru Agricultură pentru compensarea pierderilor pentru culturile de floarea-soarelui și porumb în 2023.

De cealaltă parte, Guvernul a constituit un grup de lucru, care va stabili cum și cu cât vor fi ajutați agricultorii care riscă să falimenteze. Ministrul Agriculturii Vladimir Bolea a precizat, anterior, că din grupul de lucru vor face parte reprezentanți ai Ministerului Industriei Alimentare, ai Ministerului Economiei, Finanțelor, precum și reprezentanți ai Asociației „Forța Fermierilor” și ai Federației Naționale a Fermierilor.

În ianuarie 2024, Forța Fermierilor a criticat activitatea Comisiei speciale creată de Guvern, pentru analiza problemelor datoriilor agricultorilor. Potrivit fermierilor, comisia nu este funcțională și autoritățile ar „mima” procesul de ajutor țintit. De cealaltă parte, potrivit Ministerului Agriculturii, comisia nu poate interveni direct în relațiile comerciale dintre doi agenți economici. Ministerul a dat asigurări că vor fi depuse eforturi ca să fie găsite soluții.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Sondaj: Peste 80% dintre cetățeni consideră că Moldova nu este pregătită pentru o agresiune externă

Peste 80% dintre cetățeni consideră că Republica Moldova nu este pregătită să facă față unei agresiuni externe, potrivit unui sondaj realizat de centrul de cercetări sociologice CBS AXA și prezentat în ajunul Moldova Security Forum 2026. Peste 60% dintre respondenți spun că țara nu este deloc pregătită pentru un posibil atac armat, iar aproape 24% consideră că este pregătită într-o mică măsură.

Potrivit directorului adjunct al CBS AXA, Vasile Cantarji, 82% dintre cei chestionați nu se simt suficient de informați și pregătiți pentru o situație critică și nu știu ce ar trebui să facă. „S-a constatat că informarea trebuie făcută nu de principalele instituții ale statului, ci de instituțiile de profil, în care, după cum arată studiul, cetățenii tind să aibă mai multă încredere”, a declarat acesta.

Astfel, peste 50% dintre respondenți au un nivel ridicat de încredere în Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar 35% – în biserică. În schimb, de exemplu, în Guvern, Parlament și judecători au încredere aproximativ între 4 și 6% dintre respondenți.

Printre principalele amenințări la adresa securității țării, respondenții au indicat atât războiul, cât și probleme interne. Corupția a fost menționată de peste 15%, sărăcia – de 13,5%, iar războiul din Ucraina – de puțin peste 13,5%. Dependența energetică și dezinformarea au fost indicate de aproape 10% fiecare. Alte răspunsuri au vizat instabilitatea economică, criminalitatea și agresiunea externă, iar 6,5% nu au putut răspunde.

Studiul a mai arătat că șase din zece cetățeni consideră că Moldova are nevoie în continuare de sprijin extern pentru consolidarea securității și apărării. Aproape două treimi dintre respondenți consideră importantă cooperarea cu Uniunea Europeană și România pentru dezvoltarea țării. Totuși, doar aproximativ 4% văd aderarea la NATO drept o soluție pentru securitatea Moldovei. Majoritatea, circa 45%, susțin neutralitatea.

Directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, a pus opoziția față de aderare pe seama percepției că NATO s-ar pregăti să atace și să ocupe alte țări, în loc să fie văzută ca o alianță defensivă care asigură pacea în regiune. „De aceea, cetățeanul se pronunță împotriva aderării directe a Republicii Moldova la NATO”, a explicat el.

În cazul unei situații de urgență majore, precum un cutremur sau o inundație, aproximativ 33% dintre respondenți consideră că Moldova ar trebui să ceară ajutor în primul rând țărilor UE. Rusia a fost indicată de circa 16%, iar România – de 15%. Țările CSI, NATO, ONU și Ucraina au fost alese de câte 4% sau mai puțin.

Sondajul a fost realizat în perioada 25 august – 9 septembrie 2026, pe un eșantion de 2.009 persoane cu vârsta de cel puțin 18 ani. Marja de eroare este de 2,2%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: