IGPF

Ajutau nepalezi să migreze ilegal din R. Moldova spre țări UE. Patru moldoveni – reținuți (VIDEO)

Oamenii legii au destructurat o grupare criminală specializată în facilitarea și organizarea migrației ilegale a cetățenilor originari din Nepal. Membrii grupării îi ajutau nepalezi care dețineau vize valabile de muncă în Republica Moldova să treacă ilegal frontiera de stat către țări UE, percepând plăți care variau între 2 000 și 5 000 euro. Patru persoane au fost reținute. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) într-un comunicat din 26 aprilie.

Potrivit IGPF, gruparea, formată din cetățeni moldoveni, a operat inițial în Ungaria, organizând migrația ilegală a cetățenilor din Asia de Sud. Aceasta a operat timp de aproximativ șase luni, până când membrii au fost documentați și arestați de autoritățile locale. După executarea pedepselor și confiscarea bunurilor dobândite ilegal, aceștia au fost deportați în Republica Moldova.

Întorși în țară, aceștia și-au reluat activitatea infracțională, sprijiniți de complici din străinătate. De această dată, ținta lor erau cetățenii nepalezi care dețineau vize de muncă valabile pe teritoriul Republicii Moldova, pe care îi ajutau să treacă ilegal frontiera către țările Uniunii Europene.

În baza informațiilor operative, pe 26 martie a fost inițiată o cauză penală pentru organizarea migrației ilegale de către un grup criminal organizat.

Investigațiile au scos la iveală modul de racolare și transportare a migranților, care plăteau între 2 000 și 5 000 de euro pentru trecerea ilegală a frontierei de stat către țările Uniunii Europene.

În urma măsurilor speciale de investigații, la data de 25 martie 2025, polițiștii de frontieră au prins în flagrant un membru al grupării, care transporta patru cetățeni nepalezi în zona de frontieră Lipcani (RM) – Rădăuți Prut (RO), într-un automobil de model Audi 100. Migranții urmau să traverseze ilegal râul Prut cu o barcă gonflabilă, dar au fost interceptați la timp de autorități.

Operațiunea a continuat, fiind vizată destructurarea întregii rețele și stabilirea implicării fiecărui membru al grupului infracțional organizat. Astfel, la data de 31 martie 2025, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Lipcani, ca rezultat al măsurilor speciale de investigație, au fost reținuți alți trei bănuiți implicați în organizarea migrației ilegale a cetățenilor nepalezi. Aceștia intenționau să treacă ilegal frontiera de stat spre România, cu scopul de a continua activitatea infracțională în țările Uniunii Europene”, a menționat IGPF.

Ca urmare a acestor măsuri, au fost reținuți patru membri activi ai grupării criminale și au fost ridicate două mijloace de transport utilizate la comiterea infracțiunii. Acestea au fost sechestrate și urmează a fi confiscate în folosul statului.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Fostul consilier al Alei Nemerenco respinge acuzațiile: „Nu am ajuns în această funcție la recomandarea vreunei formațiuni politice”

Ștefan Botnar, fostul consilier al Alei Nemerenco, fostă ministră a Sănătății în timpul guvernării PAS, a reacționat la o postare în care aceasta l-a vizat. Botnar a respins afirmațiile potrivit cărora ar fi ajuns în funcția de consilier în baza unei recomandări de partid. Totodată, a spus că, de-a lungul timpului, nu a fost membru al niciunui partid politic.

„Resping categoric afirmațiile potrivit cărora aș fi ajuns în funcția de consilier în baza unei recomandări de partid sau că activitatea mea ar fi fost determinată de apartenența politică. Nu am fost membru al niciunui partid politic și nu am ajuns în această funcție la recomandarea vreunei formațiuni politice”, a scris Botnar pe o rețea de socializare.

El a mai spus că experiența sa profesională și publică nu începe și nu se termină cu perioada în care a ocupat funcția de consilier. „Am avut trei mandate consecutive de consilier, experiență care mi-a oferit posibilitatea de a lucra nemijlocit cu administrația publică și de a înțelege mecanismele instituționale din perspectivă practică. În plus, am participat la stagii de formare la Bruxelles pe subiecte ce țin de administrația publică, experiență care mi-a permis să cunosc modele și practici europene în domeniu. În perioada pandemiei, am fost implicat direct în gestionarea crizei sanitare, activând într-un spital de campanie din afara Republicii Moldova. (…) Nu contest dreptul nimănui de a avea o opinie asupra activității mele. Contest însă afirmațiile care prezintă în mod denaturat parcursul meu profesional și încearcă să îl reducă la presupuse relații politice sau recomandări de partid”, a adăugat Botnar.

Aceasta a mai spus că dacă, există critici cu privire la activitatea sa, este deschis „ca acestea să fie discutate pe baza faptelor, documentelor și rezultatelor concrete”. „Nu voi răspunde atacurilor la persoană prin alte atacuri la persoană. Cred că funcțiile publice trebuie evaluate prin prisma competenței, a rezultatelor și a responsabilității asumate, nu prin insinuări, etichete sau interpretări personale”, a mai spus Botnar.

***

Amintim că, pe 19 august, fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, a spus că fostul ei consilier, pe care l-a angajat în 2021 în cabinetul său, a fost recomandat de partid. Ea a explicat că pentru funcția de consilier nu era necesar concurs, iar acesta avea studii superioare medicale. Nemerenco a spus însă că acesta nu o consilia, deoarece „nu avea experiența și studiile necesare să poată ghida un ministru”, dar îi încredința diferite sarcini, dintre care unele le-a îndeplinit „mai puțin”. Fosta ministră a mai spus că, după ce a numit șefă de cabinet o funcționară din cadrul ministerului, consilierul și-a depus demisia. Potrivit ei, ulterior acesta a încercat să revină la minister, dar fără succes. Totodată, Nemerenco a declarat că acesta a denigrat-o ulterior și a hărțuit ministerul timp de trei ani prin petiții. Consilierul vizat este Ștefan Botnar. Detalii AICI.

Menționăm că Nemerenco a vorbit la acest subiect după ce, pe 18 august, o investigație „Moldova Curată” despre Selinia Cojocaru, vicepreședinta Organizației de Tineret a PAS, care a fost angajată în mai multe instituții de stat înainte de a-și finaliza studiile de licență, a stârnit un val de reacții. Ministrul Mediului și mai mulți reprezentanți PAS au apărat-o și au spus că tânăra și-a demonstrat competențele prin rezultatele muncii. De cealaltă parte, activiști și politicieni au pus sub semnul întrebării modul în care au avut loc angajările și au cerut mai multă transparență. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: