gov.md

La Chișinău a demarat un ciclu de instruiri pentru cadrele medicale de pe ambele maluri ale Nistrului

Timp de o lună, cadrele medicale de pe ambele maluri ale râului Nistru vor fi instruite la Chișinău, în cadrul unor cursuri de perfecționare profesională. Beneficiari ai acestor cursuri sunt medicii pediatri, dar și cei de familie din instituțiile spitalicești și de asistență medicală primară. 

Ciclul de instruiri se desfășoară cu suportul Ministerului Sănătății, Biroului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în Republica Moldova și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

„Scopul principal al acestui suport tehnic este de a spori capacitățile lucrătorilor medicali din prima linie și de a asigura acces universal la ajutor medical calitativ, bazat pe dovezi clinice pentru toată populația Republicii Moldova”, comunică reprezentanții Guvernului.

Inițiativa a fost precedată de discuții la nivel tehnic dintre specialiștii de profil de pe ambele maluri ale Nistrului cu privire la necesitățile de suport informativ și educațional în răspunsul la pandemia COVID-19.

Cursurile sunt organizate în cadrul Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (Catedra de Epidemiologie).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Rusia va ști secretele Moldovei?/ Sandu, despre „războiul cognitiv”/ Gaidarji, respins din cursa APG

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Sandu: Moldova, pregătită pentru un nou val de refugiați
— Moldova Security Forum: țara noastră, în prima linie a securității regionale
— Sandu: războiul cognitiv, cea mai mare amenințare la următoarele alegeri
— Noua structură a armatei, votată de Parlament cu ușile închise
— Gaidarji, respins din cursa pentru Adunarea Populară a Găgăuziei
— 71 de candidați înregistrați pentru alegerile din APG
— Câtă încredere au moldovenii în presă?
— MAE respinge acuzațiile Rusiei despre un „hub militar”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: