Asociația „Forța Fermierilor” anunță că ar putea bloca toate vămile cu Ucraina dacă prelungirea importului licențiat de cereale și oleaginoase din țara vecină nu va intra în vigoare odată cu expirarea măsurii la 31 decembrie. Aceasta consideră că autoritățile ar tergiversa procesul de adoptare a proiectului de lege privind importul
Asociația „Forța Fermierilor” anunță, într-un comunicat, că va organiza proteste în centrul Chișinăului, timp de două zile, pentru că Guvernul ar tergiversa avizarea proiectului de lege care prevede măsuri de depășire a consecințelor secetei. Acțiunile de protest se vor desfășura pe 18 decembrie în fața sediului Guvernului și pe 19
Asociația Forța Fermierilor a lansat un apel pentru demiterea ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, acuzându-l de incompetență și lipsa unor măsuri eficiente pentru sprijinirea fermierilor. Într-o declarație adresată președintelui, Parlamentului și Guvernului, Asociația critică dur starea „deplorabilă” a sectorului agricol și solicită adoptarea unor măsuri urgente care să
Fermieri din cadrul Asociației „Forța Fermierilor” s-au adunat astăzi, 25 septembrie la Președinție pentru o întlnire cu Maia Sandu, pe fundalul protestelor și nemulțumirilor acestora. Mai mult, aceștia au solicitat ca întâlnirea să fie publică, transmisă online fiind nemulțumiți și de gradul de transparență. Fermierul Sergiu Stefanco a refuzat să
Mai mulți fermieri protestează, pe 17 septembrie, în diverse regiuni ale Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de Asociația „Forța Fermierilor”, care a precizat că agricultorii sunt nemulțumiți de măsurile adoptate de autoritățile centrale pentru gestionarea consecințelor secetei din acest an. Mai mulți fermieri din cadrul Asociației „Forța Fermierilor” au
Agricultorii se pregătesc să iasă din nou la proteste, nemulțumiți de lipsa măsurilor concrete din partea Guvernului și Parlamentului pentru compensarea pierderilor cauzate de secetă, a anunțat Asociația „Forța Fermierilor”. Ei consideră că declararea stării de urgență în agricultură este singura soluție urgentă. În plus, Forța Fermierilor a subliniat că
Pentru a sprijini fermierii afectați de secetă, Comisia Situații Excepționale a alocat 100 de milioane de lei. Acești bani sunt din Fondul de Intervenție a Guvernului și vor fi oferiți în special producătorii de cereale care au înregistrat pierderi din cauza arșiței intense din timpul verii, a anunțat premierul Dorin
Fermierii s-au întâlnit pe 20 august cu premierul Dorin Recean și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bolea. După întrevedere, agricultorii au declarat că insistă să fie instituită starea de urgență în agricultură, astfel încât Executivul să poată obține ajutor financiar mai rapid de la partenerii internaționali. De cealaltă parte,
Asociația „Forța Fermierilor” îi cere ministrului Agriculturii, Vladimir Bolea, să demisioneze după ce le-a cerut agriculturilor să voteze pentru eurointegrarea Republicii Moldova la referendumul din toamnă pentru a apropia țara de UE, iar subvențiile la hectar să poată fi introduse. „Forța Fermierilor” consideră că retorica ministrului este „șantaj cras” și
Asociația „Forța Fermierilor” solicită urgentarea creării comisiilor de specialitate în raioane pentru identificarea zonelor afectate de secetă și declararea stării de calamitate în agricultură. Petiții în acest sens au fost expediate Guvernului și Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Asociația a subliniat impactul sever al secetei. „Drept urmare a unei comunicări