vladtime.ru

Alexei Navalnîi a fost externat din spitalul din Berlin

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost externat din spitalul Charite din Berlin, unde a fost transportat după ce ar fi fost otrăvit cu o substanță din categoria „Noviciok”. Despre acest lucru a anunțat administrația clinicii, într-un comunicat de presă publicat pe 23 septembrie.

„Starea pacientului s-a îmbunătățit suficient pentru a fi externat. Alexei Navalnîi s-a tratat în clinica „Charite” timp de 32 de zile, 24 dintre care a fost în secția de reanimare. Reieșind din starea actuală a pacientului, medicii consideră că este posibilă însănătoșirea deplină a acestuia. Dar este prea devreme pentru a aprecia urmările posibile pe termen lung în urma otrăvirii sale”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul spitalului.

Amintim că, pe 20 august, lui Alexei Navalnîi i s-a făcut rău în timpul unui zbor din orașul Tomsk spre Moscova. Politicianul a intrat în comă și a fost spitalizat de urgență în orașul Omsk. Peste două zile, el a fost transportat la Berlin. Pe 2 septembrie autoritățile din Berlin au declarat că Navalnîi ar fi fost otrăvit cu o substanță toxică din categoria „Noviciok”. Pe 7 septembrie, medicii l-au scos pe Navalnîi din coma indusă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Виталий Шмаков / NewsMaker

Alegeri în Găgăuzia: cărți de identitate provizorii, eliberate gratuit pe 15 noiembrie. Se va putea vota cu EVO?

Pe 15 noiembrie, în ziua alegerilor pentru Adunarea Populară și pentru funcția de bașcan, centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice (ASP) din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor activa după un program special. Acestea vor asigura, în mod gratuit, eliberarea cărților de identitate provizorii, precum și înmânarea actelor de identitate confecționate, la solicitarea cetățenilor care au împlinit vârsta de 18 ani și sunt înregistrați la domiciliu sau au reședință temporară în Găgăuzia de cel puțin trei luni înainte de data scrutinului. Informațiile au fost comunicate de ASP pe 13 noiembrie. Pentru NewsMaker, reprezentanții CEC au precizat că alegătorii nu vor vota prin intermediul portofelului pentru identitate digitală EVO.

Într-un mesaj adresat cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot, înregistrați la domiciliu sau cu reședință temporară în localitățile din Găgăuzia, ASP a informat că, pe 15 noiembrie, centrele multifuncționale ale instituției din Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești vor activa după un program special, în intervalul orar 07:00–21:00.

Potrivit ASP, centrele vor asigura, în mod gratuit, eliberarea cărților de identitate provizorii, precum și înmânarea actelor de identitate confecționate, la solicitarea cetățenilor care au împlinit vârsta de 18 ani și sunt înregistrați la domiciliu sau cu reședință temporară în una dintre localitățile din componența UTA Găgăuzia, cu cel puțin trei luni înainte de data desfășurării scrutinului electoral.

Tot în contextul alegerilor din Găgăuzia, Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că va funcționa o linie telefonică pentru informarea alegătorilor, la numărul (+373) 22 880101. Potrivit CEC, alegătorii vor putea solicita informații și clarificări cu privire la organizarea și desfășurarea votării. Linia telefonică, care deservită de funcționari ai CEC și ai Centrului de instruire în domeniul electoral, va fi disponibilă după următorul program: sâmbătă, 14 noiembrie: între orele 09:00 și 17:00; duminică, 15 noiembrie: între orele 07:00 și 21:00.

Secretara CEC, Dana Munteanu, a precizat pentru NewsMaker că „alegătorii nu vor vota prin intermediul portofelului pentru identitate digitală EVO”. „A existat o hotărâre prin care ar fi urmat să testăm implementarea acestei modalități la alegerile locale noi, care nu s-a aplicat. Se poate vota în baza – buletinului de identitate, cărții de identitate, pașaportului și buletinului provizoriu”, a precizat reprezentanta CEC.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia. Pe 31 octombrie, CEC a decis că renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic recent. Detalii AICI.

***

Pe 15 noiembrie 2026, în UTA Găgăuzia vor avea loc concomitent două scrutine: alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei și alegerea bașcanului Găgăuziei.

Vineri, 13 noiembrie, este ultima zi în care este permisă agitația electorală. Efectuarea agitației electorale în ziua votării sau în ziua precedentă acesteia constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2 000 la 3 000 de lei pentru persoanele fizice și de la 5 000 la 7 500 de lei pentru persoanele juridice. Detalii AICI.

Opt candidați vor concura pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. NewsMaker a explicat AICI cine sunt favoriții cursei și ce rol ar putea juca PAS și Kremlinul în această campanie. AICI, NewsMaker a analizat ce bunuri și venituri au declarat cei opt candidați care aspiră la fotoliul de guvernator. Alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei (parlamentul local) se desfășoară în baza sistemului uninominal: autonomia este împărțită în 35 de circumscripții, fiecare alegând câte un deputat. În cursă au fost înregistrați 134 de candidați.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: