The Atlantic

Alte 50 de cadre medicale s-au infectat cu noul tip de coronavirus

Alte 50 de cadre medicale s-au infectat cu noul tip de coronavirus, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. 

Mai exact, este vorba despre 17 asistenți medicali, trei medici, 18 persoane care fac parte din personalul medical și doi felceri.

Totodată, ministra Sănătății a specificat că astăzi au fost testați lucrătorii medicali din cadrul Spitalului Municipal nr.4, 12 dintre aceștia fiind infectați cu virusul COVID-19, iar în zilele ce urmează vor fi testate cadrele și din alte instituții medicale.

Precizăm că până în prezent, în Republica Moldova au fost confirmate de laborator 3110 cazuri de coronavirus. În total, 755 persoane au fost tratate şi 84 persoane au decedat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

antrim.md

Veniturile agențiilor de turism din Moldova au ajuns la 4,7 mlrd lei în primele 10 lunei ale anului. Unde au călătorit cel mai des moldovenii?

În primele nouă luni ale anului 2026, agențiile de turism și operatorii turistici din Republica Moldova au deservit 512,2 mii de turiști și excursioniști, cu 6,6% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, veniturile totale ale companiilor din domeniu au crescut cu 11,7%, ajungând la 4,73 miliarde de lei. Datele au fost publicate de Biroul Național de Statistică (BNS), vineri, 13 noiembrie.

Cea mai mare parte a călătoriilor a fost reprezentată, ca de obicei, de turismul emițător, care a constituit 69,4% din numărul total de clienți. Astfel, în perioada ianuarie-septembrie, 355,6 mii de moldoveni au plecat peste hotare prin intermediul agențiilor de turism, cu 5,7% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Durata medie a vacanțelor a crescut ușor, de la 6,1 la 6,3 zile.

Aproape toți cei care au călătorit peste hotare (99,3%) au făcut-o în scop de odihnă și agrement. Totodată, numărul călătoriilor de afaceri a crescut de aproape două ori (de 1,9 ori), în timp ce deplasările în scop de tratament au scăzut cu 9%. Cele mai solicitate destinații au fost Turcia (41,2% din totalul plecărilor), Bulgaria (22%), Egipt (13,6%), România (7,7%), Grecia (6%) și Spania (1,2%).

În ceea ce privește turismul intern, 84,7 mii de locuitori ai țării au călătorit prin intermediul agențiilor de turism, cu 8,1% mai mult față de anul trecut. Cele mai multe astfel de călătorii au fost organizate de agențiile din Chișinău, care au atras 43% dintre clienți. Acestea au fost urmate de agențiile din regiunea centrală (36,7%) și cea de sud (20,2%).

Și numărul turiștilor străini care au vizitat Republica Moldova prin intermediul agențiilor de turism a fost în creștere. În primele nouă luni ale anului, acestea au primit 71,9 mii de cetățeni străini, cu 9,3% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Dintre aceștia, 65,8 mii au fost excursioniști, iar 6,1 mii – turiști.

Cei mai mulți vizitatori au venit din România (78,1%), urmată de Italia (6,2%), Spania (3,1%), Germania și Statele Unite ale Americii (câte 1,8%). Aproape toți străinii care au vizitat țara (97,4%) au venit pentru odihnă și agrement, durata medie a șederii fiind de 4,5 zile.

Din veniturile totale de 4.734,3 milioane de lei înregistrate de agențiile de turism, cea mai mare parte a provenit din turismul emițător – 4.471,3 milioane de lei, cu 11,6% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Turismul intern a adus companiilor venituri de 184,9 milioane de lei (+10,6%), în timp ce serviciile prestate turiștilor străini au generat 78,1 milioane de lei (+21,3%).

BNS precizează că datele statistice prezentate nu includ informațiile privind regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: